Biletul de avion cumpărat online nu permite automat un proces pentru bagaj pierdut la domiciliul pasagerului

Pasagerii care cumpără online un bilet de avion de acasă nu pot invoca acest fapt pentru a cere judecarea, la instanța domiciliului lor, a unui litigiu privind pierderea bagajului. Curtea de Justiție a Uniunii Europene (CJUE) a stabilit, într-o cauză împotriva Vueling Airlines, că locuința pasagerului nu devine astfel sediul de afaceri al transportatorului prin intermediul căruia s-a încheiat contractul. Regulile europene impun aplicarea criteriilor de competență din Convenția de la Montreal și pentru zborurile interne vizate de hotărâre.

Pe scurt

CJUE exclude ideea că o achiziție online de acasă face locuința pasagerului un sediu de afaceri al transportatorului. Competența instanței trebuie să rezulte din criteriile Convenției de la Montreal.

Regulile se aplică și situației în care zborul, domiciliul pasagerului și sediul companiei aeriene din UE sunt în același stat membru. Normele europene extind la acest transport intern și regulile privind instanța competentă.

Transportul bagajului este accesoriu călătoriei pasagerului. Cumpărarea lui separat, la aeroport, nu schimbă contractul folosit pentru aplicarea criteriului sediului de afaceri.

Hotărârea răspunde întrebărilor unei instanțe spaniole într-un litigiu împotriva Vueling. Nu stabilește dacă pasagera primește despăgubiri sau ce sumă i-ar reveni.

Cauza C-876/24 pornește de la călătoria unei pasagere care cumpărase prin platforma e-Dreams, din locuința sa din Fuenlabrada, un bilet Vueling pentru un zbor Madrid–Barcelona din noiembrie 2023. La aeroportul din Madrid, ea a contractat separat transportul bagajului. Bagajul s-a pierdut pe acest traseu, iar pasagera a cerut despăgubiri la instanța din Fuenlabrada, localitatea sa de domiciliu.

Judecătorul spaniol trebuia mai întâi să stabilească ce reguli îi determină competența. Deși pasagera își continuase călătoria de la Barcelona spre Roma, dosarul nu conținea informațiile necesare pentru a considera transportul în litigiu unul internațional. Instanța a analizat astfel un zbor între două aeroporturi spaniole, cu o pasageră domiciliată în Spania și o companie stabilită în aceeași țară. Dacă normele Convenției de la Montreal nu s-ar fi aplicat, dreptul procesual spaniol i-ar fi permis consumatoarei să aleagă instanța domiciliului.

Curtea de la Luxemburg a decis însă că Regulamentul nr. 2027/97, modificat în 2002, extinde la transportul aerian intern atât regulile relevante privind răspunderea față de pasageri și bagajele lor, cât și normele care stabilesc instanța competentă. Nu este necesar un element internațional pentru aplicarea lor în situația analizată. Rațiunea este existența unui regim unitar pentru transportatorii aerieni din UE, indiferent dacă zborul este intern sau internațional.

Convenția oferă reclamantului patru criterii pentru alegerea instanței, în teritoriul unui stat parte. Acestea privesc domiciliul transportatorului, sediul său principal, sediul de afaceri prin intermediul căruia s-a încheiat contractul sau locul de destinație. Cumpărarea biletului de pe un calculator aflat acasă nu adaugă domiciliul pasagerului la această listă. Instanța de acolo ar putea fi competentă dacă este îndeplinit un alt criteriu prevăzut de convenție, nu în virtutea simplei achiziții online.

Instanța spaniolă susținuse că avantajele comerciale ale vânzării online ar putea justifica posibilitatea de a acționa compania în judecată în apropierea locuinței pasagerului. CJUE a răspuns că protecția consumatorilor trebuie conciliată cu echilibrul dintre interesele pasagerilor și ale transportatorilor. În raționamentul Curții, accesibilitatea unei oferte pe internet nu poate obliga compania să se apere în instanțe oriunde în lume, inclusiv în locuri unde nu are prezență fizică și care nu au legătură cu transportul respectiv.

Convenția prevede separat un criteriu legat de reședința principală și permanentă a pasagerului pentru prejudiciile rezultate din deces sau vătămare. Și acesta presupune condiții privind activitatea transportatorului în statul respectiv. Curtea subliniază că excepția nu se aplică pierderii bagajelor și nu poate fi extinsă la aceste litigii prin interpretarea vânzării online.

Nici cumpărarea separată a serviciului pentru bagaj, la aeroportul din Madrid, nu schimbă contractul de referință pentru criteriul sediului de afaceri. CJUE consideră transportul bagajului un serviciu accesoriu transportului pasagerului, astfel încât relevant rămâne contractul pentru călătoria persoanei. Această interpretare permite desemnarea aceleiași instanțe pe baza acestui criteriu pentru prejudiciile privind pasagerul și bagajul, chiar dacă serviciile au fost cumpărate în locuri diferite.

Cele trei răspunsuri urmează soluțiile propuse de avocatul general Dean Spielmann în concluziile din 26 februarie 2026. Acesta explorase suplimentar posibilitatea ca, pentru contractele online, aeroportul unde compania efectuează formalitățile de înregistrare a pasagerilor și bagajelor să fie considerat sediu de afaceri relevant. Hotărârea nu consacră această interpretare suplimentară și nu declară automat competentă instanța aeroportului de plecare.

Litigiul trebuie soluționat în Spania, în conformitate cu interpretarea dată de CJUE. Hotărârea preliminară nu acordă și nu respinge despăgubirea cerută de pasageră și nu stabilește cuantumul acesteia. Ea clarifică regulile de competență aplicabile cererii pentru bagajul pierdut, fără să înlocuiască judecarea cauzei de către instanța națională.

https://2eu.brussels/ro/news/biletul-de-avion-cumparat-online-nu-permite-automat-un-proces-pentru-bagaj-pierdut-la-domiciliul-pasagerului