Un acronim pentru liniștea noastră

Zilele trecute am avut ocazia să discut cu câțiva experți în FIMI (Foreign information manipulation and interference). Oameni serioși de altfel, unși cu toate alifiile, nu analiști care stau lipiți ca ventuzele de ecranele televizoarelor din lipsa unor preocupări reale. Deci, oameni din instituții, civili și militari, dar și din firme private, din ong-uri. Erau acolo accente diferite, dar și un stoc comun de concepte, ceea ce trăda nu atât o viață organizațională, cât o cultură subîntinsă de preocupări și vocabulare similare.

Pentru cine e interesat, Serviciul European de Acțiune Externă (serviciul diplomatic al UE), are o structură care se ocupă de combaterea campaniilor FIMI, cam din 2015, când a început războiul hibrid din Ucraina (https://www.eeas.europa.eu/eeas/information-integrity-and-countering-foreign-information-manipulation-interference-fimi_en ).

Partea interesantă e aceea că tot spațiul acesta de preocupări (propagandă, manipulare, comunicare strategică, știri false/fake news, campanii de dezinformare ca parte a unui război hibrid), care a obsedat cumva și societatea românească de la ieșirea din comunism până azi, s-a bucurat de rebotezări conceptuale periodice, în funcție de context. Anii de după 2015, în îngrijorarea internațională privind pierderea sistemului internațional așa cum îl credeam noi, pașnic, prietenos, gata să fie vizitat în excursii exotice și acoperit cu rețele de comerț și internet, s-a întors la o versiune hi-tech a războiului rece. Și când te gândești că, în primul război rece, ambele părți au trimis oameni în spațiu folosind computere cu capacitate mai mică decât telefonul pe care îl aveți acum fiecare dintre voi în buzunar, începi să înțelegi prin ce trecem. Ca în gluma aceea: pe Marte nu am mai ajuns, dar avem dopuri de plastic lipite de sticlă.

Uneori, însă, ai senzația că preocuparea fundamentală, de la diplomați la decidenți, de la academia la mass-media care cochetează cu geopolitica, până la consilierii care draftează policy-papers, de câte ori apare o provocare nouă, este aceea de a boteza altfel noile realități, sperând că noile nume vor veni și cu răspunsurile necesare. Comentam mai acum o vreme cum fake news și război hibrid sunt concepte care descriu o realitate, dar capacitatea lor de a purta o explicație e destul de redusă. Păi să vedeți, că războiul hibrid e și așa și așa, nu e ca alea vechi, dar poate să fie. Dincolo de aspectul tehnic, mă uit în istorie și văd că mereu propaganda a pregătit terenul pentru schimbări de regim, războaie, revoluții, cel puțin în modernitate, de când putem vorbi realmente despre comunicare de masă și opinie publică. Și da, în cazul Ucrainei, războiul hibrid a pregătit o mare invazie. Să ne uităm la cum se analiza acest război hibrid între 2015 și 2022 și vom vedea că, ușor, ușor, în literatura de specialitate folosim același cuvânt după 2022, dar înseamnă altceva decât înainte. Sub presiunea faptelor, desigur. La fel, conceptul de securitate, la fel cel de fake news, despre care experții și-au dat seama după câțiva ani că nu e același lucru precum false news și că fake-ul nu e neapărat fals etc.

Nu contest utilitatea conceptului de FIMI, sau ce a fost înainte, sau ce va fi după, dar mă îngrijorează strategia aceasta de comunicare în care, de câte ori se complică o problemă, îi schimbăm sau nuanțăm numele și pe urmă, eventual, cerem AI-ului să genereze niște răspunsuri. Pentru că manipularea informațiilor publice și interferența în spațiul informațional național/european de către o forță străină, mai ales una rivală, e o problemă reală, dar nu se rezolvă prin schimbarea acronimului, nici prin investiții în exilarea ei în teritoriul digital și al AI-ului. E o problemă de a înțelege cum se conectează cele două capete – emițătorul acela străin, nelegitim și răutăcios (dar care nu folosește neapărat mijloace nelegale) și propria ta opinie publică, aceasta existând, ca un mic motor în doi timpi, și după ce omul simplu și dezamăgit și-a scos nasul din telefon și din rețelele de socializare, cum s-ar spune.