ANALIZĂ Trei imperii, o țintă: cum testează SUA, Rusia și China coeziunea Uniunii Europene

Nu există un „plan comun” al Washingtonului, Moscovei și Beijingului pentru destrămarea UE. Dar există o convergență periculoasă: fiecare mare putere are motive strategice să prefere o Europă mai divizată, fragmentată și mai puțin capabilă să acționeze unitar — iar metodele lor, de la dezinformare și presiune economică până la diplomația bilaterală, se potențează reciproc.

Cu Uniunea Europeană este greu de negociat atunci când vorbește cu o singură voce: o piață de aproximativ 450 de milioane de consumatori, un bloc comercial major și un actor reglementator capabil să impună standarde tehnologice, climatice sau de concurență. Exact de aceea, șefa diplomatiei europene Kaja Kallas avertiza recent că SUA, China și Rusia preferă o Europă fragmentată, deoarece este mai simplu să negociezi cu state individuale decât cu întregul bloc, într-o logică de „divide et impera”.

De ce UE deranjează marile puteri

Pentru Rusia, o UE unită înseamnă sancțiuni menținute, sprijin pentru Ucraina și o alternativă de securitate la influența Moscovei în Europa Centrală și de Est. Pentru China, un bloc european coerent poate rezista mai eficient subvențiilor industriale, practicilor comerciale contestate și dependențelor strategice. Pentru administrația Trump, UE reprezintă o putere reglementatoare și sancționatoare care poate limita companiile americane și poate contracara o viziune mondială bazată strict pe raportul de forțe.

O analiză recentă publicată de International Affairs descrie strategiile Chinei și Rusiei nu ca pe un proiect identic, ci ca pe adap­tări diferite: Beijingul a urmărit inițial „distantarea” Europei de Statele Unite, apoi a trecut la limitarea unei coordonări transatlantice mai strânse; Moscova a evoluat de la angajare prudentă la destabilizare deschisă, după ce a perceput Europa ca fiind ireversibil de pierdută.

Rusia: dezbinare, frică și paralizie

Strategia Rusiei este cea mai directă: să erodeze încrederea europenilor în instituțiile proprii, să amplifice polarizarea internă și să împiedice consensul asupra Ucrainei, sancțiunilor și apărării comune. Carnegie descrie campaniile Kremlinului ca fiind sistematice, bine finanțate și mai ample decât cele ale Chinei, Iranului sau Coreei de Nord.

Instrumentele sunt hibride: dezinformare pe rețele sociale, manipularea subiectelor sensibile precum migrația și suveranitatea națională, sprijin pentru mișcări anti-EU, operațiuni ciberneticе și, potrivit unor analize recente, sabotaje și provocări la frontierele europene.

Obiectivul final nu este neapărat ca un stat să iasă din UE, ci ca UE să devină mai lentă, mai fricoasă și mai divizată: ca unele guverne să blocheze sancțiunile, să reducă sprijinul pentru Ucraina sau să prefere înțelegeri bilaterale cu Moscova. Analizele de securitate indică faptul că propaganda rusă vizează în mod explicit UE și NATO, cu scopul de a slăbi arhitectura europeană de securitate.

China: nu distruge, ci fragmentează

Beijingul are un interes economic clar ca UE să nu intre în recesiune: Europa este un piață esențială pentru exporturile chineze. De aceea, strategia chineză este mai subtilă decât cea rusă — nu urmărește colapsul blocului, ci o Europă mai puțin unită, mai dependentă comercial de China și mai distanțată de SUA.

Metodele includ relații bilaterale privilegiate cu anumite capitale, investiții strategice și presiuni economice, plus exploatarea diferențelor dintre statele membre privind tehnologia, securitatea și relațiile cu Beijingul. Un studiu al Parlamentului European constată că abordarea UE față de China rămâne îngreunată de lipsa de unitate, chiar dacă majoritatea statelor membre au poziții similare.

China preferă, în esență, să trateze cu Berlin, Paris, Roma, Budapesta sau Bruxelles fiecare în parte, în funcție de interesele sale. O analiză academică arată că statele UE au perceput diferit amenințarea chineză: Franța și Germania au adoptat o linie mai fermă, în timp ce Ungaria și Grecia au fost mai reticente să critice Beijingul — o fisură pe care China o poate întreține fără să o fi creat neapărat.

SUA: presiune asupra modelului european

Cazul american este mai nuanțat, pentru că SUA rămân, formal, un aliat central al Europei. Dar administrația Trump a promovat o viziune în care UE este percepută mai degrabă ca un obstacol reglementator și geopolitic decât ca un partener automat. O analiză a Centrului pentru Reformă Europeană notează că actuala administrație americană nu împărtășește percepția europeană asupra amenințării ruse și a căutat să excludă europenii din negocierile cu Kremlinul.

Strategia Washingtonului, așa cum este interpretată în analize recente, combină presiunea comercială și tehnologică, critica „cenzurii” și a reglementărilor europene, sprijinul pentru forțele politice eurosceptice și amenințarea sau reașezarea prezenței militare americane în Europa.

Obiectivul nu este neapărat dispariția juridică a UE, ci transformarea ei într-un bloc mai slab, mai divizat și mai puțin capabil să reglementeze companiile americane, să susțină autonomia strategică europeană sau să negocieze ca putere proprie. El País sintetizează această teorie astfel: SUA ar dori să „cultive rezistența” față de UE și să sprijine politic și tehnologic grupările naționaliste eurosceptice.

Trei metode, același efect

Limitele conjuncturii

Este importantă distincția dintre convergență și conspirație. Nu există dovezi solide că Moscova, Beijingul și Washingtonul coordonează un plan comun de distrugere a UE; interesele lor sunt, în multe privințe, rivale. Analiștii care au studiat asediul conjunctural asupra UE avertizează că a vorbi despre un cadru unic coordonat ar fi un „exces conspirativ”.

Dar efectul poate fi convergent. Fiecare putere profită de fragilitățile reale ale UE: decizii lente, divergențe între state, populism, dependențe economice și dezacorduri privind războiul din Ucraina. Când Rusia amplifică frica, China cultivă dependența, iar SUA pun presiune asupra regulilor și alianțelor, rezultatul poate fi același — o Europă care nu mai reușește să decidă rapid și să acționeze ca o putere.

Antidotul

Răspunsul european nu ține doar de apărare sau de contracararea dezinformării. El presupune coerență în politica față de China, solidaritate față de statele expuse presiunii ruse, protecție a infrastructurii critice și a alegerilor, plus o capacitate reală de a negocia cu Washingtonul fără a accepta automat divizarea blocului.

Pentru Kremlin, Beijing și, într-o măsură diferită, pentru Casa Albă, o UE puternică este incomodă. Pentru statele membre, însă, slăbirea coeziunii ar însemna mai puțină influență globală, costuri mai mari de securitate și o poziție mai fragilă într-o lume dominată de marile puteri.

Analiză realizată cu sprijinul Perplexity