Publicul spune da reorganizării administrative

Reforma administrativă, cunoscută și ca reorganizarea administrativă a României, este o altă temă recurentă în spațiul nostru public și politic. Mno… mai mult în cel public decât în cel politic, în sensul că se scoate mereu pe tarabă, dar nu se discută serios, în termeni de decizie, niciodată.

Progresul, în termeni de mentalitate, este vizibil pentru cei care își aduc aminte cum se discuta tema la sfârșitul anilor 90 și începutul anilor 2000. Reorganizarea aceasta purta atunci numele de regionalizare și era una dintre temele favorite ale acelei părți a elitei  intelectuale și politice care acuza o intenție ocultă de a fragmenta țara și de a atenta la caracterul național și unitar al statului. Că era și multă paranoia anti-europeană în această percepție, e clar. Că or fi fost și pe la vecinii noștri multe minți înfierbântate nemulțumite că în decembrie 1989 nu a ieșit mai rău decât a ieșit – și asta e foarte probabil.

Cert este că în spatele a n-șpe structuri teritorial administrative de toate rangurile stau și interese meschine, bugete și bugetuțe, pseudo-birocrați și firmulețe care se alimentează din acestea. Spun pseudo-birocrați pentru că, în ciuda caracteristicilor pe care uzual le reproșăm birocrației, ea are totuși menirea de a fi utilă, cu toate defectele ei. Mai puțin atunci când aceste birocrații sunt deprofesionalizate și detașate de răspundere.

Desigur, în spatele problemei sunt și tradiții ale comunităților locale, rivalități între acestea, teama că în structuri mai mari se reorganizează prioritățile de investiții, se lungesc drumurile până unde trebuie plătite impozitele, frica privind depersonalizarea relațiilor cu administrația locală etc. Iar în mediul rural, parțial îmbătrânit, depopulat și sărăcit, digitalizarea e mai mult o corvoadă decât o soluție, laptopurile, smart-phone-urile și bancomatele nefiind, desigur, atât de accesibile pe cât ne imaginăm.

Treptat însă, sperietoarea reorganizării administrative a mai dispărut. Cifre recente de la INSCOP arată că, în ultimii doi ani, spre 60% dintre români consideră că prin comasarea unor localități s-ar putea îmbunătăți serviciile publice (68% în București, 60-63% în urban și 58 în mediul rural – diferențe totuși mici și de înțeles între tipurile de localități).

Inclusiv regiunile care să reunească mai multe județe au un nivel similar de acceptare publică. În ultimă instanță, reorganizarea administrativă pare a fi acceptată ca o soluție de reducere a costurilor, de reducere a fragmentării și, poate, de mutare a centrului de greutate administrativ spre regiune și de reducere a dependenței de centru. Toate acestea fără fantoma punerii în pericol a unității naționale , ideologic agitată de câte ori primăriile vor perpetuarea unui ev mediu administrativ în care fiecare birocrație locală vrea să își conserve micul ei comitat. Fondul de opinie publică există, rămâne de văzut dacă decidenții politici sunt capabili că construiască un proces administrativ cu criterii clare.