ANALIZĂ / Când școala fierbe: de ce liceenii francezi blochează străzile, iar cei români aleg protestul în tăcere

Blocajele violente din Franța au pornit de la lipsa profesorilor și condițiile precare din școli. În România, deși rezultatele și finanțarea sunt îngrijorătoare, elevii aleg de regulă protestul simbolic, nu confruntarea.

Protestele din liceele franceze au pornit din nemulțumiri concrete legate de condițiile de studiu, dar au căpătat rapid o dimensiune națională și politică, iar în unele orașe au degenerat în violențe. Cazul Franței arată atât capacitatea elevilor de a formula revendicări sistemice, cât și riscul ca o mobilizare legitimă să fie deturnată de confruntări, etichetări politice și reacții de ordine publică.

De la greva profesorilor la mobilizare națională

Mișcarea nu a apărut simultan în întreaga Franță și nu a avut inițial un lider politic. Primele blocaje au fost semnalate după începutul anului școlar în licee unde elevii invocau probleme locale: lipsă de personal, condiții materiale insuficiente și orare foarte încărcate. În Bretania, elevii de la liceul Théodore-Monod din Le Rheu au reclamat deficiențe de personal și infrastructură; la Villeneuve-d’Ascq și Caen, principala nemulțumire a vizat programul școlar suprasolicitant.

Unul dintre focarele mobilizării s-a conturat la liceul Saint-Exupéry din Créteil, în zona metropolitană a Parisului. Acolo, elevii s-au alăturat, după 17 septembrie, unei greve declanșate de profesori, cerând condiții mai bune de studiu și suplimentarea personalului. Pentru elevi, problemele profesorilor — lipsa colegilor, clasele prea mari și resursele insuficiente — au devenit și propriile probleme.

Rețelele sociale au accelerat extinderea. Clipurile postate pe TikTok, Snapchat și Instagram au transformat nemulțumiri locale în teme recognoscibile pentru liceenii din alte orașe. O filmare de la Créteil a adunat aproximativ 1,4 milioane de vizualizări pe TikTok, potrivit Franceinfo. Viralizarea a oferit protestului vizibilitate, dar a complicat și delimitarea dintre organizatorii inițiali, elevii solidari și grupurile care s-au alăturat ulterior.

Revendicări reale, dispută politică

Revendicările au vizat în principal calitatea și echitatea educației publice: mai multe resurse, înlocuirea rapidă a profesorilor absenți, reducerea numărului de elevi din clase, reabilitarea clădirilor degradate și orare mai puțin încărcate. Liceenii au contestat și Parcoursup, platforma națională pentru admiterea în primul an de învățământ superior.

Oficial, Parcoursup centralizează candidaturile și ofertele de admitere. Pentru mulți liceeni, însă, mecanismul este insuficient de transparent și mută presiunea selecției înainte de bacalaureat. Ei invocă incertitudinea listelor de așteptare, criteriile diferite folosite de instituții și riscul ca elevii din licee sau familii cu resurse mai reduse să pornească dintr-o poziție dezavantajată. Astfel, contestarea platformei exprimă o teamă mai amplă: că accesul la facultate devine mai selectiv și mai inegal.

Uniunea Sindicală a Liceenilor a cerut continuarea mobilizării, iar studenții s-au alăturat ulterior. Organizații precum Fage, Union Étudiante și Unef au convocat manifestații și blocaje, astfel că protestul a depășit tema funcționării liceelor și a devenit o critică a finanțării educației și a accesului la studiile superioare.

Sprijinul politic a venit vizibil din partea unor parlamentari ai La France insoumise (LFI), partid de stânga radicală aflat în opoziție, asociat cu Jean-Luc Mélenchon. Deputații Louis Boyard și Clémence Guetté s-au deplasat la Créteil, iar intervențiile lor au sporit vizibilitatea mișcării.

Guvernul condus de Sébastien Lecornu a susținut că LFI ar fi încurajat sau instrumentalizat mobilizarea. Executivul a invocat și presupusa implicare a unor „grupări apropiate de ultra-stânga”, pe baza evaluărilor serviciilor de informații. LFI a respins acuzația: Manuel Bompard a calificat poziția guvernului drept „complotism”, iar Jean-Luc Mélenchon a insistat asupra metodelor de protest nonviolente.

Prezența politicienilor LFI nu demonstrează, însă, că partidul ar fi inițiat protestul. Primele blocaje au apărut în jurul unor revendicări locale ale elevilor și profesorilor. Dar susținerea politică a făcut mișcarea mai vulnerabilă la acuzația de instrumentalizare.

Când blocajele devin violență

La 1 octombrie, mobilizarea a intrat într-o fază gravă. Autoritățile au numărat circa 900 de acțiuni în fața liceelor, iar poliția a efectuat aproape 2.000 de rețineri într-o singură zi, în principal pentru violențe, participare la adunări violente sau atacuri asupra forțelor de ordine. La Nantes, un incendiu a distrus holul liceului Nelson Mandela; în alte orașe au fost semnalate incendieri, proiectile, stații de autobuz vandalizate și confruntări cu poliția și jandarmii.

Violențele împotriva conducerilor școlare au fost deosebit de grave. Rectoratul din Normandia a relatat agresarea și rănirea ușoară a directorilor liceelor Blaise-Pascal din Rouen și Elisa-Lemonnier din Petit-Quevilly. La Ingré, directoarea liceului Maurice-Genevoix a fost, de asemenea, agresată și rănită.

Ministrul Educației, Édouard Geffray, a declarat că, de la începutul blocajelor, cel puțin 119 persoane au fost rănite: 85 de elevi și 34 de membri ai personalului. Ministerul de Interne a raportat, în unele grupuri, prezența unor persoane mascate și înarmate cu proiectile și artificii; autoritățile au menționat inclusiv recipiente cu acid clorhidric.

Aceste informații nu permit generalizarea violenței asupra tuturor liceenilor implicați, ci indică suprapunerea unor participanți și intenții diferite.

Gérald Darmanin, ministrul Justiției, a făcut o distincție necesară între revendicările elevilor și agresiunile asupra personalului școlar. El a vorbit despre o „minoritate activă și violentă”, dar a afirmat că liceenii trebuie ascultați și că îngrijorarea unei părți a tineretului este legitimă.

România: o criză educațională adâncă

Problemele invocate de liceenii francezi au echivalente clare în România: deficit de profesori, clase aglomerate, infrastructură precară, presiunea evaluărilor și sentimentul că elevii sunt consultați insuficient. În unele privințe, datele recente indică o situație românească mai severă.

Rezultatele PISA 2025 plasează România sub media OCDE la toate domeniile evaluate: 419 puncte la matematică, 413 la citire și 425 la științe. Numai 48% dintre elevii români de 15 ani ating nivelul minim de competență la matematică, față de 65% în media OCDE. Cu alte cuvinte, peste jumătate nu stăpânesc competențele de bază în această disciplină.

Problemele de învățare se suprapun cu subfinanțarea, deficitul de personal, birocrația și o programă considerată de elevi și profesori prea încărcată și teoretică. Potrivit OCDE, 2,8% dintre posturile didactice din România sunt neocupate, una dintre cele mai ridicate proporții dintre statele analizate, iar dificultățile sunt mai mari la matematică și științe.

Critica programei nu vizează doar cantitatea de materie, ci și timpul insuficient pentru exerciții aplicate, recuperare și feedback individual. Comisia Europeană recomandă continuarea revizuirii curriculare la liceu, cu accent pe competențele de bază și pe evitarea supraîncărcării.

România a avut, totuși, o mobilizare majoră în educație: greva generală a profesorilor din mai–iunie 2023. Aproximativ 150.000 de cadre didactice și alte zeci de mii de angajați auxiliari și nedidactici au suspendat activitatea timp de trei săptămâni, cerând creșteri salariale, o nouă grilă de salarizare și investiții în sistem. Au avut loc marșuri și proteste în București și în alte orașe, iar conflictul a afectat finalul anului școlar și calendarul examenelor. Mișcarea a fost însă sindicală și pașnică: spre deosebire de unele episoade din Franța, nu a generat blocaje organizate de elevi, atacuri asupra conducerilor sau distrugeri de instituții.

Elevii români: protest fără blocaje

Liceenii români aleg rareori blocajele, preferând forme de protest cu risc personal mai redus. La 28 septembrie, Consiliul Național al Elevilor a chemat elevii să vină îmbrăcați în negru la școală, împotriva proiectului privind uniforma obligatorie, sub mesajul „Educația nu se repară la croitorie”. Acțiunea a fost voluntară, simbolică și compatibilă cu participarea normală la cursuri.

CNE a contestat nu doar uniforma, ci și lipsa consultării elevilor și ideea că o reglementare vestimentară ar putea rezolva bullyingul sau discriminarea. Organizația a cerut ca prioritățile publice să fie consilierea școlară, prevenția, sprijinul pentru copiii vulnerabili, masa, transportul și infrastructura. Ministerul Educației nu susține obligativitatea uniformelor, invocând atât lipsa unor dovezi că acestea reduc bullyingul, cât și costurile pentru familii.

Absența unor proteste liceale de amploarea celor din Franța nu înseamnă absența nemulțumirii. Studiul Friedrich-Ebert-Stiftung România din 2024 arată că 41% dintre tinerii români de 14–29 de ani sunt nemulțumiți de calitatea educației, iar 55% consideră că interesele lor nu sunt bine reprezentate politic.

Această combinație dintre nemulțumire și sentimentul de nereprezentare poate reduce disponibilitatea pentru acțiune colectivă. Un studiu publicat în revista Calitatea Vieții arăta că 42% dintre tineri credeau că autoritățile locale nu țin cont de opinia lor, iar 68% nu vedeau șanse reale de a schimba o decizie locală care i-ar afecta negativ.

Elevii români dispun de structuri de reprezentare, inclusiv Consiliul Național al Elevilor, și au dreptul la asociere și protest în condițiile legii. Ei nu beneficiază însă de dreptul la grevă în sens juridic, specific raporturilor de muncă, iar acțiunile lor nu pot perturba desfășurarea cursurilor. Presiunea notelor, a Evaluării Naționale și a bacalaureatului poate face, în plus, blocarea școlii o opțiune percepută drept riscantă individual.

Nici liceenii francezi nu au formal drept de grevă; diferența este una de practică socială și de capacitate de mobilizare, nu de statut juridic. În plus, raportul Code for Romania arată că reprezentanții elevilor sunt consultați insuficient în mod real în deciziile școlare, deși există mecanisme formale de participare.

Diferența față de Franța ține, așadar, mai puțin de gravitatea problemelor și mai mult de capacitatea de organizare, tradiția protestului și costul perceput al confruntării. Franța arată cum nemulțumirile educaționale pot deveni rapid o criză politică și de ordine publică; România arată, deocamdată, o reacție mai prudentă: nemulțumiri profunde, exprimate prin presiune publică limitată și acțiuni simbolice.

Citește și:

Franţa - Protestele liceenilor se intensifică, mişcarea se extinde la universităţi / Aproape 2.000 de persoane au fost reţinute

Sinteză realizată cu ajutorul Perplexity