Andrei Cornea: Imprevizibilul domn Nicușor Dan și resentimentarul domn Funeriu

Dl Daniel Funeriu răspunde („Cum? Iată cum”) articolului meu din Dilema (3 septembrie 2026) „Cum, cum, cum?”. Domnia-sa califică, dintru început, ceea ce afirmam acolo despre situația paradoxală în care s-a găsit cea mai mare parte a electoratului lui Nicușor Dan, după mai bine de un an de mandat, drept „o scamatorie intelectuală” pe care e decis „s-o corecteze”. Două mi se par a fi obiecțiile pe care le aduce dl Funeriu „scamatoriei”: mai întîi că, deși admit că știam destule lucruri cumva negative despre Nicușor Dan, am preferat atunci (eu și mulți dintre cei care l-am propus, apoi l-am susținut în campania prezidențială din 2025) să închid ochii, iar acum mă lamentez fără temei că lucrurile au luat-o în altă direcție decît cea pe care o așteptam. „Aceasta nu e descrierea unei înșelătorii, ci a unei deducții refuzate... Nu v-au lipsit datele, ci concluzia.” Cu alte cuvinte, președintele Dan a fost consecvent, însă noi, susținătorii, ne-am luat iluziile drept realități. A doua obiecție este că n-am supus candidatul (sau candidații la președinție) unui test, unei examinări, laolaltă cu alți candidați, pentru a ști cu cine avem de-a face. Îmi reproșează „absența procedurii” de selecție, în baza căreia pare să creadă că altcineva ar fi avut mult mai multe șanse decît N. Dan să iasă un bun președinte. Oferă și un model autohton: procedura din 1992 din cadrul Convenției Democratice, care l-a desemnat pe președintele acesteia. Conchide sever că noi, cei care l-am propus și/sau susținut pe N. Dan n-avem nici o scuză și trebuie să ne asumăm președintele cu toate – bune și rele. Nu pot să nu observ că dl Funeriu nu e în cea mai bună poziție morală pentru asemenea reproșuri: a candidat la președinție în 2025 și a obținut 0,53% din voturi la primul tur. (Nicușor Dan obținea 21%.) Adevărul este că frustrarea și resentimentul țipă din fiecare literă a textului său. Acestei Casandre locale i-aș recomanda totuși mai multă îngăduință pentru failibilitatea omenească: în 2014, domnia-sa era în PMP, sperînd chiar să cîștige șefia partidului împotriva Elenei Udrea, pentru care Băsescu rupsese partidul respectiv din PDL. Asta da orbire politică!

Întrebarea este: în 2025 am fi avut temeiuri solide să suspectăm că Nicușor Dan o „va lua pe arătură”, ignorînd sau contrariind multe dintre așteptările electoratului său? Răspunsul meu este că nu existau asemenea temeiuri. Cel mult, puteam să ne temem că va îndeplini prea puțin din unele așteptări, dar nu că le va contrazice flagrant pe cîteva dintre cele mai importante. Eu scriam în articol că mulți eram conștienți că dl Dan avea niște defecte – de exemplu, era încăpățînat, era un rău comunicator, era lent în decizii etc. Dar de aici nu rezultă cîtuși de puțin, cum presupune nefondat dl Funeriu, că ar fi trebuit să deducem că va refuza să numească oameni de calitate, că va folosi scriitori de limbă de lemn pentru comunicate, că va face apel la argumentul autorității înaintea presei sau că-l va adula pe Trump. Omul ar fi putut să învețe ceva nou, să progreseze, să se maturizeze ca politician. În fond, era inteligent și avusese alături în campanie o mulțime de oameni inteligenți și capabili, care erau gata să-l ajute. De asemenea, nu era deloc obligatoriu să presupunem că știutul său „conservatorism” ar fi rămas încremenit în anii 2000, pe cînd viitorul om politic ne recomanda cărțile neolegionarului Răzvan Codrescu. Dimpotrivă, era rațional să credem că două decenii de activitate civică și politică, funcțiile publice, contactele cu numeroși oameni din țară și străinătate, lecturile, dar și propriile reflecții vor fi schimbat felul în care actualul președinte înțelege istoria și politica naționale și internaționale. Și mai este ceva esențial: regula (și la noi, și în alte părți) este ca un om politic victorios în alegeri – mai ales în primul mandat – să caute să răspundă, fie și parțial, așteptărilor propriului electorat. Așa au făcut Constantinescu, Băsescu și chiar Iohannis în primul mandat, așa a făcut și Iliescu față de propriul electorat. A contraria încă din primele luni de mandat așteptări importante ale propriului electorat este cel puțin neobișnuit și merită o explicație – asta chiar dacă nu se găsește și un remediu. (Sigur, dl Funeriu se poate mîndri cu faptul că domnia-sa a știut totul de la bun început, dar noi nu sîntem pe măsura atotștiinței sale.)

Ar fi ajutat testarea candidatului înaintea unei comisii ad-hoc? Mă îndoiesc. Să ne imaginăm următorul dialog înaintea unei comisii de înțelepți. Întrebare: „Dle Dan, ca președinte îl veți menține în funcție de șef al SPP pe dl Pahonțu, neschimbat de peste 20 de ani, chiar dacă se va dovedi că a participat la represiunea din 21 decembrie 1989 în calitate de ofițer de Securitate?” „Nu!” „O veți susține pe dna Lia la cîrma Justiției, în pofida criticilor societății civile și ale unor magistrați?” „Nuuu!” „Veți numi procurori-șefi persoane contestabile?” „Nuuuuuu! „Veți încerca să distrugeți PNL, numind prim-ministru un vicepreședinte al partidului, fără acordul acestuia?” „Nuuuuuuuu!” „Veți face cu ochiul neolegionarilor, încercînd cu toate mijloacele să blocați legea Wexler” „Nuuuuuuuuuuuuu!” Etc. Culmea este că exemplul, chipurile pozitiv, din 1992 pe care mi-l dă dl Funeriu e mai curînd un contraexemplu: într-adevăr, au fost testați atunci mai mulți candidați pentru poziția de președinte al CDR și candidat la președinția României. Lupta finală s-a dat între Emil Constantinescu și Nicolae Manolescu. A cîștigat primul, deoarece i-ar fi promis lui Corneliu Coposu (care a decis rezultatul) că va restaura monarhia. Am văzut cu toții ce s-a întîmplat.

Susțin, așadar, că „răsucirea” lui Nicușor Dan – neobișnuită în amplitudinea, cuprinderea și repeziciunea cu care s-a produs – a fost, în mare măsură, imprevizibilă, în temeiul informațiilor generale accesibile publicului. „N-am refuzat deducția”, cum afirmă dl Funeriu, ci doar am estimat probabilul, în condițiile foarte confuze de atunci (alegeri anulate, candidat suveranist în ascensiune, centrul scindat). Am făcut o alegere deloc sentimentală. În condițiile respective, ea părea rezonabilă. Cum-necum, am greșit. N-a urmat ceea ce speram, ceea ce așteptam și mai ales ceea ce credeam a fi folositor țării. Asta-i important, nu ranchiuna candidatului Zero-virgulă-cincizeci-și-trei la sută.

P.S. Dl Funeriu e scandalizat că, în articolul meu, „La vînătoare de sorosisme”, publicat în Dilema în 2025, l-aș fi etichetat drept antisemit, pentru „o vorbă nici măcar critică despre Soros”. Iată vorba „nici măcar critică”, pe care o citez în articolul cu pricina: „Soros e criticat pe bună dreptate [de Elon Musk] că a vrut – și parțial a reușit – să facă inginerii sociale foarte nasoale: să-i facă pe tinerii noștri să creadă că bărbatul e femeie și lupul oaie...”. După care, eu comentez: „Afirmația, o pură inepție, este încă una din mulțimea detractărilor sistematice și cu iz antisemit (numai cine nu vrea nu-l simte) la adresa miliardarului și filantropului ungaro-american. De fapt, ceea ce încearcă acești detractori – începînd cu premierul maghiar Viktor Orbán și continuînd cu Elon Musk și toată extrema-dreapta internațională – este să calomnieze și să discrediteze conceptul fundamental și finalitatea acțiunilor filantropice ale lui George Soros – anume «societatea deschisă» (concept urzit, firește, cu scopul de a distruge, se pretinde, societățile «creștine»)”.