OPINIE | Un armistițiu politic pentru România

Instituțiile statului nu pot funcționa la nesfârșit în așteptarea unor decizii politice. Cu fiecare zi care trece, costul blocajului crește, iar România pierde timp într-un moment în care are nevoie de stabilitate, credibilitate și capacitate de acțiune.

În ultimele săptămâni am tot auzit afirmații dure ale partidelor despre linii roșii, veto-uri și condiții. Fiecare partid pare să știe foarte bine ce nu acceptă. Mai puțin clar este ce este dispus să accepte pentru ca România să poată avea un guvern.

Poate că a venit momentul să vorbim despre un armistițiu politic.

Nu despre o alianță politică definitivă și nici despre renunțarea la competiția dintre partide. Dimpotrivă. Fiecare partid își poate păstra identitatea, prioritățile și obiectivele electorale. Dar, pentru o perioadă limitată, interesul funcționării statului trebuie să fie mai important decât confruntarea politică permanentă.

O posibilă formulă ar putea avea câteva elemente simple.

În primul rând, desemnarea unui prim-ministru independent, care să nu fie un politician activ și care să fie acceptabil pentru principalele forțe democratice și pro-europene reprezentate în Parlament.

În al doilea rând, formarea unui 𝒈𝒖𝒗𝒆𝒓𝒏 𝒅𝒆 𝒂𝒓𝒎𝒊𝒔𝒕𝒊𝒕̦𝒊𝒖, cu mandat limitat până la 15 februarie 2027. La acea dată, premierul își va depune mandatul, iar partidele care au susținut această formulă vor decide dacă și cum continuă colaborarea, respectiv cum asigură, mai departe, guvernarea țării.

În al treilea rând, un cabinet parțial tehnocratizat. Nu există niciun motiv pentru a întrerupe continuitatea în domenii unde există deja politici și proceduri aflate în derulare. Portofolii precum Dezvoltarea, Afacerile Interne, Finanțele, Educația (unde examenele naționale sunt în desfășurare) sau Fondurile Europene pot continua cu actualele formule administrative și politice. În schimb, alte ministere pot fi ocupate de profesioniști independenți, capabili să asigure funcționarea eficientă a instituțiilor.

În al patrulea rând, programul de guvernare trebuie să rămână, în esență, cel aprobat deja de Parlament la instalarea Guvernului Bolojan și susținut de PSD, PNL, USR, UDMR și Grupul Minorităților Naționale. El poate fi actualizat în funcție de evoluțiile economice și sociale, dar nu există motive pentru abandonarea liniilor de reformă asupra cărora a existat deja un acord politic.

În sfârșit, premierul independent ar trebui să își asume public două angajamente: că nu va participa la jocuri politice pe durata mandatului (adică își va păstra echidistanța) și că va demisiona la data stabilită, 15 februarie 2027. Astfel, nimeni nu va putea suspecta că funcția este folosită ca platformă pentru construcții politice personale.

Nu văd astăzi o altă soluție realistă pentru ieșirea din impas. Fără un acord între PSD, PNL, USR, UDMR, Grupul Minorităților Naționale și eventual alte forțe democratice dispuse să susțină stabilitatea instituțională, criza actuală riscă să se prelungească inutil.

Politica democratică nu este arta ultimatumului. Este arta compromisului în interes public. Iar întrebarea importantă nu este cine câștigă negocierile și cine le pierde. Întrebarea este cine este dispus să facă pașii necesari pentru ca România să poată merge mai departe.