Bătălia pentru locul 2

Ne uităm pe cifrele publicate aici de INSCOP în ultima săptămână și constatăm câteva chestii interesante. 64% dintre români zic că partidele trebuie să ajungă repede la un compromis pentru formarea unui guvern. Dacă ne uităm la structura pe intenție de vot, vedem că votanții PNL și USR sunt mai reticenți la compromisuri decât cei ai PSD sau AUR. Deci există un nucleu de votanți PNL/USR care chiar urmează linia partidelor respective, deși nu este clar care ar fi soluția de ieșire din blocajul care durează practic din mai. Să fi intrat ideea anticipatelor complet în strategia PNL și USR?

Există o teorie în zona partidelor noastre de centru dreapta, cum că ar trebui lăsat AUR să guverneze ca să se lovească de lumea reală și să se sature votanții și de ei. Nu discut toate nuanțele acestei mărețe idei, dar atrag atenția că în centrul ei nu se află AUR, ci cearta dintre partidele de centru-dreapta și PSD. Bătălia pentru locul 2 în sondaje și cursa pentru care are 18, care are 16%.

Ceea ce ne duce la al doilea subiect, poza privind ipoteticele opțiuni de vot ale românilor de la acest moment, conform sondajului nostru. Știți, e o vorbă, no news is good news. Nu neapărat. Poza aceasta a avut schimbări minore în ultimul an și jumătate. AUR a fost mereu între 38 și 40%, PNL și PSD au schimbat locul între ele ca în gluma cu oamenii internați la spitalul de nebuni (nu e frumos să îi zicem așa, dar e mai plastic). “Vestea bună e că azi vă schimbați hainele, vestea proastă e că le schimbați între voi”.

Am tot vorbit despre dramoleta aceasta a formării guvernului, iar aceste mici shifturi între cele două vechi partide ale noastre sunt dependente strict de evoluția respectivului scenariu. Cum vine unul cu o scuză mai credibilă se inversează ierarhia cu 2-3 procente. Pe urmă vine momentul de glorie al celuilalt și așa mai departe, din spin în spin, cum zic americanii. Partea interesantă în ultimele luni este că avem un paralelism foarte bun între opțiunile teoretice ale publicului și opțiunile publicului mobilizat (care e mai probabil să voteze dacă mâine ar fi alegeri). Când partidele suveraniste abia intrau pe scena noastră politică, diferența o preferință generală și disponibilitatea de a vota era vizibilă. De unde reiese că povestea cu mobilizarea mare la urne ajută partidele de mainstream s-ar putea să nu mai fie un scenariu plauzibil.

La momentul alegerii lui Nicușor Dan, legitimitatea mainstreamului a venit din narativul unitate în fața pericolului. Primul partid din coaliție care a atacat narativul, după exact un an de la acel moment, a fost PSD. Pe urmă și PNL, USR etc. Dacă nu rezolvă urgent criza politică, acum fiind toți ieșiți din vacanță, mi-e teamă că refacerea încrederii nu se va mai putea face cu consultanți politici, ci eventual cu psihoterapeuți.