O teorie a nemulțumirii

Am discutat de mai multe ori aici, fie în context electoral, fie într-unul mai general socio-politic, de unde vine această masivă și cumulativă nemulțumire a românilor în condițiile în care, în ultimii 36 de ani, progresele sunt absolut evidente. Nu încercăm să moralizăm pe nimeni, pur și simplu discutăm un fapt de interes sociologic.

Pe scurt, literatura de specialitate, dacă vom căuta o explicație din sfera științelor sociale, dă explicații multiple și de multe ori contradictorii. Una este centrarea exagerată pe rezultate și tendința de a nu ne concentra pe proces. Binele social, reformele, toate sunt chestiuni care presupun parcurgerea unui proces, iar rezultatul nu se obține repede și nici cu precizie inginerească. Iar democrația, din păcate, înseamnă mai mult atașamentul de procedeele democratice decât de rezultate. Altă explicație trimite la decalajul dintre așteptări și evoluția realității. Cumva derivat din ce ziceam două rânduri mai sus, așteptările cresc mult mai repede decât poate evolua realitatea. Iar după decenii de așteptări dezamăgitoare din punct de vedere al acestui mecanism, rezultatele, fie ele și pozitive, vor fi citite prin celebrul ”prea puțin, prea târziu”.

O altă poveste interesantă vine din lectura prezentului ca fiind prea marcat de incertitudini. E o presiune psihologică a incertitudinii, a schimbării permanente, pe toate planurile, care cumva reduce satisfacția oportunităților care azi există, dar acum 30 de ani nu existau. Aproape totul este accesibil azi, la o simplă plimbare a cardului peste POS, dar umplerea acelui card stă de multe ori sub semnul imprevizibilului. Ceea ce reduce capacitatea noastră de a programa anumite evenimente, cheltuieli, trasee de viață, de a ne asuma identități. Și reduce inclusiv din utilitatea banilor pentru cineva care se descurcă, fără a fi neapărat bogat. Inclusiv legislația, sistemul de taxare, diferitele proceduri legale se schimbă permanent, ceea ce creează un anume sentiment al inutilității planificării pe termen lung.

Cam asta ne confirmă și Indexul sentimentului economic INSCOP/Newmoney.ro, lansat săptămâna aceasta, dacă îl privim în ansamblul său. Nu mai vindem, nu mai cumpărăm, nu investim, nici nu economisim, ne așteptăm să crească prețurile, nu ne așteptăm să ne crească deloc câștigurile. Cine ne poate salva? Politicieni mai competenți, cred oamenii, în plin blocaj politic. Greu de înțeles ce ar însemna așa ceva, totuși.

Cel puțin la nivel subiectiv, suntem o societate foarte dependentă de sistemul nostru politic. Așteptăm soluții de acolo. Problema este că în goana aceasta de a tot reforma și schimba câte ceva (uneori mai reușit, uneori complet aiurea), acest etaj politic al societății noastre tot adaugă la această incertitudine și imprevizibilitate, cu efecte și economice, și sociale, și psihologice. Iar blocajul din ultimele două luni are efecte mai grave decât ne imaginăm și nu ne ajută doar să schimbăm ierarhia vinovățiilor o dată pe săptămână.