EXCLUSIV | La final de 2026 ne va fi mai bine, dacă nu ne va fi mai rău!

Suntem pe o muchie de cuțit. Cifrele reci de la Ministerul Finanțelor se ciocnesc frontal cu pasiunile fierbinți ale politicii de Dâmbovița. Construcția bugetului de stat pentru anul curent e mult mai mult decât doar un exercițiu de adunări și scăderi cu țintă pe reducerea deficitului. Este, în fapt, un pariu pe supraviețuirea economică a unei națiuni care a trăit prea mult pe datorie. Dar și un pariu pe supraviețuirea în formula actuală a acestei coaliții de guvernare. Titlul pe care l-am dat nu este un joc de cuvinte cinic. Este – cred eu – oglinda fidelă a unei realități ambivalente: avem premisele unei însănătoșiri durabile, dar suntem la un singur vot populist distanță de un derapaj necontrolat.

Premierul Ilie Bolojan, instalat la cârma Guvernului cu mandatul de a „face ordine”, vine cu un proiect de buget care a trimis unde de șoc prin unele cancelarii politice (ba chiar și prin propriul partid). După un an 2025 în care deficitul bugetar a flirtat periculos cu pragul de 9% din PIB, proiectul pentru 2026 propune o cură de slăbire drastică. Ținta de deficit de 6,2% este, în viziunea Executivului, „linia roșie” peste care nu se poate trece fără a risca suspendarea fondurilor europene și retrogradarea ratingului de țară în categoria junk.

Argumentul forte al acestui buget este mutarea centrului de greutate de pe consum pe investiții. Cu o alocare record de peste 7,2% din PIB pentru infrastructură și digitalizare, România încearcă să forțeze nota. Logica este simplă: nu putem plăti pensii și salarii mai mari dacă nu construim autostrăzile și rețelele care să aducă investitori. Totuși, această logică se lovește de realitatea imediată a buzunarului cetățeanului. Creșterea TVA-ului, ajustarea accizelor și noul regim de impozitare a dividendelor la 16% sunt pilule amare care trebuie înghițite pentru a evita colapsul.

În ciuda corului de critici, există semne clare că disciplina „metodei Bolojan” dă roade. Luna ianuarie 2026 a adus o premieră absolută în ultimul deceniu: un excedent bugetar pe prima lună a anului, susținut de o creștere a veniturilor colectate de 17,9%. Digitalizarea ANAF, un proiect amânat de toate guvernările post-decembriste, a început în sfârșit să scoată la lumină părți din economia subterană. Mai mult, 2026 reprezintă „borna de aur” a PNRR. Suntem în anul în care trebuie să tragem peste 10 miliarde de euro, bani care trebuie să sară din statutul de cifre într-un tabel, în cel de șantiere reale, spitale regionale, autostrăzi finalizate și școli dotate la standarde europene. Aceasta este marea șansă a României: dacă absorbția rămâne în grafic, injecția de capital va compensa parțial scăderea consumului intern cauzată de măsurile de austeritate.

Însă, dincolo de optimismul tehnocrat, bugetul 2026 este sub o presiune imensă. Serviciul datoriei publice a devenit o „gaură neagră” care înghite anual peste 10 de miliarde de euro. Practic, plătim dobânzi la împrumuturile din trecut în loc să finanțăm viitorul. Această constrângere limitează drastic spațiul de manevră pentru orice politică socială.

În plan extern, contextul geopolitic e din ce în ce mai tulbure. Războiul din Ucraina și războiul pornit în Iran aruncă prețurile la energie la cote ridicate, obligând statul să mențină scheme de plafonare care vor „prăji” miliarde de lei din buget. Într-o economie globală care încetinește, cu o creștere prognozată pentru România de doar 1,1% – 1,4%, marja de eroare a Guvernului este practic zero.

Adevărata bătălie pentru buget nu se dă însă în birourile de la Finanțe, ci pe coridoarele Parlamentului. Coaliția de guvernare este, în acest moment, un organism aflat în stare de șoc septic. Fragilitatea acestei construcții politice este cel mai mare risc sistemic pentru stabilitatea României în 2026.

Premierul Bolojan se confruntă cu un asediu pe mai multe fronturi. PSD, deși parte a guvernării, joacă un dublu rol periculos. Social-democrații atacă sistematic „dogmatismul fiscal” al premierului, cerând pachete de asistență socială de miliarde de lei sub amenințarea retragerii sprijinului parlamentar. Mesajul lor este clar: nu putem sacrifica liniștea socială pe altarul deficitului cerut de Bruxelles.

Nici în interiorul PNL apele nu sunt mai liniștite. „Baronii locali” sunt nemulțumiți de tăierile masive din aparatul administrativ și de eliminarea zecilor de mii de posturi vacante, măsuri care le reduc influența și baza de clienți politici. Atacul constant din partea unor partide precum AUR sau USR (fiecare din direcții opuse) adâncește izolarea premierului. Bolojan a jucat „totul pe o carte”, condiționând rămânerea sa la Palatul Victoria de trecerea bugetului în formă asumată, fără amendamente populiste care să dinamiteze deficitul.

Aici ajungem la miezul analizei „ne va fi mai bine, dacă nu ne va fi mai rău”. Dacă Parlamentul votează bugetul în forma propusă, România trece printr-un an de sacrificiu necesar. La final de 2026, am putea avea o economie cu fundații mai solide, o inflație sub control și o datorie publică stabilizată. Acesta este scenariul în care „ne va fi mai bine” pe termen lung, acceptând un „mai rău” temporar. Scenariul de coșmar este însă cel al unui compromis politic putred. Dacă pentru a supraviețui la putere, premierul va accepta amendamentele de „solidaritate” ale PSD și va relaxa disciplina fiscală, deficitul va sări din nou spre 8-9%. În acel moment, Comisia Europeană va opri robinetul fondurilor din PNRR, ratingul de țară se va prăbuși, iar costurile de împrumut vor deveni insuportabile. Într-o astfel de spirală, inflația va mânca orice creștere nominală de pensie sau salariu, iar la final de 2026 ne va fi, fără echivoc, mult mai rău.

Bugetul 2026 este, în esență, un test de inteligență politică și de reziliență socială. România nu mai poate amâna momentul adevărului prin „artificii” contabile sau împrumuturi externe nesăbuite. Direcția impusă de Ilie Bolojan este una corectă din punct de vedere economic, dar extrem de riscantă din punct de vedere electoral. Suntem într-un echilibru instabil. Dacă clasa politică va înțelege că 2026 nu este anul campaniilor electorale mascate, ci anul salvării macroeconomice, atunci acest buget va fi piatra de temelie a unei noi decade de creștere. Dacă însă interesele de partid vor prevala în fața rigurozității bugetare, vom asista la un eșec de proporții care va amaneta viitorul generațiilor următoare.

La final de 2026, vom privi înapoi și vom ști dacă am fost capabili de sacrificiu pentru progres sau dacă am preferat iluzia bunăstării pe datorie. Până atunci, fiecare zi în Parlament este un pas pe o sârmă întinsă deasupra prăpastiei.