Cea mai grea ecuație politică pentru cel mai încercat președinte

1. Parlamentul României este compus în acest moment din 9 entități: 7 partide (PSD, PNL, USR, UDMR, AUR si POT și SOS) plus Grupul Minorităților și Parlamentarii Neafiliați. O ecuație politică foarte grea cu foarte multe necunoscute și un potențial maxim de blocaj si instabilitate.

2. Guvernul României este compus din 4 partide (PSD, PNL, USR și UDMR) care au: interese diferite, electorate diferite, structuri organizaționale complexe construite pe modul de confruntare și un etos politic profund în care dominantă este ostilitatea reciprocă.

3. Președintele României a fost ales în contextul celei mai grave crize a regimului democratic românesc de la reînființarea sa în 1990, reușind să devină președinte în urma mobilizării unei coaliții eterogene formată din bazine electorale cu viziune și interese adesea contrare. Dintre votanți de tur 2 ai președintelui Nicușor Dan, doar 36% provin din primul tur. Restul de 63% au venit în tabăra președintelui în turul 2. Este adevărat că 70% dintre tinerii cu vârsta de 18-24 de ani au votat cu Nicușor Dan (conform sondajului INSCOP realizat în ziua votului care a estimat precis rezultatele finale ale alegerilor). Dar la fel de adevărat este și ca 64% dintre persoanele cu vârsta de peste 65 de ani (bazinul predilect de alegători PSD) au votat Nicușor Dan. Pe restul bazinelor de vârstă, scorurile în turul 2 au fost mult mai echilibrate, chiar cu un plus mic pentru George Simion pe categoria 25-44 de ani. Asadar, votanții reali ai președintelui României din turul 2 provin din mai multe zone, cu interese adesea divergente și pe care președintele trebuie să le reprezinte. Pretenția unui grup minoritar de alegători ai săi și a unor formatori de opinie de a avea monopolul asupra acțiunii politice a președintelui este și non-democratică și, aș îndrăzni să spun, puțin arogantă.

4. România se află de mai multi ani în plin război informațional, negat de cei mai mulți politicieni, dar cât se poate de real, un război dur care a pus în genunchi democrația românească, a urcat pe piedestal populismul radical, provocând fracturi grave și aproape ireconciliabile în societate.

5. În plus, vremurile pe care le trăim, sunt marcate de cele mai mari confruntări militare de după al doilea război mondial, cu riscuri de securitate și economice majore, care produc efecte directe în viața oamenilor.

Toate aceste 5 repere impun ca reprezentarea echilibrată a tuturor părților și negocierea permanentă între grupări politice și grupuri sociale ultra-fragmentate, cu interese si nevoi diferite, adesea divergente, să fie singurele căi de conduită politică rezonabilă pentru a evita dezastrul absolut: adică o țară aruncată într-o criză politică fără precedent, cu risc de explozie socială, prăbușire economică și capturarea puterii de către vectori politici controlați/influențați profund de către o putere străină ostilă.

Prin urmare, aceasta cred ca este responsabilitatea politică supremă a președintelui și a primului-ministru. Să caute consensul pe cât posibil, să negocieze permanent între componentele ultra-fragmentate ale întregului și să se asigure ca sunt ascultate și reprezentate toate părțile esențiale și minim sănătoase din societate și din politică, adică măcar acelea care s-au coalizat în mai 2025 și au evitat, la alegerile prezidențiale, dezastrul total.

Și aceasta este cheia în care citesc eu deciziile recente ale președintelui Nicușor Dan. Supărătoare pentru o parte a alegătorilor săi (cam o treime), dar necesare pentru a tine echilibrul de ansamblu și a construi, în aceste condiții politice, sociale, interne și internaționale, o minimă infrastructură de putere vitală dacă dorim totuși să avem un președinte relevant pentru următorii 4 ani.