Niciuna dintre cele 12 clinici auditate de ECDC în România, Grecia și Polonia nu a atins ținta de confirmare HIV în cinci zile

Un audit-pilot al standardelor europene de testare HIV arată întârzieri de la testul reactiv până la confirmarea diagnosticului și diferențe mari în accesul rapid la specialist și tratament. ECDC găsește și bariere legate de consimțământ, testarea la domiciliu și raportarea datelor, dar avertizează că cele 12 clinici nu sunt reprezentative pentru sistemele celor trei țări.

Niciuna dintre cele 12 clinici incluse într-un audit-pilot al Centrului European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) în România, Grecia și Polonia nu a atins ținta de confirmare a diagnosticului HIV în maximum cinci zile lucrătoare după un test reactiv. Diferențele nu se opresc însă la acest interval: auditul arată variații importante între clinici în diagnosticarea tardivă, evaluarea de către un specialist, începerea tratamentului antiretroviral și documentarea discuțiilor privind notificarea partenerilor, ceea ce oferă o imagine mai fragmentată a traseului pacientului decât permit indicatorii naționali utilizați în mod obișnuit.

Pe scurt

1. ECDC a analizat 12 unități: câte trei clinici HIV și o clinică de tuberculoză din România, Grecia și Polonia, printr-un audit retrospectiv realizat între octombrie 2025 și ianuarie 2026.

2. Nicio clinică nu a atins ținta pentru confirmarea HIV în maximum cinci zile lucrătoare după un test reactiv, iar numai o minoritate a îndeplinit ținta privind evaluarea rapidă de către un specialist.

3. Niciuna dintre cele trei țări nu atinsese la nivel național reperul UNAIDS potrivit căruia 95% dintre persoanele care trăiesc cu HIV ar trebui să își cunoască statutul.

4. Nici România, nici Grecia și nici Polonia nu includ testarea HIV la domiciliu sau autotestarea în ghidurile naționale analizate de ECDC, deși testarea comunitară apare, în grade diferite, în strategiile naționale.

5. ECDC avertizează că auditul este un proiect-pilot: clinicile participante diferă mult ca dimensiune și profil al pacienților, iar rezultatele nu pot fi extrapolate la toate serviciile din cele trei țări.

Auditul încearcă să acopere tocmai o zonă pe care monitorizarea europeană obișnuită o vede mai greu. ECDC colectează deja, în cadrul Declarației de la Dublin privind combaterea HIV/SIDA, indicatori naționali despre rezultate și despre organizarea serviciilor. Informațiile despre ceea ce se întâmplă efectiv între test, confirmarea diagnosticului și intrarea pacientului în îngrijire sunt însă mult mai puțin sistematice. Pentru acest proiect, centrul european a combinat datele naționale cu informații agregate din clinici și cu date extrase retrospectiv din dosarele medicale.

Imaginea diferă considerabil de la o unitate la alta. În clinicile HIV, proporția persoanelor diagnosticate târziu sau foarte târziu a variat substanțial, iar profilul celor diagnosticați a fost diferit inclusiv în ceea ce privește grupurile de populație reprezentate. ECDC nu transformă aceste diferențe într-un clasament al celor trei state și nici nu atribuie unei singure cauze întârzierile. Ele arată însă că problema diagnosticării la timp persistă în toate mediile analizate și că indicatorii naționali pot ascunde diferențe importante între servicii.

În clinicile de tuberculoză, situația este mai favorabilă pentru un alt indicator urmărit de audit. Majoritatea unităților au atins sau s-au apropiat de ținta recomandată de 85% pentru oferirea testării HIV persoanelor diagnosticate cu tuberculoză, deși și aici au existat diferențe între clinici. Rezultatul contează deoarece tuberculoza și HIV sunt urmărite împreună în anumite servicii, iar diagnosticul uneia dintre infecții poate crea ocazia pentru depistarea celeilalte.

Auditul identifică bariere și înainte ca un pacient să ajungă la confirmarea diagnosticului. Toate cele trei țări declară politici bazate pe testarea voluntară, însă în unele contexte persistă cerințe pentru consiliere înainte de test și pentru consimțământ scris. La nivelul celor 12 clinici, numai aproximativ jumătate erau pe deplin aliniate standardelor actuale, care nu mai recomandă aceste cerințe ca procedură obligatorie pentru fiecare test. ECDC avertizează că diferența dintre politica declarată și practica efectivă poate îngreuna extinderea testării de rutină.

O altă limită apare în locurile în care testarea poate fi făcută. Testarea în comunitate este prevăzută în strategiile naționale într-o anumită măsură, însă niciunul dintre cele trei state nu include în ghidurile analizate testarea HIV la domiciliu sau autotestarea. Pentru ECDC, această absență poate însemna oportunități pierdute de a ajunge la persoane care întâmpină bariere atunci când trebuie să se prezinte într-o unitate medicală. Raportul nu demonstrează însă câte diagnostice suplimentare ar produce introducerea acestor variante și nici nu estimează separat efectul lor pentru România.

Problemele continuă după un rezultat reactiv. Majoritatea clinicilor aveau trasee documentate către tratament HIV și servicii de sprijin, dar existența unui protocol nu a produs rezultate uniforme. Nicio clinică nu a atins standardul de confirmare în cinci zile lucrătoare, numai o minoritate a îndeplinit ținta pentru evaluarea la timp de către un specialist, iar intervalul până la începerea terapiei antiretrovirale a variat considerabil. În mai multe unități, discuțiile cu pacientul despre notificarea partenerilor nu erau documentate complet.

ECDC găsește neuniformități și în informațiile trimise sistemelor naționale de supraveghere. Cele mai multe clinici raportau date despre testarea HIV, dar unele transmiteau numai rezultatele pozitive, în timp ce altele raportau întreaga activitate de testare. Clinicile HIV colectau în general indicatorii principali împreună cu variabile demografice, însă diferențele de raportare reduc comparabilitatea și pot lăsa goluri atunci când autoritățile încearcă să urmărească performanța serviciilor dincolo de numărul total de teste sau diagnostice.

Raportul nu susține concluzia că România, Grecia sau Polonia, luate ca sisteme naționale, nu respectă standardele europene de testare HIV. Cele 12 clinici au fost folosite pentru a testa o metodă de audit, au dimensiuni și populații diferite, iar ECDC precizează explicit că rezultatele nu trebuie generalizate dincolo de unitățile participante. Valoarea proiectului este alta: arată ce informații devin vizibile atunci când evaluarea coboară de la indicatorii naționali la traseul concret urmat de pacient și permite identificarea locurilor în care timpul, procedurile sau raportarea se îndepărtează de standardele stabilite.

ECDC a transmis rezultatele clinicilor participante pentru evaluare locală și îmbunătățirea serviciilor. Pentru rundele viitoare, centrul propune extinderea numărului de unități, automatizarea unei părți mai mari din colectarea datelor și un sprijin instituțional mai puternic, astfel încât auditurile să poată fi repetate periodic. Abia o acoperire mai largă ar permite o imagine mai robustă și mai reprezentativă asupra modului în care standardele europene de testare HIV sunt aplicate în practică.

https://2eu.brussels/ro/news/niciuna-dintre-cele-12-clinici-auditate-de-ecdc-in-romania-grecia-si-polonia-nu-a-atins-tinta-de-confirmare-hiv-in-cinci-zile