UE avertizează că arsenalul nuclear al Chinei se extinde rapid și s-ar putea apropia de 1.000 de focoase

China își extinde arsenalul nuclear într-un ritm care ar putea duce numărul focoaselor aproape de 1.000, iar Uniunea Europeană consideră că Beijingul va trebui inclus, mai devreme sau mai târziu, în viitoarele discuții privind controlul armamentelor strategice. Trimisul special al UE pentru neproliferare și dezarmare, ambasadorul Stephan Klement, a spus în Comisia pentru Securitate și Apărare a Parlamentului European că unele estimări indică adăugarea a aproximativ două arme nucleare pe săptămână și că actuala creștere a arsenalului chinez nu mai poate fi ignorată într-un sistem construit în principal în jurul relației nucleare dintre Statele Unite și Rusia.

Pe scurt Trimisul special al UE pentru neproliferare și dezarmare spune că unele estimări indică un ritm de aproximativ două arme nucleare noi pe săptămână în China. Arsenalul chinez ar putea ajunge în viitorul apropiat la câteva sute de focoase suplimentare și s-ar putea apropia de 1.000, potrivit estimărilor citate în SEDE. Beijingul continuă să dezvolte și să testeze sisteme de lansare, inclusiv rachete balistice cu rază lungă lansate de pe submarine. UE încearcă să convingă China să intre într-un dialog strategic cu Statele Unite și să participe la mecanisme de transparență privind rachetele. După expirarea New START fără un acord succesor, Bruxelles-ul consideră că orice arhitectură viitoare de control al armamentelor trebuie să țină cont și de creșterea rapidă a capacității nucleare chineze.

Ambasadorul Stephan Klement a descris extinderea arsenalului chinez drept una dintre cele mai importante schimbări ale mediului global de neproliferare. În evaluarea prezentată eurodeputaților, China nu mai este un actor periferic într-un sistem dominat de arsenalele american și rus, ci o putere nucleară a cărei creștere poate modifica direct condițiile viitoarelor negocieri.

Klement a spus că circulă estimări potrivit cărora China ar adăuga aproximativ două arme nucleare pe săptămână. El nu a prezentat această cifră drept o evaluare proprie a UE, ci ca una dintre estimările aflate în prezent în domeniul public, însă a folosit-o pentru a ilustra viteza acumulării.

Potrivit acestuia, arsenalul chinez ar putea ajunge relativ curând la câteva sute de focoase suplimentare și s-ar putea apropia de pragul de 1.000. Pentru Bruxelles, această evoluție complică modelul tradițional al controlului armamentelor strategice, care s-a concentrat timp de decenii asupra limitelor negociate între Washington și Moscova.

Problema a devenit mai acută după expirarea New START, acordul care introducea limite cantitative asupra forțelor nucleare strategice americane și ruse. Lipsa unui succesor lasă actualul sistem fără unul dintre principalele instrumente de predictibilitate dintre cele două mari puteri nucleare, tocmai într-un moment în care un al treilea arsenal se extinde rapid.

În acest context, Kliment a spus că devine tot mai dificil ca Statele Unite și Rusia să discute despre noi limite strategice fără să ia în calcul China. El a explicat că diferența dintre un arsenal chinez apropiat de 1.000 de focoase și arsenalele mai mari ale SUA și Rusiei ar fi suficient de redusă pentru ca Beijingul să devină relevant în orice viitoare formulă de control al armamentelor.

China a refuzat până acum să participe la acest tip de negocieri trilaterale. Trimisul UE a spus însă că vede semnale foarte prudente că Beijingul ar putea deveni, la un anumit moment, mai deschis unei asemenea discuții, chiar dacă nu există deocamdată un proces formal care să indice apropierea unui acord.

UE încearcă să încurajeze China să participe la un dialog strategic cu Statele Unite privind armele nucleare și să se implice mai mult în mecanisme multilaterale de transparență.

Unul dintre instrumentele menționate este codul de conduită privind transparența în domeniul rachetelor, la care Bruxelles-ul încearcă să atragă și China. Interesul nu privește doar numărul focoaselor, ci și dezvoltarea mijloacelor prin care acestea pot fi transportate și lansate.

Klement a indicat în acest sens testarea recentă a unei rachete balistice cu rază lungă lansate de pe submarin. Dezvoltarea unor asemenea sisteme poate crește supraviețuirea și flexibilitatea forțelor nucleare, pentru că o parte a arsenalului poate fi deplasată pe mare și devine mai greu de localizat.

Creșterea capacității chineze apare într-un moment în care alte componente ale arhitecturii internaționale de control al armamentelor sunt, la rândul lor, sub presiune. Conferința de revizuire a Tratatului de Neproliferare Nucleară din acest an nu a reușit să adopte un document final, iar Kliment a amintit și dificultățile persistente privind intrarea în vigoare a Tratatului de Interzicere Totală a Testelor Nucleare și lipsa progresului asupra unui acord privind materialele fisionabile.

În cazul Chinei, problema nu este doar dimensiunea arsenalului, ci și faptul că extinderea sa se produce într-un moment în care mecanismele de control dintre celelalte puteri sunt slăbite. Din această perspectivă, Beijingul devine simultan un factor de risc și un actor fără de care o nouă arhitectură globală ar putea fi dificil de construit.

Kliment a făcut însă o distincție între China și Rusia. El a spus că Beijingul are un interes puternic în funcționarea ordinii internaționale, inclusiv pentru comerț și relațiile sale economice, chiar dacă încearcă să modeleze acea ordine în propriul interes.

Această dependență de un sistem internațional funcțional lasă, în opinia sa, mai mult spațiu pentru dialog decât în relația actuală cu Moscova. UE încearcă astfel să lucreze cu Beijingul nu numai în domeniul controlului armamentelor, ci și pentru a-l determina să își folosească influența asupra Rusiei și să nu ofere sprijin material războiului împotriva Ucrainei.

Klement a spus că influența Chinei asupra comportamentului Rusiei este foarte mare, deși a refuzat să confirme afirmațiile potrivit cărora Beijingul ar fi intervenit în mod specific pentru a împiedica Moscova să recurgă la arme nucleare în Ucraina.

Uniunea Europeană nu este ea însăși o putere nucleară, însă Franța este stat membru cu arme nucleare, iar Bruxelles-ul încearcă să își construiască influența prin poziții comune ale celor 27 și prin diplomația multilaterală.

Klement a descris negocierile interne necesare pentru adoptarea unei poziții europene comune drept un fel de „mini-conferință de revizuire”, deoarece statele membre au sensibilități și priorități diferite. Tocmai compromisul obținut între ele poate transforma formulările UE într-un punct de plecare pentru negocieri mai largi cu alte state.

În timpul recentelor discuții internaționale, el a spus că pozițiile comune europene au fost folosite uneori ca bază pentru compromis și consens chiar dacă UE nu este actorul care poate impune limite asupra arsenalelor marilor puteri.

Actuala arhitectură nucleară internațională a fost construită într-o perioadă în care Statele Unite și Uniunea Sovietică, apoi Rusia, dominau numeric arsenalele strategice. Creșterea rapidă a Chinei modifică treptat această structură și face mai dificilă negocierea unor noi limite exclusiv bilaterale.

UE nu prezintă cifra de aproape 1.000 de focoase ca pe un inventar oficial verificat de Bruxelles, ci ca pe o estimare relevantă pentru înțelegerea ritmului în care se modifică balanța nucleară.

Mesajul prezentat în SEDE este că Beijingul trebuie încurajat să intre într-un sistem mai transparent și într-un dialog strategic mai amplu înainte ca diferența dintre arsenalele marilor puteri să se reducă și mai mult.