IAEA a pierdut mare parte din vizibilitatea asupra programului nuclear iranian, iar refacerea controlului ar fi dificilă chiar și după un nou acord

Agenția Internațională pentru Energie Atomică, IAEA, a pierdut mare parte din informațiile și continuitatea necesare pentru a monitoriza programul nuclear iranian, iar reconstruirea unei baze credibile de verificare ar fi dificilă chiar dacă un nou acord ar deveni posibil în viitor. Trimisul special al UE pentru neproliferare și dezarmare, ambasadorul Stephan Klement, a descris situația din Iran drept una dintre cele mai grave probleme actuale pentru sistemul internațional de neproliferare și a avertizat că destrămarea treptată a cadrului anterior de monitorizare are consecințe care nu pot fi inversate imediat prin semnarea unui nou acord politic.

Pe scurt Trimisul special al UE spune că IAEA a pierdut majoritatea informațiilor necesare pentru urmărirea programului nuclear iranian și că nivelul actual de cunoaștere este mult redus față de perioada în care acordul nuclear funcționa. Chiar dacă un nou acord ar fi negociat, IAEA ar trebui mai întâi să reconstruiască o bază tehnică suficientă pentru a putea verifica respectarea acestuia. Bruxelles-ul consideră că acest proces ar fi dificil deoarece monitorizarea continuă a activităților nucleare a fost întreruptă și ar trebui reconstruite informații privind evoluțiile produse între timp. UE este îngrijorată și de dezvoltarea accelerată a programului iranian de rachete, pe care îl tratează separat de problema strict nucleară. Situația Iranului este prezentată de UE într-un context mai larg de slăbire a arhitecturii internaționale de neproliferare și control al armamentelor.

Stephan Klement a descris programul nuclear iranian drept un dosar aflat într-un punct mult mai dificil decât în perioada în care acordul nuclear oferea IAEA un cadru extins de monitorizare. În evaluarea sa, problema actuală nu este numai absența unui acord politic funcțional, ci și pierderea treptată a informației tehnice care ar permite verificarea unui eventual acord viitor.

Acordul construit în anii anteriori a fost, în formularea trimisului UE, „distrus” sau demontat succesiv. Odată cu degradarea cadrului de cooperare și cu conflictele care au implicat Iranul, capacitatea IAEA de a urmări activitățile nucleare a fost redusă sever.

Klement a spus că agenția a pierdut „majoritatea sau poate aproape toată” cunoașterea necesară pentru controlul programului iranian. Formularea se referă la continuitatea informațiilor de monitorizare și la capacitatea de a stabili cu precizie ce s-a întâmplat în perioadele pentru care accesul sau supravegherea au fost limitate.

Pentru verificarea unui acord nuclear, această continuitate este esențială. Inspectorii trebuie să poată compara stocurile, materialele, instalațiile și activitățile cu o bază cunoscută, astfel încât orice modificare ulterioară să poată fi identificată și explicată.

Dacă această bază se pierde, simpla restabilire a accesului nu înseamnă automat că agenția poate reconstrui instantaneu situația existentă. IAEA ar trebui să determine ce activități au avut loc în intervalul în care supravegherea a fost redusă și să stabilească un nou punct de referință suficient de credibil pentru monitorizarea viitoare.

Klement a spus că această etapă ar fi dificilă chiar dacă, la un moment dat, ar exista voință politică pentru încheierea unui nou acord. Un asemenea document ar avea nevoie de un sistem de verificare, iar verificarea ar depinde de capacitatea IAEA de a reconstrui o imagine tehnică suficient de completă.

UE consideră însă că perspectiva unui nou acord rămâne în prezent îndepărtată. Trimisul european nu a prezentat existența unor negocieri avansate și a descris contextul actual drept unul în care mai întâi trebuie recâștigată capacitatea de monitorizare.

Problema nucleară este însoțită și de dezvoltarea programului iranian de rachete. Klement a spus că, în ultimii ani, a existat o creștere amplă a acestei capacități, cu efecte atât pentru securitatea regională, cât și pentru Europa.

Cele două dosare sunt distincte, dar se intersectează în arhitectura de neproliferare. Un program nuclear devine mai relevant din punct de vedere strategic atunci când statul dezvoltă simultan mijloace capabile să transporte încărcături pe distanțe mari.

Pentru Bruxelles, Iranul este unul dintre exemplele care arată cât de greu este să reconstruiești mecanisme multilaterale după ce acestea au fost slăbite. Sistemul de verificare nucleară se bazează nu numai pe tratate și declarații politice, ci și pe ani de date tehnice, inspecții și continuitate operațională.

Klement a legat situația Iranului de nevoia menținerii finanțării și sprijinului politic european pentru IAEA. UE folosește bugetul său de politică externă și de securitate pentru a sprijini instituțiile internaționale din domeniul neproliferării, inclusiv IAEA, OPCW și CTBTO.

Pentru Uniune, aceste instituții reprezintă o parte esențială a capacității de verificare internațională. Într-un mediu în care acordurile politice se pot destrăma, păstrarea expertizei, a inspectorilor și a infrastructurii de monitorizare este considerată necesară pentru ca un sistem de control să poată fi reconstruit atunci când condițiile politice permit acest lucru.

Situația Iranului se suprapune unei perioade în care mai multe mecanisme globale sunt sub presiune. Conferința de revizuire a Tratatului de Neproliferare Nucleară din acest an nu a produs un document final, New START a expirat fără înlocuitor, iar marile puteri își modernizează sau extind arsenalele.

În acest context, pierderea monitorizării în Iran nu este privită de Bruxelles ca o problemă izolată, ci ca parte a degradării unei arhitecturi internaționale construite pentru a limita proliferarea și pentru a oferi informații verificabile despre activitățile nucleare.

IAEA are rolul de a verifica respectarea obligațiilor nucleare prin inspecții, monitorizare și analiza materialelor și instalațiilor declarate. Eficiența verificării depinde în mare măsură de continuitatea accesului și de existența unei baze de date tehnice care permite compararea situației de la un moment la altul.

În cazul Iranului, problema semnalată de UE este tocmai deteriorarea acestei continuități. Un eventual acord viitor ar trebui astfel să rezolve simultan două probleme: condițiile politice privind programul nuclear și reconstruirea capacității tehnice de verificare.

Evaluarea transmisă în SEDE este că a doua componentă ar putea deveni una dintre cele mai dificile părți ale oricărui viitor proces diplomatic.