Scutul de la Marea Neagră și responsabilitatea Europei

Vasile Dîncu susține că protejarea Mării Negre este o responsabilitate europeană care trebuie asumată prin finanțare, termene și rezultate verificabile. În această opinie, eurodeputatul explică propunerile sale pentru securitatea maritimă, pregătirea comunităților și reziliența economică, după angajamentele anunțate la București de Ursula von der Leyen.

Mă gândesc tot mai des că trebuie să pornim strategiile noastre europene de jos în sus, adică de la oameni urcând spre înaltele birouri bruxelleze. Adică, mă gândesc că un marinar care pleacă dintr-un port românesc trebuie să se poată întoarce acasă sau o comunitate din Delta Dunării trebuie să știe ce are de făcut când primește o alertă. De aici ar trebui să înceapă discuția despre securitatea Mării Negre, din obligații concrete față de oameni și față de economia care le susține viața.

Vizita Ursulei von der Leyen la București, pe 9 noiembrie, a adus angajamente care merită susținute: 50 de milioane de euro pentru accelerarea hubului de securitate maritimă dezvoltat de România și Bulgaria și încă 10 milioane pentru capacitatea României de căutare și salvare. Urmează deciziile de implementare, calendarul și folosirea efectivă a resurselor.

Aceste angajamente deschid o discuție politică mai amplă. Cât din costul protejării intereselor europene trebuie suportat de statele aflate în apropierea războiului? Cum transformăm solidaritatea într-o capacitate care funcționează în ziua unui atac?

În amendamentele pe care le propun la raportul AFET privind Revizuirea Strategiei Uniunii Europene pentru Marea Neagră, coordonat de Helmut Brandstätter, urmăresc tocmai acest lucru: asumarea unei responsabilități europene permanente, cu măsuri, finanțare și termene verificabile.

Costurile unei geografii europeneAgresiunea Rusiei împotriva Ucrainei a schimbat condițiile de securitate ale întregii regiuni. Totuși, istoria insecurității de aici începe cu mult înainte de februarie 2022. Transnistria, conflictele din Georgia, anexarea ilegală a Crimeei și războiul din estul Ucrainei au oferit suficiente motive pentru o politică europeană susținută. Am inclus această perspectivă în amendamente pentru că memoria instituțională contează: dacă fiecare escaladare este tratată ca o surpriză, vom continua să improvizăm răspunsuri la amenințări pe care le cunoaștem de ani întregi.

România și Bulgaria suportă o expunere directă, dar rutele maritime, porturile, infrastructurile energetice și legăturile cu Ucraina și Republica Moldova servesc interese care depășesc economiile celor două țări. Protejarea lor trebuie să aibă o susținere europeană proporțională cu aceste beneficii. Aceasta este logica propunerii mele privind o componentă de finanțare identificabilă pentru Marea Neagră și Dunărea de Jos. Alocările trebuie să țină cont de expunerea la risc, de costurile suplimentare ale infrastructurilor și de capacitatea fiscală a comunităților afectate. Pentru unele regiuni, asumarea unor obligații de securitate suplimentare poate reduce banii disponibili pentru servicii publice. Politica europeană trebuie să prevină acest efect.

Ce trebuie să însemne un scutTermenul „scut”, spun eu – sau „hub”, cum zice birocrația – creează așteptări. Avem obligația să explicăm ce poate face fiecare instituție și unde rămân vulnerabilități. Hubul de securitate maritimă este conceput ca o rețea de cooperare sub conducere civilă, pentru supraveghere, schimb de informații și răspuns la riscuri. Funcționarea sa trebuie articulată cu responsabilitățile autorităților naționale și cu planificarea NATO. Valoarea lui se va vedea în situații precise. Cât de repede este detectată o amenințare? Cine primește informația? Cine verifică datele și cine dispune intervenția? Poate un port să își continue activitatea după un incident? Există capacitate de salvare și de limitare a poluării?

Am propus întărirea detectării și urmăririi dronelor, senzori interoperabili, raportare securizată și pregătire comună și am cerut sprijin pentru cooperarea de combatere a minelor dintre România, Bulgaria și Turcia, precum și valorificarea experienței ucrainene. Deciziile privind interceptarea și folosirea forței rămân în competența autorităților naționale, potrivit legii. De asemenea, cooperarea româno-bulgară trebuie judecată după capacitatea de a produce aceste rezultate. Constanța și Varna pot avea funcții complementare. România are de câștigat dintr-un sistem regional care funcționează și în care își asumă responsabilități clare, susținute de investiții.

Oamenii trebuie incluși în planificareÎn documentele de securitate, populația apare adesea după infrastructuri și echipamente, dar pentru locuitorii comunităților expuse, ordinea este alta și prima întrebare privește siguranța familiei. Am propus un program de pregătire pentru comunitățile de la Marea Neagră și Dunărea de Jos: avertizare accesibilă, planuri de adăpostire și evacuare, capacitate medicală, continuitatea serviciilor esențiale și exerciții pentru incidente care pot combina drone, mine, atacuri cibernetice și poluare. Ca sociolog, mă interesează distanța dintre existența unei proceduri și posibilitatea oamenilor de a o urma. Un mesaj corect tehnic poate fi inutil dacă ajunge prea târziu sau dacă destinatarul nu știe unde să meargă. O persoană cu mobilitate redusă are nevoie de ajutor organizat; o comunitate izolată are nevoie de soluții adaptate accesului său la transport și comunicații.

Încrederea în instituții se formează și prin această experiență concretă: oamenii observă dacă autoritățile știu ce au de făcut.

Securitatea are și o factură economicăO rută comercială poate rămâne deschisă și totuși să devină greu de utilizat: riscurile, primele de asigurare, întârzierile și incertitudinea pot reduce transporturile înaintea unei blocări fizice. De aceea, am propus examinarea unor mecanisme de garantare și distribuire a riscurilor, împreună cu Banca Europeană de Investiții, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și asigurătorii. Scopul este menținerea transporturilor comerciale legale pe rutele Marea Neagră și Dunăre, în condiții transparente și cu cerințe de siguranță.

Aceeași abordare trebuie aplicată energiei. Exploatarea resurselor offshore, interconectările, conductele și cablurile cer evaluări comune ale riscurilor, teste de rezistență și planuri de intervenție. O infrastructură avariată trebuie să poată fi reparată. O sursă întreruptă trebuie să poată fi înlocuită.

Investițiile europene trebuie să creeze și capacitate industrială în regiune. Firmele, șantierele navale și centrele de cercetare din România și Bulgaria trebuie să poată participa la proiecte de supraveghere maritimă, combatere a dronelor, comunicații securizate și mentenanță. Avem nevoie de competențe locale care să susțină funcționarea echipamentelor pe termen lung.

Apărarea încrederii publiceDin experiența activității mele în Comisia specială pentru Scutul european al democrației, consider esențială legătura dintre securitatea fizică și informarea publică. Un incident maritim produce imediat întrebări, teamă și acuzații, iar lipsa informațiilor verificate oferă spațiu manipulării. Autoritățile trebuie să comunice rapid ce știu, ce verifică și ce măsuri iau. Atribuirea responsabilității trebuie susținută prin probe, iar cooperarea împotriva ingerințelor trebuie să includă instituțiile, presa independentă, cercetătorii și societatea civilă.

Republica Moldova trebuie inclusă în această cooperare prin legăturile sale energetice, comerciale și de securitate. Stabilitatea sa democratică privește direct regiunea. Sprijinirea ei cere respect pentru suveranitate, cunoașterea vulnerabilităților locale și investiții în reziliență economică.

După vizităSusțin angajamentele anunțate de Ursula von der Leyen și voi insista și pe obligația de a le urmări până la aplicare. Hubul are nevoie de guvernanță clară, calendar public, finanțare identificată și evaluare periodică. Comunitățile au nevoie de pregătire, operatorii economici au nevoie de continuitate și Parlamentul European trebuie să poată verifica rezultatele. Prin amendamentele propuse în AFET, aceasta este direcția pe care o susțin: o strategie europeană capabilă să organizeze protecția, să distribuie costurile și să răspundă pentru rezultate.

România trebuie să vină cu proiecte bine pregătite și cu instituții capabile să le realizeze, iar Europa trebuie să își asume partea de responsabilitate. Siguranța unui marinar, a unui port sau a unei comunități din Delta Dunării este o obligație europeană concretă. De aici începe credibilitatea scutului de la Marea Neagră.

Europa a acumulat strategii, declarații și angajamente pentru Marea Neagră, dar acum trebuie să răspundă pentru aplicarea lor. Un calendar asumat, bani disponibili, echipamente funcționale și oameni pregătiți dau credibilitate unei promisiuni. Pentru comunitățile expuse, viitorul european înseamnă să poată trăi în siguranță, să muncească și să investească fără ca amenințarea războiului să le decidă fiecare alegere. Acesta este sensul politic al amendamentelor pe care le propun: să transformăm angajamentele scrise în obligații concrete, finanțate și verificabile. Am descris suficient viitorul pe care îl dorim; este timpul să luăm deciziile care îl fac posibil.

10.11.2026

Bruxelles

https://2eu.brussels/ro/opinion/scutul-de-la-marea-neagra-si-responsabilitatea-europei