Un stat nu poate expulza părintele unui copil cetățean UE doar pe baza unei evaluări secrete de securitate

Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că autoritățile nu pot dispune returnarea unui cetățean din afara UE care își crește copiii cetățeni europeni fără să analizeze efectele asupra vieții de familie, interesul superior al copiilor și dependența acestora de părinte. O evaluare nemotivată a serviciilor de securitate nu este suficientă, iar persoana vizată trebuie să poată afla cel puțin esența motivelor folosite împotriva sa și să le conteste efectiv.

Un stat membru nu poate expulza un cetățean din afara Uniunii care își crește copiii cetățeni europeni doar pentru că un serviciu de securitate îl consideră un risc, fără să îi explice motivele și fără să analizeze situația familiei. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit în cauza Bukla că autoritățile trebuie să verifice consecințele returnării asupra copiilor minori, relația lor de dependență față de părinte și proporționalitatea măsurii.

Hotărârea a fost pronunțată la 16 iulie de Camera a treia și citită public de Koen Lenaerts, președintele Curții de Justiție. Cauza privește un fost fotbalist profesionist din afara UE, stabilit în Ungaria din 2005, care trăiește cu partenera sa maghiară și cu cei doi copii ai lor, ambii cetățeni maghiari.

Pe scurt

Autoritățile trebuie să analizeze viața de familie, interesul superior al copiilor și relația de dependență dintre aceștia și părintele vizat înainte de a adopta o decizie de returnare.

Un aviz secret și nemotivat al unei autorități de securitate nu poate obliga automat poliția pentru străini să expulzeze o persoană fără o evaluare individuală și un control al proporționalității.

Persoana vizată trebuie să afle cel puțin esența motivelor pe care se bazează returnarea și interdicția de intrare, chiar dacă unele informații rămân clasificate.

Accesul unui procuror la dosarul secret nu înlocuiește dreptul persoanei de a cunoaște acuzațiile esențiale și de a răspunde în procedura administrativă sau în instanță.

O instanță națională trebuie să lase neaplicată interpretarea obligatorie a unei instanțe superioare dacă aceasta contrazice dreptul UE, astfel cum a fost interpretat de Curtea de Justiție.

Cazul a început după ce PQ, numele fictiv folosit de Curte, a solicitat în 2020 un permis de stabilire în Ungaria pe baza situației sale familiale. El intrase legal în țară în 2005 ca fotbalist profesionist și locuia de mai mulți ani cu partenera sa maghiară. Cei doi copii ai cuplului au cetățenie maghiară, iar tatăl exercită împreună cu mama autoritatea părintească și se ocupă în mod constant de ei.

Oficiul ungar pentru Protecția Constituției a apreciat, într-un aviz nemotivat bazat pe informații clasificate, că prezența sa afecta securitatea națională. Autoritatea pentru străini a respins cererea de ședere și a emis ulterior o decizie de returnare, însoțită de o interdicție de intrare și ședere pentru zece ani.

Conform regulilor aplicate în Ungaria, autoritatea pentru străini era obligată să urmeze concluzia serviciului de securitate și nu putea analiza independent situația personală a bărbatului. Nici persoana vizată, nici autoritatea care a adoptat decizia nu au primit acces la motivele concrete pe care se baza evaluarea de securitate.

Curtea de Justiție a stabilit că existența unui motiv de securitate națională nu elimină obligația unei analize individuale. Autoritățile trebuie să verifice dacă persoana reprezintă o amenințare reală, actuală și suficient de gravă și să pună această evaluare în balanță cu dreptul la viață de familie, situația copiilor și efectele concrete ale expulzării.

Atunci când părintele din afara UE are o relație de dependență cu un copil cetățean al Uniunii, returnarea sa poate obliga în fapt copilul să părăsească teritoriul UE. Într-o asemenea situație, părintele poate avea un drept derivat de ședere în temeiul cetățeniei europene a copilului, chiar dacă acesta nu și-a exercitat niciodată libertatea de circulație într-un alt stat membru.

Autoritățile nu sunt obligate să cerceteze din proprie inițiativă fiecare posibilă relație de dependență în toate procedurile. Ele trebuie însă să facă verificările necesare atunci când cunosc existența legăturilor familiale și dispun de informații care indică faptul că returnarea ar putea afecta un copil cetățean al Uniunii.

Această obligație se aplică și atunci când persoana nu a invocat explicit dreptul derivat de ședere în etapa administrativă. Dacă legăturile de familie erau cunoscute de autorități, ele nu pot evita examinarea situației doar pentru că argumentul juridic a fost formulat pentru prima dată în instanță.

Judecătorul trebuie să poată lua în considerare și informațiile apărute după adoptarea deciziei administrative. O hotărâre anterioară prin care a fost refuzată șederea nu exclude o nouă evaluare în procedura de returnare, mai ales dacă între cele două decizii a trecut o perioadă semnificativă sau situația familiei s-a schimbat.

Curtea a respins și sistemul în care poliția pentru străini aplică automat un aviz nemotivat al unui serviciu de securitate. Un asemenea aviz poate fi obligatoriu numai dacă autoritatea specializată analizează toate circumstanțele relevante, respectă proporționalitatea și oferă o motivare suficientă pentru ca decizia să poată fi controlată.

Informațiile clasificate pot justifica limitarea accesului la anumite părți ale dosarului, mai ales dacă divulgarea ar pune în pericol persoane, surse sau metode de investigație. Secretul nu poate însă anula dreptul la apărare. Persoana trebuie să cunoască cel puțin esența motivelor decisive, într-o formă care să îi permită să răspundă acuzațiilor.

În cazul analizat, nici persoana vizată, nici avocatul său nu puteau folosi în procedură informațiile clasificate la care ar fi obținut eventual acces. Curtea a stabilit că un asemenea sistem nu oferă o apărare efectivă, deoarece simpla consultare a dosarului nu este utilă dacă informația nu poate fi invocată în fața autorităților sau a instanței.

Nici intervenția unui procuror cu acces la documentele secrete nu este suficientă. Procurorul nu este obligat să urmeze poziția persoanei vizate și nu îi poate comunica elementele decisive, astfel încât nu poate înlocui dreptul acesteia de a înțelege motivele și de a-și formula propria apărare.

Curtea a precizat că, în cazuri excepționale, autoritatea de securitate poate refuza chiar și comunicarea esenței motivelor dacă aceasta ar pune în pericol în mod direct și specific securitatea națională. Instanța care verifică decizia trebuie însă să tragă consecințe din refuzul de divulgare și nu poate confirma returnarea pe baza unor elemente pe care persoana nu le-a putut contesta.

Judecătorul nu este obligat să declasifice el însuși informațiile și nici să autorizeze accesul la documentele secrete. El trebuie totuși să poată verifica legalitatea deciziei și, atunci când autoritățile refuză divulgarea, să examineze cauza numai pe baza motivelor și probelor care pot fi folosite în mod contradictoriu.

Hotărârea stabilește și că o instanță inferioară nu poate fi obligată să respecte o interpretare a instanței supreme naționale pe care o consideră contrară dreptului UE. Principiul supremației dreptului european îi cere judecătorului să lase neaplicată regula internă sau jurisprudența obligatorie incompatibilă cu interpretarea dată de Curtea de Justiție.

Curtea nu a decis dacă PQ trebuie să rămână în Ungaria și nici dacă reprezintă într-adevăr un risc pentru securitatea națională. Instanța din Szeged trebuie să soluționeze procesul, să analizeze situația familiei și să verifice dacă motivele de securitate și procedura folosită pot susține legal returnarea și interdicția de intrare.

https://2eu.brussels/ro/news/un-stat-nu-poate-expulza-parintele-unui-copil-cetatean-ue-doar-pe-baza-unei-evaluari-secrete-de-securitate