Un nou plan propune cote tarifare pentru a limita valul de exporturi chineze către UE

Un policy paper al Institutului Jacques Delors propune un nou instrument european care ar limita prin contingente tarifare creșterile considerate destabilizatoare ale importurilor, păstrând volumele comerciale istorice la taxele existente. Autorii vor și un fond finanțat din taxele suplimentare pentru statele și sectoarele europene afectate de eventuale represalii comerciale ale Chinei.

Uniunea Europeană ar putea răspunde creșterii exporturilor chineze printr-un nou sistem de contingente tarifare aplicat sectoarelor în care importurile cresc persistent peste nivelurile istorice, potrivit unei propuneri formulate de Pascal Lamy, Nicolas Köhler-Suzuki și Victor do Prado într-un policy paper al Institutului Jacques Delors. Instrumentul ar menține volumele tradiționale de import la taxele existente, dar ar aplica tarife mult mai ridicate după depășirea unor cote stabilite, iar o parte din veniturile obținute ar finanța un mecanism de solidaritate pentru țările și industriile europene afectate de eventuale represalii comerciale.

Pe scurt

Autorii propun un „Structural Rebalancing Instrument” pentru sectoarele în care importurile cresc persistent pe fondul unor dezechilibre considerate structurale.

Instrumentul ar folosi contingente tarifare, astfel încât volumele istorice să continue să intre la taxele existente, iar importurile peste limită să suporte un tarif mult mai ridicat.

Declanșarea mecanismului ar lua în calcul factori precum creșterea importurilor, capacitatea de producție peste cererea internă, sprijinul de stat, prețurile și intervențiile valutare.

Autorii propun și un fond de solidaritate alimentat din taxele aplicate peste cotă pentru sectoarele sau statele membre afectate de eventuale măsuri de retorsiune ale Chinei.

Documentul este o propunere de politică publică și nu o inițiativă legislativă adoptată sau anunțată de Comisia Europeană.

Punctul de plecare al analizei este dezechilibrul tot mai mare din comerțul UE cu China. Autorii citează date Eurostat potrivit cărora deficitul comercial al Uniunii cu China a ajuns la aproximativ 360 de miliarde EUR în 2025, aproape un miliard EUR pe zi. În prima jumătate a anului 2026, exporturile Chinei către Statele Unite ar fi scăzut cu 23% față de aceeași perioadă din anul precedent, în timp ce exporturile către UE au crescut cu 5%, iar exporturile europene către China au scăzut cu 2%.

Autorii interpretează această evoluție drept parte a unei probleme structurale, nu doar rezultatul competitivității unor companii chineze. Ei recunosc că firmele din China au avantaje reale în materie de scară, inginerie, costuri și concurență pe piața internă, dar susțin că acestea sunt amplificate de sprijinul public, de nivelul cursului de schimb și de o economie în care consumul intern nu crește suficient pentru a absorbi capacitatea industrială.

Policy paper-ul citează estimări potrivit cărora companiile din China beneficiază de sprijin de stat proporțional mai mare decât firmele din economiile OECD și argumentează că o parte semnificativă din creșterea cotelor lor de piață este legată de aceste intervenții. Autorii indică și deprecierea reală a renminbi din ultimii ani, precum și faptul că ponderea consumului gospodăriilor în PIB-ul Chinei a rămas în jur de 40%, mult sub nivelurile din Uniunea Europeană și Statele Unite.

Aceste afirmații formează analiza economică a autorilor și trebuie tratate ca atare. Beijingul respinge diagnosticul privind supracapacitatea industrială și susține că performanța exporturilor chineze rezultă din inovare, economii de scară și avantaj competitiv. Policy paper-ul prezintă această poziție, dar concluzionează că actualele dezechilibre nu pot fi explicate exclusiv prin avantaj comparativ.

Problema pentru UE este că instrumentele comerciale actuale funcționează în principal produs cu produs. O investigație antidumping sau antisubvenții trebuie să demonstreze existența practicii contestate și prejudiciul pentru industria europeană, iar acest proces poate dura luni. Autorii consideră că o asemenea arhitectură este prea lentă atunci când presiunea nu apare pe o singură linie tarifară, ci simultan într-un întreg lanț valoric.

Ei resping însă ideea unei taxe generale aplicate tuturor importurilor chineze. Alternativa propusă este un instrument construit pe modelul parțial al noilor măsuri europene pentru oțel, prin care importurile pot continua în interiorul unor cote, iar volumele care depășesc aceste limite sunt taxate mai puternic.

Contingentul ar fi stabilit pornind de la un nivel al importurilor anterior creșterii considerate destabilizatoare. Furnizorii care nu au contribuit la această creștere ar putea păstra volumele tradiționale, în timp ce costul suplimentar ar apărea în principal pentru partea nouă a fluxurilor comerciale. Autorii consideră că această formulă ar afecta mai puțin lanțurile europene care depind deja de componente importate.

Mecanismul nu ar trebui declanșat doar pentru că un produs provine din China. Propunerea este ca investigația să analizeze conduita și caracteristicile întregului lanț valoric, inclusiv o creștere persistentă a importurilor, prețuri aflate sub repere recunoscute de cost, capacitate de producție care crește mai repede decât cererea internă, intensitatea sprijinului de stat și existența unor intervenții care mențin moneda la un nivel redus.

Prin această construcție, autorii încearcă să evite un instrument juridic definit explicit împotriva unui singur stat. Ei spun că aceleași criterii ar trebui să poată fi aplicate și altor economii dacă îndeplinesc condițiile, chiar dacă analiza lor este în primul rând orientată spre dezechilibrul cu China.

Un element controversat privește originea mărfurilor. Autorii consideră că regulile tradiționale bazate pe locul ultimei transformări substanțiale ar putea permite evitarea restricțiilor dacă producția controlată de companii chineze este mutată în state terțe. Ei propun de aceea explorarea unor criterii legate de proprietatea companiei, astfel încât o fabrică deținută și alimentată de o companie chineză într-un alt stat să nu poată ocoli automat instrumentul.

Chiar policy paper-ul recunoaște că această idee necesită o analiză juridică suplimentară privind compatibilitatea cu regulile comerciale multilaterale. „Reguli de proprietate” în locul regulilor clasice de origine ar reprezenta una dintre cele mai sensibile componente ale mecanismului și nu există în prezent ca regulă generală a politicii comerciale europene.

Autorii propun ca măsurile să fie temporare din perspectiva aplicării lor în UE și să conțină de la început criterii clare de ieșire. Cotele ar putea fi liberalizate progresiv dacă dezechilibrul se reduce, iar un acord negociat privind capacitatea de producție sau volumele comerciale ar putea conduce la relaxarea restricțiilor.

Documentul insistă că obiectivul nu ar trebui să fie separarea comercială de China. Mecanismul este prezentat drept o pârghie de negociere pentru readucerea relației către un echilibru considerat sustenabil, după care restricțiile ar trebui reduse. Autorii propun chiar publicarea în avans a criteriilor care ar determina oprirea intervenției.

Printre reperele discutate se află reducerea surplusului chinez de bunuri manufacturate raportat la importurile restului lumii, diminuarea excedentului de cont curent, aprecierea reală a renminbi, creșterea ponderii consumului gospodăriilor în economia chineză și acorduri verificabile privind capacitatea în sectoarele vizate. Aceste praguri sunt recomandări ale autorilor, nu criterii deja stabilite de UE.

Viteza de reacție este o altă componentă centrală. Policy paper-ul propune ca UE să poată introduce măsuri provizorii pentru maximum 200 de zile prin instrumentele de salvgardare existente, în timp ce legislația permanentă ar fi negociată. Primul pachet ar putea acoperi simultan mai multe sectoare, autorii menționând drept exemple produsele chimice, utilajele și componentele pentru turbine eoliene.

Aplicarea simultană asupra mai multor sectoare ar avea și o dimensiune politică. În evaluarea autorilor, costurile unei confruntări comerciale cu China nu sunt distribuite uniform între statele membre, iar posibilitatea unor represalii împotriva produselor sensibile poate face dificilă formarea unei majorități în Consiliu.

Din acest motiv, propunerea include un fond european de solidaritate. Veniturile provenite din tarifele percepute pentru importurile care depășesc contingentele ar fi folosite pentru sprijinirea statelor și sectoarelor vizate de eventuale măsuri chineze de retorsiune. Ideea este ca riscul comercial să fie distribuit la nivel european înainte de adoptarea măsurilor, nu lăsat exclusiv în sarcina statelor ale căror exporturi sunt ulterior țintite.

Autorii consideră că Beijingul ar putea încerca să concentreze eventualele represalii asupra statelor membre a căror poziție este decisivă pentru construirea unei majorități europene. Un fond comun ar avea astfel o funcție economică, dar și una politică, reducând stimulentul pentru statele individuale de a bloca o reacție europeană din teama că propriile industrii vor suporta cea mai mare parte a costului.

Prima opțiune a autorilor rămâne însă negocierea. Ei propun ca UE să solicite Chinei limitări verificabile ale volumelor în sectoarele unde există prejudicii, angajamente privind capacitatea de producție și includerea problemei cursului de schimb pe agenda FMI și G20. Mecanismul mai dur ar funcționa ca alternativă în cazul în care discuțiile nu produc rezultate.

Policy paper-ul analizează și modul în care UE ar putea construi instrumentul fără să invoce excepția de securitate națională din regulile Organizației Mondiale a Comerțului. Autorii consideră că folosirea acestei excepții pentru supracapacitate industrială ar slăbi poziția europeană în sistemul comercial multilateral și ar crea un precedent pe care alte state l-ar putea utiliza.

Ruta preferată de autori pornește de la articolul XXVIII al GATT, care permite renegocierea unor tarife consolidate în schimbul unor compensații pentru principalii furnizori. Ei invocă noul regim european pentru oțel drept precedent și propun ca UE să negocieze contingente tarifare pe sectoare, păstrând formal principiul nediscriminării.

Aceasta este însă interpretarea juridică propusă în policy paper. Compatibilitatea exactă a unui instrument mult mai larg, în special a criteriilor bazate pe proprietate și a modului de alocare a cotelor între țări, ar necesita o evaluare juridică și negocieri proprii înainte ca o asemenea măsură să poată fi adoptată.

Autorii propun în paralel și construirea unor acorduri sectoriale între UE și alte economii cu politici comerciale similare, precum Australia, Canada, Japonia, Coreea de Sud și Regatul Unit. Aceste acorduri ar putea combina liberalizarea comercială cu reguli privind capacitatea industrială și sprijinul de stat, iar beneficiile ar fi rezervate participanților.

Miza finală a propunerii este schimbarea raportului dintre politica industrială și politica comercială europeană. În loc ca UE să deschidă câte o investigație pentru fiecare produs afectat, autorii vor un instrument capabil să intervină asupra unui întreg lanț valoric atunci când dezechilibrul este considerat sistemic și să poată fi retras atunci când indicatorii arată o revenire la echilibru.

Pentru moment, Uniunea Europeană nu a adoptat un „Structural Rebalancing Instrument”, iar documentul Institutului Jacques Delors nu reprezintă o propunere legislativă a Comisiei. El intervine într-o dezbatere deja deschisă despre dezechilibrul comercial cu China și despre capacitatea instrumentelor existente de apărare comercială de a răspunde rapid unei creșteri simultane a importurilor în mai multe sectoare.

https://2eu.brussels/ro/analysis/un-nou-plan-propune-cote-tarifare-pentru-a-limita-valul-de-exporturi-chineze-catre-ue