Furnizarea datelor personale și acceptarea utilizării lor comerciale pot constitui o formă de plată pentru accesul la o rețea socială, chiar dacă utilizatorul nu achită bani. Aceasta este interpretarea propusă de avocata generală Laila Medina în concluziile prezentate la 19 noiembrie 2026, în cauza C‑643/25, aflată pe rolul Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE). Litigiul a pornit de la afirmația „Facebook este și va rămâne gratuit”, folosită de platformă pe pagina sa germană de înregistrare în februarie 2015. Potrivit avocatei generale, prezentarea unui serviciu drept gratuit poate constitui o practică comercială interzisă atunci când accesul presupune furnizarea datelor pentru valorificare comercială. Opinia nu este obligatorie pentru judecători, care urmează să pronunțe hotărârea.
Pe scurt Datele personale pot reprezenta contraprestație pentru un serviciu digital. Avocata generală consideră că noțiunea de plată din Directiva 2005/29/CE nu trebuie limitată la transferurile bănești. Litigiul privește un mesaj al Facebook din februarie 2015. Organizația germană de protecție a consumatorilor Verbraucherzentrale Bundesverband susține că platforma nu era realmente gratuită dacă utilizatorii furnizau date și acceptau exploatarea lor comercială. Există o excepție clară pentru datele necesare funcționării serviciului. Interpretarea propusă vizează prelucrarea în scopuri comerciale suplimentare, nu datele prelucrate exclusiv pentru furnizarea serviciului sau respectarea obligațiilor legale. Pentru practicile de pe lista neagră nu este necesară evaluarea de la caz la caz a percepției consumatorului mediu. Dacă sunt îndeplinite condițiile punctului 20 din anexa I la directivă, practica este considerată neloială în toate împrejurările. Concluziile nu sunt o hotărâre CJUE. Instanța europeană urmează să stabilească interpretarea obligatorie, după care instanța germană va soluționa litigiul concret.
Organizația germană Verbraucherzentrale Bundesverband, care reprezintă interesele consumatorilor, a contestat afirmația. Potrivit acesteia, serviciul nu putea fi considerat gratuit în sensul normelor comerciale deoarece utilizatorii furnizau date personale și acceptau prelucrarea lor în scopuri economice, inclusiv pentru publicitate. Asociația a cerut instanțelor germane să interzică utilizarea acestei afirmații în relațiile comerciale cu consumatorii rezidenți în Germania.
Instanțele germane au respins acțiunea, considerând că interdicția prezentării unui serviciu drept gratuit privește costurile financiare suportate de consumatori. Asociația a continuat procedura la Curtea Federală de Justiție a Germaniei, Bundesgerichtshof, care a apreciat că dreptul european permite mai multe interpretări și că este necesară o clarificare din partea CJUE. Instanța germană a întrebat dacă noțiunea de cost, utilizată în punctul 20 din anexa I la Directiva 2005/29/CE privind practicile comerciale neloiale, acoperă și furnizarea datelor personale împreună cu consimțământul pentru folosirea lor comercială.
Directiva stabilește norme comune pentru practicile comerciale ale întreprinderilor în relația cu consumatorii. Ea interzice practicile neloiale și conține o anexă cu comportamente considerate interzise în toate împrejurările. Punctul 20 vizează prezentarea unui produs sau serviciu drept gratuit atunci când consumatorul trebuie să suporte alte costuri decât cele inevitabile pentru a răspunde ofertei ori pentru ridicarea sau livrarea produsului. Disputa se concentrează asupra sensului expresiei „trebuie să plătească”. Întrebarea este dacă aceasta presupune obligatoriu un transfer de bani sau poate include o contraprestație cu valoare economică diferită de bani.
În opinia Medinei, Directiva privind practicile comerciale neloiale trebuie interpretată ținând seama de modelele economice digitale finanțate prin publicitate și prin utilizarea comercială a datelor. Informațiile furnizate de utilizatori și consimțământul pentru folosirea lor în publicitate au valoare economică pentru operatorul platformei și contribuie la finanțarea serviciului. Faptul că utilizatorul continuă să dispună de propriile date nu exclude existența unei contraprestații: ceea ce contează este beneficiul comercial al operatorului și legătura dintre furnizarea datelor și accesul la serviciu.
Avocata generală consideră relevantă legătura directă dintre accesul la rețea și datele furnizate pentru valorificare comercială. Nu este suficientă simpla existență a unor date personale în funcționarea unui serviciu digital. Elementul decisiv este dacă informațiile sunt folosite în scopuri care depășesc ceea ce este strict necesar pentru furnizarea serviciului sau pentru respectarea unor obligații legale. În schimb, când datele sunt prelucrate în scopuri comerciale suplimentare, de exemplu pentru exploatare publicitară, iar această prelucrare constituie o condiție a accesului, furnizarea lor poate fi considerată contraprestație.
Avocata generală a examinat și formulările directivei în diferitele limbi oficiale ale Uniunii Europene. Unele versiuni sugerează mai puternic ideea de plată bănească, în timp ce altele permit o interpretare mai largă, care include oferirea unui avantaj economic sau a unei contraprestații în natură. Potrivit regulilor de interpretare a dreptului UE, nicio versiune lingvistică nu poate fi considerată izolată sau decisivă. Când există diferențe de formulare, dispoziția trebuie analizată în contextul și în lumina obiectivelor legislației. În acest caz, obiectivul este protejarea consumatorilor împotriva reprezentărilor comerciale care le pot influența deciziile economice.
Medina se sprijină și pe hotărârea Peek & Cloppenburg din 2021, privind publicitatea mascată. În acea cauză, CJUE a considerat că plata pentru promovare poate include o contraprestație cu valoare patrimonială, chiar fără un transfer de bani, dacă există o legătură certă între avantaj și publicare. Avocata generală folosește raționamentul pentru a arăta de ce noțiunea de plată nu trebuie redusă automat la bani nici în cazul afirmațiilor de gratuitate.
Alte acte europene extind deja anumite drepturi contractuale la servicii digitale pentru care consumatorul furnizează date personale. Directiva (UE) 2019/770 include aceste contracte, cu excepția prelucrării exclusiv necesare furnizării serviciului sau respectării cerințelor legale. Directiva nu definește însă datele personale drept un preț în bani. Normele privind drepturile consumatorilor au fost extinse la servicii digitale similare prin modificările din 2019. Medina invocă și Codul european al comunicațiilor electronice, care recunoaște că remunerația poate include datele furnizate de utilizator. În analiza sa, ar fi inconsecvent ca același model economic să fie tratat ca un schimb într-un cadru juridic și ca fiind complet gratuit în altul.
Analiza privește o practică din 2015, dar instanța germană trebuie să îi examineze legalitatea și la data ședinței de recurs din 3 iulie 2025. Articolul 5 și punctul 20 din anexa I la Directiva privind practicile comerciale neloiale au rămas neschimbate în acest interval. Instrumentele adoptate ulterior anului 2015 sunt folosite de Medina pentru interpretarea contextului juridic, nu pentru aplicarea retroactivă a unor obligații noi.
Meta a susținut că legislația privind protecția datelor oferă deja garanții utilizatorilor, inclusiv prin obligațiile de transparență referitoare la scopurile prelucrării. Din perspectiva companiei, o interpretare extinsă a interdicției de a prezenta serviciile drept gratuite nu ar fi necesară în prezența acestui cadru de protecție. Avocata generală respinge argumentul și subliniază că cele două instrumente au obiecte diferite. GDPR reglementează condițiile în care datele pot fi prelucrate în mod legal și transparent, inclusiv obligațiile de informare și drepturile persoanei vizate. Directiva privind practicile comerciale neloiale examinează, în schimb, exactitatea și caracterul permis al mesajelor pe care comercianții le adresează consumatorilor pentru promovarea sau furnizarea serviciilor. În viziunea Medinei, respectarea obligațiilor GDPR nu elimină necesitatea respectării normelor de protecție a consumatorilor. Cele două seturi de reguli pot fi aplicate cumulativ.
Această analiză nu înseamnă că avocata generală a constatat o încălcare a GDPR de către Meta în cauza de față. Întrebarea adresată CJUE privește interpretarea normelor privind practicile comerciale, nu legalitatea fiecărei operațiuni de prelucrare a datelor.
Directiva 2005/29/CE conține atât reguli generale privind practicile înșelătoare, cât și o listă de practici considerate neloiale în toate împrejurările. Dacă o conduită intră în mod efectiv într-una dintre categoriile din această listă, autoritățile nu trebuie să demonstreze separat, pentru fiecare situație, că un consumator mediu a fost indus în eroare sau că a luat o anumită decizie economică din cauza practicii. Aceasta este diferența dintre o practică interzisă în toate împrejurările și o practică evaluată individual în funcție de context. Avocata generală consideră că prezentarea drept gratuit a unui serviciu obținut printr-o contraprestație economică se poate încadra în punctul 20 al listei.
Meta a invocat și caracterul exhaustiv al listei de practici interzise în toate împrejurările. Compania a argumentat că o asemenea listă trebuie interpretată strict, deoarece numai legiuitorul european poate adăuga noi practici la ea. Medina distinge între introducerea unei noi categorii de comportamente interzise și interpretarea termenilor utilizați într-o categorie deja existentă. În opinia sa, numai legiuitorul poate modifica lista, dar această regulă nu impune judecătorilor să interpreteze restrictiv fiecare noțiune, indiferent de obiectivul dispoziției. Cauza nu privește introducerea unei noi interdicții, ci stabilirea sensului contraprestației în cadrul unei interdicții existente.
Avocata generală a respins și ideea că interpretarea sa ar încălca libertatea de a desfășura o activitate economică sau libertatea de a presta servicii. Ea subliniază că operatorii pot continua să furnizeze servicii finanțate prin exploatarea comercială a datelor, cu condiția respectării legislației aplicabile. Interpretarea propusă nu interzice, prin ea însăși, modelul economic bazat pe publicitate sau utilizarea comercială a informațiilor. Ea privește modul în care serviciul poate fi descris consumatorilor.
Numeroase servicii digitale utilizează modele în care utilizatorii nu plătesc abonamente, dar datele privind activitatea, preferințele și comportamentul lor contribuie la finanțarea serviciului prin publicitate. Interpretarea propusă ar putea influența modul în care aceste servicii prezintă condițiile de utilizare, în special atunci când folosesc formule precum „gratuit”, „fără costuri” sau „fără plată”. Totuși, aplicarea concretă ar depinde de formularea finală a hotărârii și de particularitățile fiecărui model comercial.
Concluziile nu stabilesc un preț monetar al datelor personale și nu transformă informațiile utilizatorilor într-o marfă care poate fi cumpărată fără limite. Dreptul european tratează protecția datelor personale ca pe un drept fundamental. Faptul că o anumită utilizare a datelor poate reprezenta o contraprestație pentru aplicarea normelor de protecție a consumatorilor nu înlătură cerințele privind legalitatea prelucrării, consimțământul și celelalte drepturi prevăzute de GDPR.
Pentru consumatori, problema este posibilitatea de a înțelege condițiile economice reale ale serviciului înainte de înregistrare. Un utilizator poate cunoaște faptul că nu va plăti bani, fără să înțeleagă întotdeauna valoarea comercială a datelor furnizate sau amploarea utilizării lor în publicitate.
Pentru autoritățile naționale responsabile de aplicarea legislației privind practicile comerciale, o eventuală hotărâre în sensul propus ar putea clarifica un criteriu comun de evaluare. Normele relevante sunt armonizate la nivelul Uniunii, astfel încât interpretarea CJUE ar avea importanță pentru autoritățile și instanțele statelor membre, inclusiv pentru România.
Avocații generali prezintă în mod independent analize juridice și propun soluții pentru cauzele repartizate. Concluziile lor nu sunt obligatorii pentru judecătorii CJUE. Curtea urmează să delibereze și să pronunțe o hotărâre la o dată care nu a fost anunțată în comunicatul din 19 noiembrie. După pronunțarea hotărârii preliminare, instanța germană va trebui să soluționeze litigiul dintre organizația de consumatori și Meta, aplicând interpretarea obligatorie a dreptului european.
Ultimele știri
17:43
17:42
17:28
17:26
17:18
Vezi mai multe știri