S-o fi înrăit lumea?

S-o fi înrăit lumea? Nu știu. Vedem peste tot știri cu tot felul de dezaxați, monștri, șarlatani, obsedați, cazuri care de care mai fistichii, avem deja mișcări politice care deplâng pecetele Apocalipsei… O fi lumea mai rea, mai imorală, mai desfrânată, mai lacomă? Am dubii serioase în această privință. Faptul că astăzi se vorbește mai mult și mai transparent despre devianța de toate felurile nu trebuie să ne spună că vine sfârșitul lumii. Trebuie să ne spună că secole întregi chestiile astea au fost ascunse, de multe ori sub masca faptului că erau rușinoase. Cu robi, iobagi, războaie săptămânale, abuzuri de tot felul, torturi absolut scârboase și idei extrem de bizare privind justiția, Evul Mediu a fost doar formal, ritualic și ideologic o eră creștină. Ce se întâmpla acolo nu avea nicio legătură cu bunătatea sau virtuțile creștine. Aș spune că, în fond, atâta timp cât nu refuză religia, lumea modernă, centrată de drepturile omului și mai atentă la suferințele celor din jur (atât cât e), ar fi mai creștină valoric decât evul întunecat în care religiozitatea era omniprezentă cultural și instituțional, dar rezultatele lăsau de dorit..

Până la urmă, valorile creștine cer să trăiești în acord cu ele, nu să te proclami credincios și conservator fără nici un impact real asupra vieții private. Aceasta e și drama pozițiilor politice ultraconservatoare în politica europeană. Toată lumea știe cum trebuie să fie ceilalți, nimeni nu aplică sfaturile la propria viață. Nimeni nu e moral, toți sunt moralizatori. E timpul ca omul simplu să se revolte și să call the bluff, cum zic americanii. Vii pe o platformă creștină în fața electoratului? Fă ce scrie acolo, la carte. Morala nu trebuie să fie o scuză pentru lipsa altor narațiuni relevante.

În trecutul mai recent sau mai îndepărtat, nu erau mai puține păcate decât azi. Multe lucruri erau mai invizibile social. Un celebru manual de sociologie a familiei, foarte influent în România anilor 90, deplângea numărul crescut al divorțurilor de imediat după 1990. Hai să ne înțelegem. Faptul că înainte de 1990 statul descuraja divorțurile nu însemna că partenerii se înțelegeau bine. Ei doar erau, cumva, captivi. După 1990, la “liberalizarea” divorțurilor, s-a văzut cum stăteau de fapt lucrurile. Nu, nu s-a stricat lumea imediat după Revoluție. Era stricată dinainte. Doar că nu se vorbea despre…

Deci prefer religiozitatea comportamentală uneia politice și declarative. Desigur, religiozitatea este un comportament complicat. Întâmplarea face că am studiat-o sociologic și am date destul de serioase pe această temă.

Dar, dincolo de aceasta, un extras dintr-un foarte recent sondaj INSCOP ne arată că trei sferturi dintre români spun că merg anul ăsta la slujba de Înviere. Sigur, o să ziceți că or să stea doar până când se va da Lumina. Că pleacă la club sau cine știe unde după aia, că nu vorbesc frumos etc. Chiar și așa… Spre deosebite de multe societăți vest-europene, la noi, lumea, inclusiv tinerii, participă. Este un fapt. Pentru prezența religiei în spațiul social, e important.

Ritualul perpetuează fenomenul, mai ales că este asumat individual, nu este o presiune socială formală mai mare. Și dacă nu se vor duce la slujbă cei trei sferturi care declară acest lucru, simplul fapt că ei consideră această variantă răspunsul dezirabil ne spune ceva. Mai ales că azi, cum spuneam, nu mai există o presiune socială reală sau instituțională în direcția afișării la biserică și nu îi urmărește nicio Inchiziție pe cei care se arată dezinteresați, și nici măcar „gura satului”.