O valoroasă monedă de schimb

De la pandemia de Covid-19 încoace economia globală primește în plex lovitură după lovitură. Dar peste creștere, stagnare sau recesiune, peste rata inflației, peste criza energiei, peste prăbușirea sau înghețarea burselor, economia este marcată de o eroziune invizibilă, corozivă: disiparea sistematică a încrederii. Nu mai suntem într-o simplă criză de informație, ci într-o criză profundă de discernământ. Într-o lume în care datele sunt abundente, dar sensul lor este fracturat, capacitatea de a separa semnalul de zgomot a devenit cel mai rar activ strategic.

Timp de decenii, stabilitatea s-a bazat pe un contract implicit: instituțiile tehnocrate gestionează mecanismele complexe, iar cetățeanul oferă, la schimb, creditul său de încredere. Astăzi, acest contract este în pragul falimentului moral, pe mai multe meridiane ale lumii și o resimțim din plin și în societatea românească. Joseph E. Stiglitz, laureat al Premiului Nobel, subliniază gravitatea momentului: „Încrederea nu este doar un lubrifiant pentru economie; este fundamentul pe care se sprijină democrația.” Pentru România, avertismentul lui Stiglitz este un semnal de alarmă: o societate care prioritizează succesul speculativ și zgomotul politic în detrimentul adevărului se fragmentează în grupuri ostile, lăsând cetățeanul fără nicio ancoră de certitudine.

Această fragmentare este alimentată de ascensiunea Inteligenței Artificiale, unde „adevărul sintetic” poate fi fabricat la scară industrială. În acest punct, criza de discernământ devine o problemă de securitate națională. Jake Sullivan – fost consilier pentru securitate națională al Statelor Unite în perioada 2021–2025, în prezent profesor în domeniul diplomației și al ordinii mondiale la Harvard Kennedy School – descrie perfect acest impas existențial: „Într-o lume a falsului perfect, capacitatea de a verifica devine mai prețioasă decât capacitatea de a inova.” Dacă nu mai putem distinge între o analiză economică reală și una generată pentru a manipula piețele, încrederea devine un „sport de mare risc”. Economia nu se mai bazează pe cifre, ci pe reziliența noastră în fața manipulării.

Pe frontul geopolitic, asistăm la sfârșitul „globalizării oarbe”. Iar Richard Haass vorbește despre un „arhipelag de insule de încredere”. Haass este președinte emerit al Council on Foreign Relations, profesor la New York University, anterior director al Departamentului de Planificare Politică din cadrul Departamentului de Stat al SUA (2001–2003) și trimisul special al președintelui George W. Bush pentru Irlanda de Nord, precum și coordonator pentru Viitorul Afganistanului. Potrivit lui, comerțul internațional nu mai caută cel mai mic preț de producție, ci cea mai mare afinitate politică și predictibilitate juridică. Pentru Europa, acest „arhipelag” înseamnă că proximitatea de valorile euro-atlantice nu mai este doar un ideal diplomatic, ci o condiție de supraviețuire economică. Investițiile nu mai vin acolo unde este forța de muncă ieftină, ci acolo unde „cuvântul partenerului” are încă valoare de schimb. iar România se află exact la confluența acestor curente și pare că  trebuie să decidă: devine un port sigur în acest arhipelag sau rămâne o barcă în derivă între insule?

Nu trebuie să uităm că, pe frontul financiar, încrederea este însăși substanța monedei: „orice monedă este, în esență, un act de credință” (Carmen M. Reinhart, fostă economist-șef a Băncii Mondiale). Când politicile fiscale devin impredictibile, se amplifică periculos scăderea cotei de încredere în capacitatea statului de a-și onora promisiunile pe termen lung. Viitorul nu va aparține neapărat celor mai tehnologizate națiuni, ci celor care vor reuși să păstreze intact contractul de încredere între oameni, piețe și instituții.

Dacă discernământul este noua formă de capital, încrederea devine cea mai valoroasă monedă de schimb.