Fotoliul gol de la Palatul Victoria

S-a întâmplat. Au trecut practic două luni de la moțiunea de cenzură și nu se întrevede niciun erou care să întreprindă pașii necesari și, pe deasupra, să mai aibă și suportul politic pentru a rezolva complicata treabă de a prelua fotoliul de la Palatul Victoria. Sincer, niciuna dintre încercările din aceste două luni nu a fost credibilă. Până la urmă, votul de învestitură e mai degrabă un ceremonial decât un vot. Dacă te duci acolo și nu știi dinainte ce iese, înseamnă că nu ți-ai făcut temele.

Ne putem întreba deci, al cui este eșecul? Unii consideră că al Președintelui, dar, deși din acea postură ai o anumită capacitate de a dirija procesul, sunt limite clare ale puterii acestuia într-o asemenea privință. Desigur, unii ar argumenta că Președintele Republicii trebuie să aibă pârghii informale prin care să poată aduce la un numitor comun forțele rivale din Parlament, dar, dată fiind situația noastră politică din 2024 încoace, cred că ar fi cel puțin science-fiction să ne așteptăm la așa ceva.

Până la urmă, trebuie să ne uităm la partide și la Parlament, pentru că acolo este cheia întregii povești. Acest parlament are un al doilea an de mandat (mă refer la acest an, 2026) extrem de discutabil. Să ne uităm puțin la problemă strict din punct de vedere tehnic. Să nu ne intereseze deocamdată motivațiile, dezacordul pe probleme politice, fie ele și de fond etc. Să nu ne uităm nici la declarațiile politice, nici la imaginea pe care fiecare actor implicat încearcă să o proiecteze și nici la opinia publică, dacă se poate.

Pe scurt, prima jumătate a anului parlamentar 2026 a adus două crize majore, ambele atât de lungi încât aproape ne-am obișnuit cu fiecare episod în parte. Prima se referă la faptul că partidelor le-a luat, deși erau într-o coaliție motivată de idealuri cât se poate de mărețe, trei luni să aprobe bugetul. Treaba asta nu este sub nicio formă în regulă și nu poate fi motivată indiferent cât de rezonabile ar fi fost unele și altele dintre pozițiile părților implicate în negociere. Cumva ar trebui niște termene precise pentru câteva chestii de genul acesta. Deja sistemul politic din România se ocupă de ani întregi mai mult cu campanii electorale și cu alegeri decât cu adoptarea de legi și cu guvernarea. Mai ales că, punem pariu, această uriașă întârziere cu adoptarea bugetului pe 2026 va justifica întârzierile din anii următori, desigur. Și iată cum incapacitatea Parlamentului de a negocia și adopta niște măsuri absolut necesare blochează o țară întreagă. Și adaugă, desigur, la dragostea publicului nostru față de Parlament, cea mai neiubită instituție politică din țară de zeci de ani deja. Nu că ar fi o problemă, dar percepția negativă a parlamentului se suprapune pe alocuri cu percepția negativă a sistemului democratic și deja riscăm aici o problemă de siguranță națională.

Apoi, după moțiunea de cenzură, cele două luni în care nu s-a putut crea o majoritate și ajunge la un guvern. Păi stai, vor zice unii, au stat și alte țări fără guvern și nu a murit nimeni. Păi da, s-a stat mii de ani și fără apă caldă și curent electric. Nu a fost nicio problemă. Dar vedeți, societățile acelea fără apă caldă și curent electric nici nu plăteau facturile respective. Noi cam plătim instituțiile acestea. Și, după ce cinci luni din șase (trei pentru buget, două pentru guvern) s-a negociat fără rezultate deosebite, acum vine și vacanța parlamentară, nu? Cum nimănui nu i se pare ciudat să plece parlamentul în vacanță și să ne lase în continuare fără guvern, nu ne mai mirăm de nimic.

Și nu, nu cred că este momentul pentru alegeri anticipate. Ar costa mult și nu ar rezolva nimic din problemele reale ale societății românești. Până la urmă, și Parlamentul actual tot din alegeri a ieșit, că nu l-au pus reptilienii. Matematica noastră electorală, bazată pe trei partide mari, este o chestie foarte păguboasă. Și nu e prima dată când ni se întâmplă. Am mai avut astfel de configurații. Săptămâna viitoare vă spun și care cred că ar fi soluția.