SPECIAL Informat.ro / Cum a ajuns hantavirusul de pe nava MV Hondius să testeze vigilența Europei

Hantavirusul este o familie de virusuri purtate în mod natural de rozătoare, care pot provoca la oameni forme grave de boală respiratorie sau renală, cu rate de mortalitate de până la 40–50%, în funcție de tipul de virus și regiune. Cazul recent al navei de croazieră MV Hondius (foto) a readus hantavirusul în centrul atenției publice, dar autoritățile europene și OMS subliniază că, în prezent, riscul pentru populația generală din Europa este considerat foarte scăzut.

Ce este hantavirusul și cum se transmite

Hantavirusurile sunt virusuri zoonotice, adică se transmit de la animale la om, principalul rezervor fiind diverse specii de rozătoare sălbatice (șoareci, șobolani, șoareci de câmp), care elimină virusul prin urină, fecale și salivă. Infecția umană apare cel mai des prin inhalarea de particule contaminate în spații închise sau slab ventilate (praf contaminat cu excremente de rozătoare) ori prin contact direct cu materiale contaminate, mai rar prin mușcături.

Boala pe care o provoacă diferă în funcție de regiune și de tulpina de virus: în Europa și Asia sunt frecvente sindromul febrei hemoragice cu sindrom renal (HFRS) și forme mai ușoare, cum e nefropatia epidemică, în timp ce în Americi apar cazuri de sindrom cardiopulmonar hantaviral (HCPS), cu afectare rapidă a plămânilor și inimii. Simptomele debutează de obicei cu febră, dureri musculare, cefalee și stare generală proastă, urmate – în formele severe – de dificultăți de respirație, scădere bruscă a tensiunii arteriale și afectare renală, ceea ce explică de ce multe cazuri ajung direct în terapie intensivă.

Hantavirusul este periculos prin două caracteristici: are o mortalitate relativ ridicată și nu există, pentru majoritatea tulpinilor, un tratament antiviral specific sau un vaccin comercializat pe scară largă. Pentru sindromul cardiopulmonar hantaviral, raportările internaționale indică rate de mortalitate de 30–50%, iar pentru formele europene de HFRS mortalitatea este, în general, între <1% și 15%, în funcție de virus și de accesul la îngrijiri medicale.

Cazul navei MV Hondius

Dezbaterea recentă despre hantavirus a fost declanșată de un focar apărut la bordul navei de croazieră MV Hondius, navă sub pavilion olandez, care a plecat din Argentina într-o croazieră transatlantică în aprilie 2026. La bord erau aproximativ 149–150 de persoane din 23 de țări, inclusiv cetățeni din nouă state UE, iar la scurt timp după plecare au apărut cazuri cu simptome respiratorii severe și decese.

Autoritățile sud-africane au confirmat la două persoane evacuate de pe navă prezența tulpinii Andes a hantavirusului, una dintre puținele tulpini cunoscute că se pot transmite de la om la om în condiții de contact strâns. Până la începutul lui mai, Centrul European de Prevenire și Control al Bolilor (ECDC) și autoritățile olandeze raportau șapte cazuri asociate cu focarul de pe Hondius, dintre care trei decese, pacienți fiind internați în Africa de Sud, Țările de Jos, Germania și Elveția.

Criza a generat tensiuni politice după ce navei i s-a refuzat inițial accesul în unele porturi, inclusiv în Insulele Canare, liderii regionali exprimându-și temerile legate de siguranța populației locale. Sub presiunea situației și pe baza evaluărilor de risc, autoritățile spaniole au aprobat în final ca Hondius să se îndrepte spre Tenerife, cu echipe de epidemiologi îmbarcate pentru a evalua extinderea focarului înainte de sosire.

Cât de mare este pericolul pentru Europa

Organizația Mondială a Sănătății pentru Europa și ECDC converg pe aceeași concluzie: în ciuda gravității cazurilor de pe MV Hondius, riscul pentru populația generală europeană este considerat „foarte scăzut”. Motivele invocate sunt faptul că hantavirusurile se transmit greu de la om la om (cu excepția câtorva tulpini, cum este Andes), că focarul este relativ limitat și că pe navă s-au aplicat rapid măsuri stricte de control al infecțiilor.

ECDC subliniază că majoritatea infecțiilor cu hantavirus la nivel global sunt legate de expunerea la rozătoare în mediul rural sau în spații închise contaminate, nu de situații de masă precum călătoriile cu avionul sau croazierele, ceea ce limitează potențialul de răspândire rapidă pe teritoriul UE. Evaluarea actuală de risc precizează că, atâta vreme cât măsurile de izolare, testare și protecție personală sunt menținute pe navă și în spitalele care tratează pacienții, riscul de transmitere comunitară în Europa rămâne foarte redus.

În același timp, focarul este un test de stres pentru sistemele de sănătate publică și pentru cooperarea transfrontalieră în UE, într-un moment în care Europa se confruntă deja cu un „nou normal” în materie de boli infecțioase emergente, de la arboviroze transmise de țânțari până la reemergența unor boli considerate cândva rare. Expertiza acumulată în pandemie și în gestionarea altor amenințări virale a permis un răspuns mai rapid: notificare în sistemul european de alertă timpurie, evaluări de risc și coordonarea transportului pacienților către centre cu capacitate de terapie intensivă și boli infecțioase.

Ce măsuri au luat autoritățile

După notificarea inițială a focarului de boală severă respiratorie la bordul Hondius, autoritățile olandeze au sesizat ECDC prin sistemul de alertă timpurie al UE, declanșând proceduri standardizate de evaluare și răspuns. Pe navă au fost implementate imediat „măsuri stricte de precauție”: izolarea persoanelor simptomatice, utilizarea echipamentelor de protecție personală de către personalul medical și echipaj, restricționarea mișcării la bord și proceduri speciale de curățenie și dezinfecție.

OMS Europa a trimis experți și a lucrat cu autoritățile din Africa de Sud, Țările de Jos, Elveția, Germania, Capul Verde și Spania pentru evacuarea pacienților în stare gravă, organizarea zborurilor medicale și asigurarea continuării tratamentului în centre specializate. ECDC și OMS au emis mesaje clare către public: nu sunt necesare restricții de călătorie sau măsuri suplimentare pentru populația generală, atenția concentrându-se pe supraveghere, diagnostic și protecția personalului medical care îngrijește cazurile suspecte sau confirmate.

Pentru țările europene care au cetățeni la bord sau care au primit pacienți evacuați, recomandările includ: identificarea și monitorizarea contacților apropiați, informarea medicilor despre tabloul clinic al hantavirusului și asigurarea accesului la testare în laboratoare specializate. Mai larg, autoritățile de sănătate publică sunt încurajate să integreze mai bine riscurile zoonotice în planurile de pregătire – nu doar hantavirus, ci și alte virusuri emergente – ceea ce înseamnă cooperare strânsă între epidemiologi, medici veterinari și specialiști în sănătate ambientală.

Analiză realizată cu sprijinul Perplexity