Raportul care arată că segregarea în școli e o realitate structurală, nu excepție. Cine sunt copiii „din ultimele bănci”

Elevii cu bursă socială, cei din familii monoparentale, copiii romi, elevii cu dizabilități și cei din mediul rural sunt categoriile cele mai expuse riscului de segregare școlară, arată primul raportul național privind analiza riscurilor de segregare școlară în sistemul de educație din România, pentru anul școlar 2024 - 2025. Datele, deși relevante la nivel național, sunt încă exploratorii, spune Ministerul Educației, fiind primul exercițiu de acest tip și depinzând de calitatea raportărilor făcute de școli.

Raportul național privind riscurile de segregare școlară 2024–2025 spune că segregarea nu e o excepție, ci o realitate structurală a școlii românești, strâns legată de sărăcie, etnie și dizabilitate. Iar miza lui depășește cifrele: pune presiune pe stat să iasă din negare și să trateze segregarea ca pe o urgență de politică publică, nu ca pe un „derapaj” izolat.

Radiografia unui fenomen ascuns

Raportul este rezultatul primului exercițiu național în care toate școlile au raportat, elev cu elev, date despre posibile forme de segregare, prin platforma SIIIR. Raportul vine să aplice, în sfârșit, ordinele de ministru care interzic segregarea – 6.134/2016 și 7.701/2024 –, transformând niște texte de lege, ignorate ani la rând, într‑un mecanism concret de monitorizare. Raportul este construit ca o radiografie preliminară, „exploratorie”, dar suficient de clară încât să spulbere un mit confortabil: acela că segregarea ține doar de câteva școli „problemă” sau de „cazuri speciale”. Din contră, datele arată un fenomen difuz, prezent în toată țara, care se manifestă nu doar prin școli segregate, ci și prin clase paralele, clădiri separate și chiar prin modul în care sunt așezați elevii în bănci.

Cine sunt copiii „separați”

În cel puțin 8 din 10 structuri școlare analizate (86,5%) există risc de segregare pe clase în funcție de nivelul de educație al părinților. Cu alte cuvinte, copiii părinților mai puțin școliți ajung, disproporționat, în aceleași clase, rupți de colegii lor mai privilegiați.

Peste jumătate dintre structuri prezintă risc de segregare pentru elevii cu bursă socială (56,5%) și pentru cei proveniți din familii monoparentale (55,7%), semn că sărăcia și vulnerabilitatea familială se traduc direct în separare școlară. În cazul elevilor romi, tabloul este la fel de dur: aproximativ una din patru școli cu elevi romi are risc de segregare pe clădiri, iar patru din zece structuri au risc de segregare pe clase, ceea ce arată că etnia rămâne un criteriu major de „ordonare” a copiilor.

În ceea ce privește elevii cu dizabilități cifrele arată astfel: 23,2% dintre școlile analizate au semnale de segregare pe clase pentru această categorie, iar situația este mai gravă în județele cu populație școlară numeroasă. Raportul atrage atenția însă că aici există și o zonă gri – unele configurări de clase pot avea și justificări funcționale –, ceea ce nu anulează problema, ci cere analize de caz, nu verdicte pripite.

Segregarea intersecțională și „ultimele bănci”

Un concept cheie al raportului este „segregarea intersecțională”: aceeași fată sau același băiat poate fi simultan rom, sărac, din familie monoparentală, cu părinți cu educație scăzută și, poate, cu o dizabilitate. Când aceste criterii se suprapun, riscul de izolare școlară explodează, iar „clasa slabă”, „clasa de romi” sau „clasa de copii cu probleme” devine, de fapt, un concentrat al tuturor vulnerabilităților sociale.

Un detaliu care spune mult despre culturile organizaționale este analiza „ultimelor două bănci”. Acesta este un indicator fin: nu mai vorbim despre clădiri sau clase separate, ci despre cine e împins, literal, în spatele clasei. Aproximativ 90% dintre structurile care apar cu scor maxim de alertă la acest capitol nu au încărcat, de fapt, datele necesare, motiv pentru care sistemul le-a penalizat automat. Deocamdată, așadar, vorbim mai mult despre o „gaură de raportare” decât despre o cartografiere precisă a fenomenului, dar mesajul politizat este clar: până și felul în care aranjăm băncile poate deveni un act de segregare.

Harta inegalităților: diferențe între județe

Raportul nu se mulțumește cu medii naționale, ci arată clar variațiile între județe: unele au ponderi mult mai mari de structuri cu scoruri de alertă, altele par mai echilibrate. Această hartă demontează ideea unui „rău difuz” și arată că politicile locale – de la inspectorat la nivelul primăriilor și al conducerilor de școli – contează decisive.

În termeni de politici publice, documentul cere explicit analize județene aprofundate, discuții cu autoritățile locale și intervenții țintite: nu există o singură rețetă de desegregare aplicabilă peste tot. Într-un județ, problema centrală poate fi ghetoizarea elevilor romi într-o școală din periferie; în altul, „clasele de elită” vs. „clasele slabe”, alcătuite pe baza mediei sau a „recomandărilor” informale.

De ce contează acest raport, în fapt

Importanța raportului este, în primul rând, una politică: statul recunoaște oficial, în documentul său, că segregarea școlară este „un fenomen real” care cere „atenție susținută”. Într-un sistem în care ani de zile răspunsul oficial a fost „nu avem date”, apariția unei astfel de radiografii schimbă terenul de joc: de acum înainte, negarea nu mai este o opțiune credibilă.

Tehnic, raportul pune la dispoziție un set de indicatori și o bază de date care permit identificarea precisă a școlilor și claselor cu risc de segregare – un instrument care, dacă va fi folosit, poate ghida finanțări, controale, planuri de desegregare. Social, el oferă societății civile, presei și experților un nou tip de muniție: nu mai vorbim doar despre „am auzit că există o clasă de romi”, ci despre procente, scoruri de alertă și obligații legale.

Marea întrebare rămâne ce urmează. Ministerul anunță că va continua exercițiul de raportare și că vrea ca procesul să nu se oprească la colectarea de date, ci să ducă la „acțiuni concrete – sistemice și la nivel instituțional – de prevenție, analiză și intervenție”. Dacă aceste intenții se vor traduce în formare pentru profesori, sprijin real pentru școlile vulnerabile și sancțiuni pentru practicile ilegale, raportul 2024–2025 poate rămâne în istoria recentă ca momentul în care România a început, în sfârșit, să ia în serios segregarea școlară.

Sinteză realizată cu ajutorul unui flux de monitorizare de date asigurat de platforma de monitorizare media NewsVibe Romania. Analiza prezentată a fost îmbunătățită cu ajutorul unor instrumente de Machine Learning și Artificial Intelligence