vineri 10:37
Despre vot și nostalgia epocii de aur
Darie Cristea, director de cercetare INSCOP

Opinii
Foto Inscop.ro
Mare tulburare, mare. De două săptămâni ascult comentarii la tv privitoare la cele mai recente studii INSCOP. Pare că au prins bine la presă și nu cred că trebuie lăsate fără explicații. Pentru că uneori există riscul ca datele să fie deturnate de interpretările care nu se țin de cifre.
Vorbesc despre ultimul barometru INSCOP-Informat.ro, ale cărui cifre au tot rulat pe această platformă și, mai nou, despre sondajul realizat pentru IICCMER, concentrat pe nostalgia comunismului.
Dar să pornim de la primul, pentru că este exact despre zilele noastre.
Pe scurt, se discuta cum a trecut PNL înaintea PSD la opțiunile teoretice de vot în sus-numitul barometru. Pentru cei care fac prognoze și nu profeții este foarte ușor de înțeles dinamica acestor cifre care reflectă preferințele teoretice de vot. Vorbim despre date culese la sfârșitul lui iunie, într-un context politic în care cele mai importante funcții de la butoane sunt mai apropiate de PNL decât de PSD. Aceasta nu este o garanție; între timp vom vedea cum se implementează “austeritatea” și cum îl vor vedea oamenii pe premierul Bolojan după aceste decizii. După vară, mai precis. Că e PNL înainte, că e PSD, nici nu contează. Lucrurile se pot schimba.
Dar să nu uităm și că la sfârșitul anului trecut și în prima jumătate a acestui an, o parte a publicului PSD a migrat copios spre tabăra suveranistă. E ușor comic cum comentatorii care garantau PSD 30% acum câțiva ani au ajuns să se certe pe „20%, boss”, “e ireal să crezi altceva”. Nu cred că este o atitudine foarte constructivă să tot negăm prăbușirea partidelor tradiționale și să ne ascundem după presupusul bazin al PSD, când acesta tocmai a plesnit partidul negând accesul premierului Ciolacu la funcția prezidențială în condițiile în care, sincer, s-au făcut niște chestii, s-au dat niște bani și chiar au fost vremuri grele, nu din vina Bucureștiului. Dar nu mai este de ajuns. Oamenii vor și altceva: vor o poveste, nu doar autostrăzi și subvenții. Între timp, doi foștii lideri ai PSD au recunoscut, în intervenții publice, că partidul este poate în cel mai mare risc din ultimii 35 de ani de a își pierde electoratul cu a cărui stabilitate se mândrea atât.
Discuția centrală astăzi este că AUR are 40%, după pierderea alegerilor prezidențiale și după tot ce a fost din noiembrie până în mai. Bine, dacă vreți voi, are 39%. Nu se schimbă nimic. Nu lucrăm cu microscopul.
Dar poate mai interesant decât indicatorul cu votul la parlamentare este pachetul referitor la ceea ce mie îmi place să numesc încrederea într-o lume justă. În justiție socială, mai precis. Pentru că triunghiul acesta – încredere în instituții/ preferință de vot/ credința într-o lume dreaptă – ne explică multe din surprizele cu care ne confruntăm ca societate și sistem politic și, pe care, din păcate, încă le citim greșit.
Românii cred că succesul este rezultatul corupției sau al relațiilor, că statul este vinovat pentru problemele lor, că îi ține pe loc și că, în general, profită „piloșii”, nu cei competenți. Dar nu este doar despre stat. Nu vă faceți iluzii. Este și despre piața muncii și despre șansele de a prinde un post bun sau o promovare într-o firmă privată serioasă.
Este o neîncredere totală, în toate sectoarele vieții sociale și economice și politice din România. Eu văd ceva mai trist aici, în acest diagnostic. Nu că vorbim despre cazuri punctuale și deviante, ci despre un sistem de funcționare a societății și economiei noastre, în care “pilele” sunt efectiv mai utile decât competența în birocrații, dar și pentru a obține contracte, fie ele publice sau private. Asta cred că ne spun oamenii. Și aceste lucruri explică și revolta care a grefat, aproape irațional, sistemul nostru politic din noiembrie până în mai.
După cum am tot spus, nu vorbim încă atât de mult despre radicalizare sau anti-europenism la nivelul publicului nostru, ci despre o nemulțumire atât de mare, derivată dintr-un teribil decalaj între așteptări și realitate, care ne poate duce pe termen mediu într-o situație incontrolabilă.
Tema, supărarea fundamentală în societatea noastră, nu este austeritatea. Tema este justiția socială. Pe care, dacă o jucăm prost., tocmai cu ocazia austerității, o transformăm într-o bombă și în anticamera radicalizării.
Ultimele două paragrafe ne duc și la cel mai recent studiu al nostru, Percepția populației cu privire la comunism. Reperele nostalgiei. Unii au spus că datele nu arată ceva nou, că o formă cosmetizată de a vedea epoca de aur și pe Nicolae Ceaușescu există de ani întregi, chiar după ce tot ceea ce sociologii numesc comunism rezidual a dispărut, pe măsură ce ne-am îndepărtat de anii 90. Și este adevărat, cifre comparabile s-au mai întâlnit, inclusiv INSCOP a mai măsurat așa ceva de mai multe ori. Doar că avem acum de-a face cu un context politic mult diferit și plin de riscuri. Ceea ce nu aveam acum 10 ani, de exemplu. Joaca de-a memoria nu era atunci un joc cu viitorul. Apoi, radiografia aceasta din cel mai recent sondaj INSCOP este foarte complexă, atinge multe dimensiuni și îi este furnizată publicului împreună cu un număr semnificativ de analize statistice care detaliază răspunsurile pe segmente sociodemografice relevante. Și abia aici apar surprizele și ar trebui să înceapă discuțiile și politicile publice.
În rest, dacă este este extremism sau nu, dacă este mâna „dușmanilor” sau nu, dacă este o evaluare doctrinară sau nu sunt teme pentru un viitor material.
Vorbesc despre ultimul barometru INSCOP-Informat.ro, ale cărui cifre au tot rulat pe această platformă și, mai nou, despre sondajul realizat pentru IICCMER, concentrat pe nostalgia comunismului.
Dar să pornim de la primul, pentru că este exact despre zilele noastre.
Pe scurt, se discuta cum a trecut PNL înaintea PSD la opțiunile teoretice de vot în sus-numitul barometru. Pentru cei care fac prognoze și nu profeții este foarte ușor de înțeles dinamica acestor cifre care reflectă preferințele teoretice de vot. Vorbim despre date culese la sfârșitul lui iunie, într-un context politic în care cele mai importante funcții de la butoane sunt mai apropiate de PNL decât de PSD. Aceasta nu este o garanție; între timp vom vedea cum se implementează “austeritatea” și cum îl vor vedea oamenii pe premierul Bolojan după aceste decizii. După vară, mai precis. Că e PNL înainte, că e PSD, nici nu contează. Lucrurile se pot schimba.
Dar să nu uităm și că la sfârșitul anului trecut și în prima jumătate a acestui an, o parte a publicului PSD a migrat copios spre tabăra suveranistă. E ușor comic cum comentatorii care garantau PSD 30% acum câțiva ani au ajuns să se certe pe „20%, boss”, “e ireal să crezi altceva”. Nu cred că este o atitudine foarte constructivă să tot negăm prăbușirea partidelor tradiționale și să ne ascundem după presupusul bazin al PSD, când acesta tocmai a plesnit partidul negând accesul premierului Ciolacu la funcția prezidențială în condițiile în care, sincer, s-au făcut niște chestii, s-au dat niște bani și chiar au fost vremuri grele, nu din vina Bucureștiului. Dar nu mai este de ajuns. Oamenii vor și altceva: vor o poveste, nu doar autostrăzi și subvenții. Între timp, doi foștii lideri ai PSD au recunoscut, în intervenții publice, că partidul este poate în cel mai mare risc din ultimii 35 de ani de a își pierde electoratul cu a cărui stabilitate se mândrea atât.
Discuția centrală astăzi este că AUR are 40%, după pierderea alegerilor prezidențiale și după tot ce a fost din noiembrie până în mai. Bine, dacă vreți voi, are 39%. Nu se schimbă nimic. Nu lucrăm cu microscopul.
Dar poate mai interesant decât indicatorul cu votul la parlamentare este pachetul referitor la ceea ce mie îmi place să numesc încrederea într-o lume justă. În justiție socială, mai precis. Pentru că triunghiul acesta – încredere în instituții/ preferință de vot/ credința într-o lume dreaptă – ne explică multe din surprizele cu care ne confruntăm ca societate și sistem politic și, pe care, din păcate, încă le citim greșit.
Românii cred că succesul este rezultatul corupției sau al relațiilor, că statul este vinovat pentru problemele lor, că îi ține pe loc și că, în general, profită „piloșii”, nu cei competenți. Dar nu este doar despre stat. Nu vă faceți iluzii. Este și despre piața muncii și despre șansele de a prinde un post bun sau o promovare într-o firmă privată serioasă.
Este o neîncredere totală, în toate sectoarele vieții sociale și economice și politice din România. Eu văd ceva mai trist aici, în acest diagnostic. Nu că vorbim despre cazuri punctuale și deviante, ci despre un sistem de funcționare a societății și economiei noastre, în care “pilele” sunt efectiv mai utile decât competența în birocrații, dar și pentru a obține contracte, fie ele publice sau private. Asta cred că ne spun oamenii. Și aceste lucruri explică și revolta care a grefat, aproape irațional, sistemul nostru politic din noiembrie până în mai.
După cum am tot spus, nu vorbim încă atât de mult despre radicalizare sau anti-europenism la nivelul publicului nostru, ci despre o nemulțumire atât de mare, derivată dintr-un teribil decalaj între așteptări și realitate, care ne poate duce pe termen mediu într-o situație incontrolabilă.
Tema, supărarea fundamentală în societatea noastră, nu este austeritatea. Tema este justiția socială. Pe care, dacă o jucăm prost., tocmai cu ocazia austerității, o transformăm într-o bombă și în anticamera radicalizării.
Ultimele două paragrafe ne duc și la cel mai recent studiu al nostru, Percepția populației cu privire la comunism. Reperele nostalgiei. Unii au spus că datele nu arată ceva nou, că o formă cosmetizată de a vedea epoca de aur și pe Nicolae Ceaușescu există de ani întregi, chiar după ce tot ceea ce sociologii numesc comunism rezidual a dispărut, pe măsură ce ne-am îndepărtat de anii 90. Și este adevărat, cifre comparabile s-au mai întâlnit, inclusiv INSCOP a mai măsurat așa ceva de mai multe ori. Doar că avem acum de-a face cu un context politic mult diferit și plin de riscuri. Ceea ce nu aveam acum 10 ani, de exemplu. Joaca de-a memoria nu era atunci un joc cu viitorul. Apoi, radiografia aceasta din cel mai recent sondaj INSCOP este foarte complexă, atinge multe dimensiuni și îi este furnizată publicului împreună cu un număr semnificativ de analize statistice care detaliază răspunsurile pe segmente sociodemografice relevante. Și abia aici apar surprizele și ar trebui să înceapă discuțiile și politicile publice.
În rest, dacă este este extremism sau nu, dacă este mâna „dușmanilor” sau nu, dacă este o evaluare doctrinară sau nu sunt teme pentru un viitor material.