ANRE a aprobat o procedură prin care furnizorii de energie electrică și gaze naturale vor fi clasificați în funcție de modul în care gestionează reclamațiile clienților. Măsura introduce Indicele de Gestionare a Plângerilor (IGP) și urmărește să ofere consumatorilor un criteriu suplimentar pentru alegerea furnizorului, pe lângă preț.
Procedura, stabilită prin Ordinul ANRE nr. 61/2026, reglementează preluarea, înregistrarea, analizarea și soluționarea plângerilor, precum și informarea clienților cu privire la rezultatul acestora. Indicele va fi calculat în funcție de numărul total de clienți ai fiecărui furnizor, de reclamațiile primite de ANRE, de plângerile întemeiate și de cele care nu au fost soluționate în termenul legal.
Furnizorii vor fi încadrați în șase categorii, reprezentate prin culori. Un indice sub 50 va fi marcat cu roșu, iar valorile între 50 și 60 cu roșu deschis. Intervalul 60-70 va fi asociat culorii galbene, 70-80 galbenului deschis, 80-90 verdelui deschis, iar valorile de peste 90 culorii verzi.
Rezultatele vor fi afișate în comparatoarele de oferte puse la dispoziție de ANRE. Până la actualizarea acestora, autoritatea va publica indicii pe site-ul propriu. Raportarea, publicarea și calcularea IGP se vor realiza trimestrial.
Măsura este aliniată Pachetului european privind energia pentru cetățeni, prezentat în martie 2026.
Surse
Ultimele știri
11:59
11:56
11:44
11:27
11:26
Vezi mai multe știri