Tribunalul UE confirmă sancțiunile împotriva lui Roman Abramovich pentru investițiile sale în Rusia

Tribunalul Uniunii Europene a confirmat sancțiunile reînnoite în 2025 împotriva lui Roman Abramovich, respingând argumentul că participația sa minoritară la Evraz era o investiție pasivă care nu justifica restricțiile. Judecătorii au considerat că dimensiunea deținerii sale și activitatea companiei în Rusia permiteau menținerea măsurilor, fără ca autoritățile europene să fie obligate să demonstreze o relație personală cu guvernul rus.

Pe scurt Abramovich a pierdut acțiunea împotriva prelungirilor sancțiunilor adoptate în martie și septembrie 2025. Hotărârea nu stabilește o nouă perioadă de aplicare. Participația de 28,64% la Evraz, drepturile de acționar și activitatea grupului în Rusia au susținut menținerea măsurilor, chiar dacă deținerea sa era minoritară. Tribunalul a considerat că documentele prezentate nu dovedeau imposibilitatea definitivă de a-și vinde acțiunile. Situația persoanelor sancționate trebuie reexaminată periodic. Restricțiile de circulație pot viza și cetățeni UE, cu respectarea garanțiilor legale. Abramovich își păstrează dreptul de intrare în Portugalia și poate cere derogări în celelalte state membre.

Hotărârea, pronunțată la Luxemburg la 9 septembrie, privește înghețarea fondurilor și restricțiile de intrare și tranzit pe teritoriul statelor membre, prelungite de Consiliul Uniunii Europene în martie și septembrie 2025. Înghețarea împiedică folosirea și transferul activelor vizate, iar regimul interzice, în principiu, punerea de bani sau resurse economice la dispoziția persoanei sancționate. Abramovich cerea anularea celor două prelungiri și despăgubiri pentru prejudiciul moral pe care susținea că l-a suferit.

Omul de afaceri argumenta că nu conducea Evraz și nu participa la operațiunile sale curente. Participația de 28,64% din capital era minoritară, iar lipsa controlului asupra companiei ar fi trebuit, în opinia sa, să excludă calificarea investiției drept activitate economică relevantă pentru sancțiuni. Mai susținea că nu avea influența asupra autorităților ruse pe care măsurile urmăreau să o mobilizeze.

Judecătorii au examinat însă locul său în acționariat: deși nu deținea majoritatea, Abramovich avea cea mai mare participație individuală la Evraz și putea numi până la trei dintre cei 11 membri ai consiliului de administrație. El afirma că nu folosise acest drept din 2006. Tribunalul a constatat că nu dovedise această afirmație și că, oricum, neexercitarea dreptului nu înlătura existența lui.

Raționamentul merge și dincolo de drepturile de conducere. Chiar dacă participația nu i-ar fi permis să exercite un control efectiv, amploarea investiției într-unul dintre principalele grupuri ruse din siderurgie și minerit rămânea suficient de relevantă pentru încadrarea sa ca om de afaceri important. Criteriul aplicat cerea Consiliului să stabilească importanța sa economică și existența activităților în Rusia, fără o condiție suplimentară privind relațiile personale cu guvernul rus.

Abramovich contesta și această legătură economică cu Rusia, invocând faptul că Evraz era înregistrată în Regatul Unit și realiza două treimi din cifra de afaceri în afara Rusiei. Tribunalul a reținut că producția sa de oțel se concentra în principal în Rusia, pentru infrastructură și construcții. Datele analizate de judecători arătau că piața rusă absorbise 46% din vânzările diviziei siderurgice în 2018, an în care Evraz fusese al patrulea producător de oțel brut din Rusia după volum.

Judecătorii au respins ideea că o companie cu operațiuni importante în Rusia poate evita această încadrare doar pentru că este stabilită sau activă și în străinătate. O asemenea interpretare ar însemna „a permite eludarea cu ușurință a măsurilor restrictive în cauză”. Investiția lui Abramovich putea fi astfel considerată o activitate în Rusia prin intermediul Evraz.

Consiliul aplicase și un al doilea criteriu: activitatea în sectoare care furnizează venituri substanțiale guvernului rus. Consiliul invocase poziția Evraz printre cei mai mari contribuabili din Rusia. Tribunalul a considerat că siderurgia și mineritul îndeplineau criteriul privind veniturile guvernului și a examinat ponderea Evraz în aceste industrii. Pentru 2021, activitățile siderurgice reprezentau 66,3% din veniturile totale ale grupului. Procentul descrie activitatea companiei, nu partea din venituri plătită statului rus.

Participația la Norilsk Nickel, unul dintre marii producători mondiali de paladiu și un producător important de nichel rafinat, întărea evaluarea. Abramovich o estima la aproximativ 2,5% și susținea că nu îi oferea putere de decizie. Judecătorii au considerat că importanța mondială a companiei făcea relevantă inclusiv o asemenea deținere, dar au precizat că principalul temei al încadrării sale rămânea participația la Evraz.

Prin vizarea acestor categorii de oameni de afaceri, Consiliul urmărea să crească presiunea asupra guvernului rus și costul acțiunilor sale împotriva Ucrainei. Controlul instanței privea capacitatea măsurilor de a contribui la acest obiectiv. Consiliul nu trebuia să dovedească faptul că sancțiunile personale împotriva lui Abramovich schimbaseră deja politica Moscovei.

Abramovich a invocat și un blocaj practic: sancțiunile l-ar fi împiedicat să își vândă acțiunile, păstrându-l tocmai în situația pentru care era sancționat. Susținea că nu putea obține certificatele necesare pentru înscrierea titlurilor pe numele său și nici autorizația britanică pentru transferul acestor documente. Tribunalul a atribuit dificultățile descrise dreptului britanic și măsurilor britanice împotriva Evraz și a constatat că probele nu demonstrau o imposibilitate definitivă de vânzare.

Judecătorii au analizat corespondența și opinia juridică prezentate în apărare: unele documente invocate nu fuseseră anexate, iar demersurile rămase fără răspuns nu dovedeau un refuz explicit și definitiv. Au precizat și că normele europene invocate nu interziceau simpla eliberare a unui certificat de deținere a acțiunilor. Consiliul rămânea obligat să reexamineze periodic situația, însă Tribunalul a considerat că, la adoptarea prelungirilor contestate, circumstanțele relevante nu se schimbaseră suficient pentru a justifica retragerea lui de pe listă.

Cetățenia portugheză a lui Abramovich nu a înlăturat nici restricțiile de circulație. El susținea că drepturile sale de cetățean european nu puteau fi limitate în acest fel fără raportare la comportamentul personal. Tribunalul a explicat că sancțiunile adoptate prin politica externă și de securitate comună au un temei distinct de restricțiile pe care un stat membru le poate impune din motive de ordine publică, securitate publică sau sănătate publică.

Această competență este supusă unor limite: măsurile trebuie să fie prevăzute de lege, proporționale și să respecte conținutul esențial al drepturilor fundamentale. În cazul său, regimul păstrează dreptul de a intra și de a locui în Portugalia, ca stat al cărui cetățean este, și permite altor state membre derogări, inclusiv pentru motive umanitare urgente. Judecătorii au considerat că aceste garanții, împreună cu reexaminarea periodică, justificau restricțiile contestate.

Actele judecate prelungiseră succesiv măsurile până la 15 septembrie 2025 și 15 martie 2026; hotărârea confirmă legalitatea acelor prelungiri, fără să stabilească o nouă perioadă de aplicare. Tribunalul a respins și despăgubirile, evaluate provizoriu de Abramovich la un milion de euro, deoarece nu fusese demonstrată încălcarea de drept necesară pentru angajarea răspunderii Uniunii. El trebuie să suporte propriile cheltuieli de judecată și pe cele ale Consiliului și poate formula recurs la Curtea de Justiție, limitat la chestiuni de drept, în termen de două luni și zece zile de la notificarea hotărârii.