Spargerile de locuințe au scăzut cu 38% în UE într-un deceniu, dar au rămas peste minimul din 2021

Numărul spargerilor de locuințe înregistrate de poliție în Uniunea Europeană a scăzut cu 38,1% între 2014 și 2024, de la aproximativ 1,17 milioane la 721.876 de cazuri. Datele Eurostat arată că tendința descendentă pe termen lung a continuat în 2024, cu o reducere de 0,5% față de anul precedent, deși numărul cazurilor rămâne mai mare decât minimul atins în 2021.

Pe scurt Poliția a înregistrat 721.876 de spargeri ale locuințelor în UE în 2024, cu 3.736 mai puține decât în 2023. Comparativ cu 2014, numărul spargerilor rezidențiale a scăzut cu 38,1%, de la aproximativ 1,17 milioane de cazuri. Cel mai redus nivel din perioada analizată a fost înregistrat în 2021, când poliția a raportat 642.244 de spargeri ale locuințelor. În total, în UE au fost înregistrate 1,20 milioane de spargeri în 2024, dintre care 60,3% au vizat locuințe private. Datele nu sunt direct comparabile între statele membre, deoarece legislația, practicile poliției și disponibilitatea victimelor de a raporta infracțiunile diferă.

Spargerile locuințelor au urmat o tendință descendentă în cea mai mare parte a ultimului deceniu. De la aproximativ 1,17 milioane de cazuri în 2014, numărul a scăzut până la 642.244 în 2021, cel mai redus nivel din intervalul analizat de Eurostat.

După acest minim, cazurile au crescut în următorii doi ani. Datele pentru 2024 arată o nouă reducere, însă nu suficientă pentru revenirea la nivelul din 2021.

Poliția a înregistrat 721.876 de spargeri ale locuințelor private în 2024. Față de 2023, scăderea a fost de 3.736 de cazuri, echivalentul unei reduceri de 0,5%.

Diferența față de începutul perioadei este mult mai mare. În 2024 au fost raportate cu aproximativ 444.000 de spargeri rezidențiale mai puține decât în 2014.

Categoria analizată se referă la pătrunderea prin forță într-o casă, un apartament sau un alt spațiu de locuit cu intenția de a sustrage bunuri. Ea reprezintă o parte a categoriei mai largi a spargerilor, care poate include și magazine, birouri, fabrici sau alte clădiri.

În total, autoritățile de poliție au înregistrat 1,20 milioane de spargeri în Uniunea Europeană în 2024. Dintre acestea, 721.876, reprezentând 60,3%, au fost comise în locuințe private.

Numărul total al spargerilor a scăzut cu 2,6% față de 2023, ceea ce înseamnă cu 32.589 de cazuri mai puține. Reducerea a fost mai pronunțată decât cea de 0,5% înregistrată separat pentru locuințe.

Pe parcursul deceniului, categoria generală a spargerilor a scăzut cu 35,4%, de la aproximativ 1,86 milioane de cazuri în 2014. Și în această categorie, cel mai redus nivel a fost atins în 2021, cu aproximativ 1,1 milioane de infracțiuni înregistrate.

Evoluția celor două categorii este asemănătoare: scădere continuă până în 2021, urmată de o creștere în 2022 și 2023 și de o reducere în 2024. Datele publicate nu stabilesc cauzele acestor modificări.

Minimul din 2021 a coincis cu perioada în care restricțiile asociate pandemiei au schimbat mobilitatea și timpul petrecut de oameni în locuințe. Datele Eurostat prezentate în document nu atribuie însă în mod direct scăderea acestui factor și nu permit separarea efectului diferitelor schimbări sociale, economice sau polițienești.

Statisticile se bazează exclusiv pe infracțiunile înregistrate oficial de poliție. Ele nu includ spargerile care nu au fost raportate sau care nu au fost introduse în evidențele autorităților ca infracțiuni din categoriile urmărite.

O scădere a numărului înregistrat poate reflecta reducerea faptelor, schimbarea comportamentului de raportare, modificarea practicilor administrative sau o combinație a acestor factori. Eurostat nu prezintă aceste cifre drept o măsurare completă a tuturor spargerilor care au avut loc.

Comparațiile dintre statele membre necesită prudență. Legislația penală nu definește și nu clasifică întotdeauna infracțiunile în mod identic, iar polițiile naționale pot folosi reguli diferite pentru înregistrarea unui incident.

Disponibilitatea populației de a raporta o spargere poate varia în funcție de încrederea în autorități, necesitatea unei declarații pentru despăgubirea prin asigurare și percepția asupra probabilității ca autorul să fie identificat.

Un stat membru cu un număr ridicat de infracțiuni înregistrate nu are automat o incidență reală mai mare decât unul cu puține cazuri. Diferența poate fi influențată de o rată mai mare de raportare sau de un sistem mai complet de înregistrare.

Datele absolute sunt influențate și de populația fiecărei țări. Statele membre mai mari pot înregistra mai multe cazuri chiar dacă riscul raportat la numărul locuitorilor este comparabil sau mai redus.

Documentul Eurostat prezintă evoluția agregată la nivelul UE și nu oferă o defalcare pe state membre. El nu permite identificarea țărilor sau regiunilor în care scăderea a fost cea mai mare și nici a celor în care numărul cazurilor a crescut.

Reducerea cu 38,1% din ultimul deceniu descrie schimbarea numărului total de infracțiuni înregistrate, nu probabilitatea individuală ca o locuință să fie spartă. Pentru evaluarea riscului ar fi necesare și date raportate la numărul de locuitori, gospodării sau locuințe.

Cifrele nu arată nici valoarea bunurilor furate, pagubele produse, numărul persoanelor afectate sau proporția cazurilor în care autorii au fost identificați și condamnați.

Eurostat a publicat datele la începutul perioadei estivale, când autoritățile de poliție recomandă frecvent măsuri suplimentare de protecție pentru locuințele rămase temporar neocupate. Materialul statistic nu evaluează eficiența unor măsuri individuale de prevenire.

Eurostat colectează anual de la autoritățile naționale date privind infracțiunile înregistrate de poliție. Setul de date acoperă categorii precum omorul, agresiunea, violența sexuală, jaful, spargerea, furtul și furtul de autovehicule.

Statisticile poliției măsoară activitatea înregistrată de sistemele naționale, nu întreaga criminalitate. Anchetele în rândul victimelor pot completa aceste date prin identificarea faptelor care nu au fost raportate autorităților, însă nu fac parte din seria prezentată în această analiză.

Diferențele juridice și administrative limitează folosirea cifrelor pentru clasamente directe între statele membre. Evoluția în timp la nivelul UE oferă însă o imagine asupra schimbării volumului total de infracțiuni raportate și înregistrate.