Islanda votează dacă reia negocierile cu UE, deși majoritatea rămâne împotriva aderării

Islandezii sunt chemați la urne pe 29 august pentru a decide dacă țara reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană, suspendate în 2013. Sondajele citate de European Policy Centre arată o majoritate restrânsă pentru redeschiderea negocierilor, dar nu și pentru aderare.

Islandezii vor decide pe 29 august dacă țara trebuie să reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană, într-un referendum care readuce în prim-plan o candidatură suspendată de mai bine de un deceniu. Votul nu privește aderarea propriu-zisă: dacă majoritatea spune „da”, guvernul va primi mandatul de a redeschide negocierile, iar un eventual acord final ar urma să fie supus ulterior unui nou referendum.

Pe scurt Referendumul din 29 august întreabă dacă Islanda trebuie să reia negocierile de aderare la UE, nu dacă țara trebuie să devină imediat membră. Islanda a depus cererea de aderare în 2009, a început negocierile în 2010 și le-a suspendat în 2013, înainte ca discuțiile să ajungă la unele dintre cele mai sensibile domenii, inclusiv pescuitul și agricultura. Sondajele citate de European Policy Centre indică 53% sprijin pentru reluarea negocierilor și 47% împotrivă, dar la întrebarea privind aderarea propriu-zisă raportul se inversează: 54% împotrivă și 46% pentru. Pescuitul, suveranitatea și politica monetară rămân principalele surse de reticență, în timp ce securitatea europeană, volatilitatea coroanei islandeze și mediul geopolitic au contribuit la redeschiderea dezbaterii. Islanda este deja membră a Spațiului Economic European și participă la piața unică, astfel încât o eventuală reluare a negocierilor ar porni de la un nivel de integrare cu UE mult mai ridicat decât în cazul majorității statelor candidate.

Islanda revine la una dintre cele mai sensibile întrebări politice din istoria sa recentă, după mai bine de zece ani în care perspectiva aderării la Uniunea Europeană a rămas în mare parte în afara agendei. Referendumul din 29 august va cere alegătorilor să răspundă dacă țara trebuie să înceapă din nou negocierile cu Bruxelles-ul, fără ca un vot favorabil să însemne automat că Islanda va deveni stat membru.

Parlamentul islandez a aprobat organizarea referendumului la 28 mai 2026. Întrebarea supusă alegătorilor este dacă Islanda trebuie să reia negocierile de aderare la Uniunea Europeană, iar variantele de răspuns sunt „da” și „nu”. Guvernul a precizat că, în cazul unui rezultat pozitiv și al încheierii ulterioare a negocierilor, populația va avea din nou ultimul cuvânt asupra unui eventual acord de aderare.

Distincția dintre cele două etape este vizibilă și în sondajele prezentate într-o analiză publicată de European Policy Centre. 53% dintre islandezi ar susține reluarea negocierilor, față de 47% care s-ar opune, însă sprijinul pentru aderarea efectivă este mai redus: 46% ar vota pentru intrarea în UE, în timp ce 54% ar vota împotrivă. Diferența sugerează că o parte dintre alegători vor să afle ce condiții ar putea obține Islanda înainte de a lua o decizie definitivă.

Țara are deja o relație foarte apropiată cu Uniunea Europeană. Prin Spațiul Economic European, Islanda participă la piața unică împreună cu Norvegia și Liechtenstein și aplică o parte importantă din legislația europeană relevantă pentru funcționarea acesteia. Islanda este și membră a spațiului Schengen, astfel încât diferența dintre situația actuală și aderarea deplină privește în mare măsură domeniile care rămân în afara acordurilor existente și participarea directă la procesul decizional al UE.

Prima tentativă de aderare a început în contextul crizei financiare. Islanda a depus cererea în 2009, în timpul guvernării social-democrate și verzi, după prăbușirea sistemului bancar și recesiunea severă care a afectat economia. Negocierile au început în 2010 și au avansat rapid în numeroase capitole, avantajul Islandei fiind că o parte importantă a normelor europene era deja aplicată prin acordul SEE.

Procesul a fost suspendat în 2013 după revenirea la guvernare a partidelor conservatoare, înainte ca negocierile să ajungă la unele dintre domeniile cele mai dificile, în special pescuitul și agricultura. Guvernul islandez a anunțat în 2015 că nu mai consideră țara candidat, în timp ce Comisia Europeană a menținut interpretarea potrivit căreia cererea de aderare nu fusese retrasă juridic, iar negocierile rămâneau suspendate.

Pescuitul continuă să fie probabil cea mai sensibilă problemă. Sectorul are o importanță economică și identitară mult mai mare pentru Islanda decât pentru majoritatea statelor europene, iar controlul asupra resurselor marine și al cotelor de pescuit este legat direct de dezbaterea privind suveranitatea. Orice reluare a negocierilor ar trebui să abordeze relația dintre sistemul islandez și politica comună a UE în domeniul pescuitului.

Analiza EPC arată că există indicii că Bruxelles-ul ar fi dispus să caute soluții adaptate situației Islandei. Comisarul european pentru extindere, Marta Kos, a salutat organizarea referendumului și a subliniat că negocierile de aderare reflectă situația specifică a fiecărei țări candidate. În privința pescuitului și agriculturii, pot exista modele de flexibilitate, inclusiv prin acorduri speciale similare celor aplicate unor regiuni nordice din Finlanda și Suedia.

Pescuitul nu este însă singurul motiv al reticenței islandeze. Menținerea propriei monede și a unei politici monetare independente rămâne un argument important pentru adversarii aderării, în timp ce susținătorii apropierii de UE indică volatilitatea coroanei islandeze și dificultățile pe care o monedă mică le poate crea unei economii deschise. Experiența crizei financiare din 2008-2009 continuă să influențeze dezbaterea, inclusiv prin discuțiile despre stabilitatea economică și costul vieții.

Contextul geopolitic a contribuit, la rândul său, la revenirea subiectului pe agenda politică. Islanda este membră NATO din 1949, dar nu are armată proprie și depinde în mod deosebit de cooperarea cu aliații pentru securitatea externă. Intensificarea competiției strategice în Atlanticul de Nord, războiul Rusiei împotriva Ucrainei și dezbaterile privind angajamentul Statelor Unite în regiune au oferit argumente suplimentare celor care susțin o integrare europeană mai profundă.

Aceste teme de securitate au avut însă o importanță mai mică pe măsură ce campania pentru referendum a avansat. Dezbaterea internă s-a concentrat din nou asupra economiei, pescuitului și controlului deciziilor naționale, ceea ce arată că motivele tradiționale de prudență față de aderare continuă să aibă o influență puternică asupra electoratului.

Actualul guvern, format de Alianța Social-Democrată, Partidul Reformei și Partidul Poporului, nu are nici el o poziție comună favorabilă aderării. Social-democrații și liberalii susțin intrarea în UE, în timp ce Partidul Poporului a acceptat organizarea referendumului pornind de la ideea că decizia trebuie luată direct de electorat.

Parlamentul a aprobat referendumul cu 34 de voturi pentru, opt împotrivă și 14 abțineri, din totalul de 63 de deputați. Data a fost devansată față de calendarul inițial al acordului de coaliție, care prevedea organizarea consultării cel târziu în 2027, pe fondul revenirii rapide a subiectului în dezbaterea politică.

Un rezultat pozitiv pe 29 august ar deschide o etapă complicată. Negocierile desfășurate înainte de 2013 nu ar putea fi pur și simplu reluate din punctul în care s-au oprit, deoarece legislația europeană și situația economică s-au modificat în mai mult de un deceniu. Domeniile deja discutate ar trebui reevaluate, iar Islanda ar trebui să stabilească noi poziții de negociere în sectoarele în care dorește derogări sau soluții speciale.

Relația existentă prin SEE ar putea facilita o parte din proces, deoarece Islanda aplică deja numeroase norme ale pieței interne. În schimb, problemele care au blocat politic procesul anterior, în special pescuitul și agricultura, ar reveni în centrul negocierilor, iar compromisul obținut ar trebui să fie suficient de convingător pentru a trece printr-un al doilea referendum.

Un vot negativ ar menține Islanda în actuala formulă de integrare, bazată în principal pe SEE, Schengen, NATO și cooperarea bilaterală în domeniul securității. Guvernul ar putea continua să aprofundeze relația cu UE prin aceste instrumente fără a urmări statutul de membru cu drepturi depline.

Referendumul din 29 august nu va răspunde, prin urmare, întrebării dacă Islanda intră sau nu în Uniunea Europeană. Va decide dacă țara este dispusă să redeschidă negocierile pentru a afla în ce condiții ar putea deveni membră, într-un moment în care majoritatea restrânsă favorabilă discuțiilor coexistă cu o majoritate care, potrivit sondajelor citate de EPC, continuă să se opună aderării.

https://2eu.brussels/ro/news/islanda-voteaza-daca-reia-negocierile-cu-ue-desi-majoritatea-ramane-impotriva-aderarii