ECFR cere Europei să pregătească sancțiuni anticorupție pentru perioada de după administrația Trump

Europa ar trebui să păstreze informații despre tranzacțiile controversate încheiate în timpul administrației Trump, să refuze finanțarea unor acorduri suspecte și să își consolideze propriile regimuri de sancțiuni anticorupție, susțin doi autori ai European Council on Foreign Relations. Ei propun ca o viitoare administrație americană să poată folosi rapid sancțiuni împotriva persoanelor și entităților străine implicate în astfel de tranzacții.

Guvernele europene ar trebui să înceapă încă din timpul actualei administrații americane să documenteze tranzacțiile externe care ar putea ridica probleme de corupție și să pregătească posibilitatea unor sancțiuni coordonate cu Statele Unite după plecarea lui Donald Trump de la Casa Albă, susțin doi autori ai European Council on Foreign Relations. Sarah McCool și Jim O’Brien propun inclusiv întărirea regimurilor europene de sancțiuni anticorupție și examinarea modului în care organisme precum OLAF și Parchetul European ar putea coopera cu autoritățile americane într-un asemenea scenariu.

Pe scurt

1. Autorii propun ca următoarea administrație americană să fie pregătită din prima zi să utilizeze sancțiuni anticorupție împotriva persoanelor și instituțiilor din afara SUA implicate în tranzacții considerate corupte.

2. Europenii ar putea începe acum să păstreze informații despre asemenea tranzacții, să refuze finanțarea lor atunci când sunt implicate interese europene și să își consolideze propriile regimuri de sancțiuni.

3. Analiza identifică drept zone relevante Caucazul de Sud, Balcanii de Vest, Gaza, Rusia și Ucraina, unde acordurile comerciale și drepturile asupra terenurilor, infrastructurii sau resurselor pot influența ulterior opțiunile politice.

4. Autorii consideră că investigațiile jurnaliștilor, societății civile, guvernelor europene și Congresului american ar putea furniza informații pentru eventuale decizii de sancționare.

5. În cazul UE, analiza propune examinarea unei cooperări între instrumentele europene privind statul de drept, organisme precum OLAF și Parchetul European și autoritățile americane responsabile de sancțiuni, fără a susține că o asemenea cooperare a fost deja decisă.

Propunerea este formulată într-un comentariu publicat la 10 august de European Council on Foreign Relations și semnat de Sarah McCool, fostă asistentă specială, și Jim O’Brien, Distinguished Visiting Fellow al organizației. ECFR precizează că publicațiile sale exprimă opiniile autorilor și nu reprezintă poziții colective ale organizației.

Cei doi autori pornesc de la afirmația că mai multe inițiative de politică externă ale administrației Trump au creat sau pot crea avantaje financiare pentru persoane apropiate oficialilor americani. Ei susțin că unele asemenea aranjamente pot produce efecte care vor continua după încheierea actualei administrații și pot limita libertatea de acțiune a unui viitor guvern american.

Aceste afirmații reprezintă evaluarea autorilor ECFR. Materialul nu prezintă concluzii judiciare prin care tranzacțiile descrise să fi fost stabilite drept acte de corupție și precizează că nu fiecare exemplu de relație privilegiată sau tranzacție cu persoane apropiate administrației va putea fi demonstrat ca fiind corupt.

Unul dintre domeniile invocate este Gaza. Autorii consideră că acordarea unor drepturi asupra terenurilor sau altor active unor persoane apropiate actualei administrații ar putea influența cine va controla proprietăți și resurse și ar putea restrânge opțiunile unei administrații americane care ar dori ulterior o implicare mai mare a palestinienilor în administrarea teritoriului.

Analiza extinde aceeași preocupare asupra unor acorduri privind minerale, infrastructură și investiții în alte regiuni. Caucazul de Sud, Balcanii de Vest, Ucraina, Rusia și estul Republicii Democrate Congo sunt menționate între zonele în care drepturile economice acordate în prezent ar putea crea actori cu interese puternice împotriva unor schimbări viitoare de politică.

Autorii propun ca o administrație americană care îi va succeda lui Trump să considere sancțiunile anticorupție un instrument disponibil imediat. Baza juridică indicată este regimul american Global Magnitsky și ordinele executive asociate acestuia.

Aceste instrumente permit sancționarea anumitor persoane străine implicate în corupție, inclusiv prin restricționarea accesului la Statele Unite și la sistemul financiar american. Analiza se concentrează asupra persoanelor și instituțiilor care nu sunt americane deoarece mecanismele descrise nu pot fi folosite în același mod împotriva cetățenilor americani.

Autorii consideră această limitare relevantă pentru situațiile în care o tranzacție implică simultan beneficiari americani și parteneri străini. Chiar dacă sancțiunile nu s-ar aplica beneficiarului american, ele ar putea afecta companiile, instituțiile sau persoanele străine care au participat la tranzacție.

Un asemenea mecanism ar putea bloca accesul partenerului străin la sistemul financiar american și ar putea crea stimulente pentru furnizarea de informații despre modul în care a fost negociată tranzacția.

Materialul argumentează că sancțiunile ar avea un avantaj suplimentar față de procedurile penale interne: ele nu sunt afectate de puterea prezidențială de grațiere. Autorii anticipează posibilitatea ca persoane apropiate actualei administrații să beneficieze de grațieri înainte de încheierea mandatului și consideră că aceasta ar putea îngreuna eventuale anchete penale ulterioare.

Nici această situație nu este prezentată ca un fapt deja produs. Este unul dintre scenariile pe care autorii le folosesc pentru a explica de ce o viitoare administrație ar putea considera sancțiunile un instrument disponibil chiar atunci când procedurile penale sunt dificile sau contestate.

Aplicarea sancțiunilor ar necesita o bază factuală suficientă. Autorii propun ca procesul de pregătire a acestei baze să înceapă înaintea schimbării administrației.

Guvernele europene ar putea contribui prin păstrarea informațiilor despre tranzacțiile în care sunt implicate companii, instituții sau finanțări europene. Jurnaliștii și organizațiile societății civile ar putea documenta relațiile dintre participanți, beneficiarii economici și modul în care au fost acordate contracte, concesiuni sau drepturi asupra resurselor.

Congresul american este identificat drept o altă sursă posibilă de investigații. Autorii menționează în special scenariul în care democrații ar obține controlul uneia dintre camere după alegerile de la jumătatea mandatului din 2026.

Această evoluție este prezentată ca ipoteză politică, nu ca rezultat cunoscut. Într-un asemenea scenariu, comisiile Congresului ar putea desfășura investigații care să producă documente și mărturii utile unei administrații viitoare.

Autorii propun și o acțiune mai imediată din partea liderilor europeni. Aceștia ar putea declara public că se așteaptă ca viitoarea administrație americană să se distanțeze de tranzacțiile prin care persoane apropiate de oficiali obțin avantaje economice.

O asemenea comunicare ar urmări să influențeze comportamentul potențialilor parteneri ai administrației Trump. Argumentul autorilor este că posibilitatea unor sancțiuni ulterioare poate modifica calculul unei persoane sau companii străine înainte ca aceasta să accepte o tranzacție.

Această capacitate de descurajare depinde însă de credibilitatea amenințării. Dacă actorii externi consideră improbabil ca o administrație viitoare să revizuiască acordurile sau să aplice sancțiuni, efectul preventiv ar fi redus.

Din acest motiv, analiza recomandă ca discuția despre sancțiuni să înceapă înainte de schimbarea administrației și să fie susținută atât în Statele Unite, cât și în Europa.

În același timp, autorii recunosc limitele instrumentului. Sancțiunile nu reprezintă o soluție completă pentru toate situațiile și pot fi nepotrivite în unele cazuri.

Stabilirea corupției poate fi dificilă atunci când tranzacțiile sunt prezentate drept decizii comerciale sau acorduri legitime între state și companii. Relația unei persoane cu un oficial politic nu este suficientă, în sine, pentru a demonstra existența unei fapte de corupție.

Analiza oferă drept exemplu o presupusă presiune exercitată asupra autorităților din Kazahstan pentru acordarea unei concesiuni minerale unei anumite companii americane asociate, potrivit autorilor, unor persoane apropiate politic de administrația Trump.

Autorii susțin că administrația americană analiza în același timp finanțarea dezvoltării și exportului mineralelor. Ei consideră că circumstanțele justifică o examinare a modului în care ar fi fost selectată compania.

Aceste afirmații nu sunt prezentate în material drept concluzii ale unei instanțe sau ale unei anchete oficiale care a stabilit existența corupției.

Un alt exemplu oferit este Bosnia și Herțegovina, unde autorii afirmă că Statele Unite au susținut acordarea unei concesiuni pentru o conductă de gaze unei companii americane nou-create.

Materialul descrie fondatorii companiei drept persoane fără experiență relevantă în domeniu și menționează legături politice cu administrația americană. Autorii susțin că Washingtonul ar fi exercitat presiuni pentru acordarea concesiunii și pentru plecarea unui oficial internațional care s-a opus proiectului.

Și în acest caz, ECFR folosește exemplul pentru argumentul privind necesitatea examinării tranzacțiilor, fără a prezenta o constatare judiciară că persoanele implicate au comis acte de corupție.

Drepturile asupra mineralelor ocupă un loc important în analiza autorilor. Ei susțin că actuala administrație urmărește acordarea unor asemenea drepturi unor parteneri preferați în regiuni precum Asia Centrală, Ucraina și estul Congo.

Problema ridicată este efectul pe termen lung al concesiunilor. O companie care obține drepturi pentru mai mulți ani poate deveni un actor relevant pentru orice guvern care încearcă ulterior să schimbe politica economică, de securitate sau de reconstrucție.

Același argument este aplicat infrastructurii și rutelor comerciale. Autorii menționează posibilitatea ca persoane asociate cu actuala administrație să obțină controlul unor active care vor rămâne importante după schimbarea puterii politice.

Ei consideră că documentarea proprietarilor, condițiilor contractuale și procesului prin care au fost atribuite asemenea drepturi ar permite unui viitor guvern să distingă între acordurile comerciale legitime și cazurile care justifică o examinare anticorupție.

Materialul menționează și Venezuela, unde autorii anticipează că o eventuală tranziție democratică ar putea întâmpina dificultăți legate de companii asociate actualei administrații americane și de relațiile acestora cu persoane rămase din structurile regimului Nicolás Maduro.

Acest scenariu este explicit prospectiv. ECFR nu afirmă că o tranziție democratică în Venezuela a avut loc și nici că toate companiile descrise ar fi implicate în activități ilegale.

Analiza citează și relații comerciale care implică afaceri deținute de Trump. Autorii menționează o investiție de 500 de milioane de dolari provenită dintr-un fond controlat de un membru al familiei conducătoare din Emiratele Arabe Unite și afirmă că, la câteva săptămâni după tranzacție, Emiratele au primit o derogare pentru achiziționarea unor cipuri avansate.

Un alt exemplu privește investiția de 50 de milioane de dolari a unui om de afaceri chinez într-o afacere crypto deținută de Trump și soluționarea ulterioară a problemelor sale penale în Statele Unite printr-o intervenție prezidențială.

Materialul folosește succesiunea acestor evenimente pentru a argumenta necesitatea examinării legăturilor dintre deciziile publice și tranzacțiile private. Nu prezintă însă în text o hotărâre judecătorească prin care tranzacțiile respective să fi fost declarate acte de corupție.

În perspectiva unei eventuale schimbări la Washington, autorii consideră că sancțiunile ar trebui să poată fi aplicate rapid, dar să rămână supuse revizuirii pe măsură ce apar informații suplimentare.

O asemenea abordare ar permite unei administrații noi să adopte măsuri inițiale și să le modifice ulterior atunci când instituțiile americane își finalizează investigațiile.

Analiza acordă Europei un rol atât înainte, cât și după o schimbare de administrație. Guvernele europene ar putea păstra documente și informații despre tranzacții relevante și ar putea evita participarea financiară la acordurile pe care le consideră insuficient transparente.

Autorii indică explicit Caucazul de Sud, Balcanii de Vest, Gaza, Rusia și Ucraina între regiunile în care interesele europene pot fi afectate de asemenea tranzacții.

Europa ar putea, de asemenea, să își consolideze propriile regimuri anticorupție. Unele state europene au deja mecanisme naționale de sancționare în acest domeniu, iar autorii recomandă ca mai multe țări să analizeze adoptarea unor asemenea instrumente.

Pentru Uniunea Europeană, analiza propune examinarea modului în care inițiativele privind statul de drept și organismele sale de investigație ar putea sprijini o viitoare cooperare cu autoritățile americane de sancțiuni.

OLAF și Parchetul European sunt menționate explicit. Autorii nu propun transferarea competențelor de sancționare către aceste organisme și nici nu afirmă că ele pregătesc în prezent asemenea operațiuni.

OLAF desfășoară investigații administrative privind fraudele și alte nereguli care afectează interesele financiare ale UE. Parchetul European desfășoară investigații și urmăriri penale pentru infracțiuni care afectează bugetul Uniunii în statele participante.

Rolul posibil sugerat de analiză privește capacitatea de investigație și schimbul de informații în situațiile în care faptele intră în competențele instituțiilor europene.

Autorii propun și reluarea coordonării dintre Uniunea Europeană și Statele Unite în programele destinate reformării achizițiilor publice. Astfel de programe ar putea reduce vulnerabilitățile care permit acordarea netransparentă a contractelor și concesiunilor.

O politică europeană de sancțiuni ar avea efecte suplimentare atunci când este coordonată cu măsurile americane. O persoană sau o instituție străină sancționată simultan de SUA, UE și Regatul Unit ar putea pierde accesul la o parte mult mai mare a sistemului financiar și comercial internațional.

Materialul nu afirmă că UE sau Regatul Unit au decis să participe la viitoare sancțiuni americane împotriva persoanelor descrise. Aceasta este recomandarea formulată de autori pentru un scenariu politic ulterior.

Coordonarea ar presupune și diferențe juridice între jurisdicții. Fiecare regim de sancțiuni are propriile criterii, proceduri de desemnare și posibilități de contestare, astfel încât existența unei măsuri americane nu conduce automat la aplicarea aceleiași măsuri în UE.

Autorii recunosc că o aplicare rapidă a sancțiunilor poate genera dificultăți diplomatice. Persoanele vizate pot fi importante pentru alte obiective ale unei viitoare administrații, iar guvernele lor pot contesta public sancțiunile.

O administrație care decide să amâne sancționarea unei persoane pentru a proteja altă relație diplomatică poate fi acuzată de standarde diferite. Aplicarea generalizată, în schimb, poate afecta negocieri în domenii fără legătură directă cu corupția.

Materialul susține că aceste dileme trebuie analizate înainte ca o nouă administrație să preia puterea. Recomandarea este pregătirea instrumentelor și a informațiilor necesare, nu aplicarea automată a sancțiunilor în fiecare caz menționat.

Autorii consideră că avantajul sancțiunilor este flexibilitatea. O desemnare poate fi introdusă rapid atunci când există o bază suficientă și poate fi ulterior modificată sau ridicată dacă apar informații noi.

Această flexibilitate este prezentată drept utilă într-o perioadă de tranziție politică, când o nouă administrație ar putea încerca să schimbe rapid politici externe ale predecesorului său.

Obiectivul propus este împiedicarea unor persoane sau instituții de a folosi drepturile economice obținute în timpul actualei administrații pentru a bloca ulterior schimbări privind reconstrucția, guvernarea, infrastructura sau gestionarea resurselor.

European Council on Foreign Relations a publicat analiza la 10 august 2026 sub forma unui commentary. Documentul nu reprezintă o decizie a Uniunii Europene, a unui guvern european sau a administrației americane.

Propunerile privind sancțiunile pentru perioada de după Trump sunt recomandări ale autorilor Sarah McCool și Jim O’Brien. ECFR precizează că organizația nu adoptă poziții colective prin publicațiile sale.

Mai multe exemple prezentate în analiză conțin afirmații privind legături dintre decizii de politică externă, companii și persoane apropiate administrației Trump. Materialul însuși recunoaște că nu toate exemplele de insider dealing vor putea fi demonstrate drept corupție.

Propunerea centrală este ca Europa să folosească următorii ani pentru documentare, protejarea informațiilor, consolidarea instrumentelor proprii și pregătirea unei posibile coordonări transatlantice, astfel încât o viitoare administrație americană să dispună de informații și opțiuni de sancționare imediat după preluarea mandatului.