Agenția Europeană de Mediu indică șase direcții care pot întări competitivitatea UE până în 2040

Competitivitatea Uniunii Europene în următoarele decenii va depinde și de capacitatea de a folosi mai eficient resursele, de a proteja infrastructura și producția împotriva riscurilor climatice și de a menține capitalul natural de care depind activitățile economice, potrivit raportului „Competitive by nature” publicat de Agenția Europeană de Mediu. Analiza prospectivă privește până în 2040 și identifică șase direcții pe care AEM le consideră utile într-o gamă largă de scenarii, fără să presupună că poate anticipa o singură evoluție a economiei europene.

Pe scurt AEM propune ca circularitatea și eficiența utilizării resurselor să fie tratate drept instrumente pentru reducerea vulnerabilităților economice și strategice ale UE. Adaptarea climatică, infrastructura rezilientă și soluțiile bazate pe natură sunt prezentate ca investiții care pot proteja capacitatea productivă. Dezvoltarea capacităților europene în calcul avansat, inteligență artificială și biotehnologie de nouă generație formează una dintre cele șase direcții identificate. Competențele, educația, coeziunea socială, încrederea publică și instituțiile eficiente sunt tratate ca factori economici, nu doar sociali. Raportul este un exercițiu de foresight până în 2040. Nu stabilește o prognoză unică, un buget nou sau obligații pentru state și companii.

AEM pornește de la o definiție mai largă a competitivității decât comparația dintre costuri, productivitate și investiții. În analiza sa, capacitatea unei economii de a rămâne competitivă pe termen lung depinde și de fundațiile naturale, sociale și instituționale care permit producției și investițiilor să continue în condiții de schimbare climatică, degradare a mediului, competiție pentru resurse și fragmentare geopolitică. Avantajele obținute prin consumarea accelerată a resurselor sau prin transferarea costurilor de mediu pot îmbunătăți indicatorii pe termen scurt, dar pot reduce reziliența economiei în timp.

Raportul examinează această problemă prin patru dimensiuni care se influențează reciproc: circularitatea și eficiența resurselor, decarbonizarea și electrificarea, adaptarea și reziliența climatică, respectiv protejarea și restaurarea naturii. Logica AEM este că aceste domenii nu trebuie analizate separat de politica industrială și de agenda competitivității, deoarece influențează accesul la materiale, costurile, continuitatea producției, investițiile și capacitatea economiei de a suporta șocuri.

Prima dintre cele șase direcții identificate este extinderea economiei circulare și a eficienței utilizării resurselor. Pentru industrie, circularitatea înseamnă păstrarea materialelor și produselor în economie pentru mai mult timp, reducerea nevoii de resurse primare și recuperarea unei părți mai mari din valoarea deja investită în bunuri și infrastructură. Din perspectiva competitivității, miza este și reducerea expunerii la fluctuațiile prețurilor materiilor prime și la întreruperile unor lanțuri externe de aprovizionare.

A doua direcție combină adaptarea climatică, soluțiile bazate pe natură și infrastructura rezilientă. Raportul tratează efectele schimbărilor climatice ca pe un risc economic care poate afecta active, infrastructuri, producție și continuitatea activităților. Investiția în reziliență nu este prezentată numai ca o cheltuială de protecție a mediului, ci ca o modalitate de a reduce pierderile și de a păstra funcțională baza productivă în fața unor șocuri viitoare.

AEM introduce în aceeași discuție protejarea și restaurarea capitalului natural. Solurile, apa, ecosistemele și celelalte resurse naturale furnizează servicii de care depind agricultura, industria, energia, orașele și infrastructura. Degradarea lor poate transfera costuri către economie, în timp ce refacerea lor poate susține reziliența. Raportul nu cuantifică însă un câștig economic unic care ar rezulta automat din investițiile în natură.

A treia direcție privește dezvoltarea capacităților europene în calcul avansat, inteligență artificială și biotehnologie de nouă generație. AEM include astfel tehnologia în aceeași arhitectură cu resursele și reziliența. Capacitatea tehnologică poate sprijini monitorizarea, gestionarea energiei și a materialelor și apariția unor noi produse și procese, dar efectele finale depind de modul în care tehnologiile sunt dezvoltate și utilizate.

A patra direcție este investiția în competențe, educație și învățare pe tot parcursul vieții. Transformările industriale, energetice și digitale cer calificări care nu pot fi create doar prin investiții în echipamente. Fără oameni capabili să adopte noile tehnologii și să opereze infrastructuri diferite, investițiile materiale pot produce rezultate sub potențial.

A cincea direcție mută accentul spre coeziune socială, încredere publică și cadre de reglementare eficiente. AEM consideră că predictibilitatea regulilor și capacitatea instituțiilor de a aplica politicile pot influența investițiile, în timp ce lipsa încrederii și distribuirea dezechilibrată a costurilor tranziției pot reduce sprijinul pentru schimbările economice necesare. Competitivitatea este astfel legată și de capacitatea sistemului politic și social de a implementa transformări pe perioade lungi.

Ultima dintre cele șase direcții este menținerea unui rol activ al UE în stabilirea standardelor internaționale și în instituțiile multilaterale. Standardele europene pot influența condițiile în care produsele și tehnologiile circulă pe piețele internaționale, iar cooperarea poate contribui la diversificarea relațiilor economice și a lanțurilor de aprovizionare.

Raportul avertizează însă că aceste direcții nu pot fi tratate ca o listă în care fiecare măsură produce automat beneficii. Politicile se pot sprijini reciproc, dar pot crea și compromisuri între obiective. O intervenție care rezolvă o vulnerabilitate într-un sector poate muta presiunea către alte resurse, alte regiuni sau alte generații. Din acest motiv, AEM cere ca efectele să fie evaluate împreună și ca proiectarea politicilor să evite simpla transferare a riscurilor.

Cele șase direcții sunt denumite de AEM opțiuni „no-regret”, în sensul că ar putea rămâne utile într-o varietate de evoluții economice și geopolitice. Formularea nu înseamnă că fiecare măsură este lipsită de costuri sau că rezultatele sunt garantate. Raportul este construit ca analiză prospectivă și urmărește să identifice direcții robuste într-un mediu în care tehnologia, clima, geopolitica și piețele pot evolua diferit până în 2040.

AEM consideră că UE dispune deja de o bază importantă de politici în multe dintre aceste domenii. Problema devine conectarea și aplicarea lor la o scară suficientă, menținând în același timp coerența între politica industrială, obiectivele de mediu, investiții și politicile sociale. Raportul nu deschide însă o nouă linie de finanțare și nu stabilește sume care trebuie cheltuite pentru cele șase direcții.

Nici pentru România sau Republica Moldova documentația disponibilă nu stabilește un efect economic distinct ori o sumă asociată recomandărilor. Concluzia raportului este europeană: competitivitatea pe termen lung nu poate fi judecată numai prin costurile și productivitatea de astăzi, deoarece capacitatea de a utiliza resursele, de a absorbi șocurile și de a păstra funcționale bazele naturale și sociale ale economiei poate deveni ea însăși un avantaj competitiv.