DOC Felina „tilcayo”, noua specie de pisică sălbatică descoperită în Anzii Bolivieni

O pisică sălbatică găsită întâmplător în Bolivia a fost identificată drept o specie distinctă, la mai bine de un secol după ultima descriere a unei noi feline. Animalul, denumit Leopardus tigrinus tilcayo, ar putea schimba felul în care oamenii de știință privesc una dintre cele mai greu de studiat ramuri ale familiei pisicilor.

O descoperire pornită de la „o pisică ciudată”

Povestea începe în 2016, când un sanctuar de animale sălbatice din Bolivia a primit un exemplar descris de localnici drept „o pisică ciudată”. Animalul fusese găsit când era pui, pe marginea unui drum din apropierea unei păduri. Cel care îl descoperise l-a luat acasă, crezând că este o pisică domestică neobișnuită.

După aproximativ un an, proprietarul și-a dat seama că animalul era sălbatic și că nu putea trăi corespunzător într-o locuință. Așa a ajuns la sanctuarul Senda Verde, situat pe versantul subtropical al Anzilor Bolivieni.

Acolo l-a văzut Paola Nogales-Ascarrunz, biolog și cercetătoare boliviană, fondatoarea Programului Bolivian de Cercetare a Felinelor. Prima impresie a fost puternică: felina avea botul mic și aparent „încrețit”, urechi scurte și rotunjite, mustăți lungi și blana acoperită cu pete asemănătoare unor rozete de leopard. Cercetătoarea a fotografiat-o intens, fără să bănuiască atunci că animalul va ajunge să reprezinte prima specie nouă de felidă descrisă în peste 100 de ani.

Confundată cu o specie cunoscută

La început, cercetătoarea a presupus că animalul aparține speciei Leopardus tigrinus, cunoscută popular sub nume precum tigrina, oncilla, tigrillo sau „pisica pătată mică”. Această specie fusese descrisă în 1775, pe baza unei singure ilustrații realizate după un animal observat în Guyana Franceză.

Mult timp, oamenii de știință au considerat că această felină se găsește într-o mare parte a Americii Centrale și de Sud, inclusiv în Bolivia. Însă, în 2019, în timp ce pregătea un ghid despre pisicile sălbatice din Bolivia, Nogales-Ascarrunz a observat că exemplarul fotografiat de ea nu semăna suficient cu imaginile de referință din Brazilia.

Diferența era vizibilă mai ales la nivelul desenului blănii: rozetele de pe corpul animalului bolivian erau mult mai mari decât cele ale tigrinelor cunoscute din regiunile învecinate. Detaliul a ridicat întrebarea dacă cercetătorii nu priveau, de fapt, o formă distinctă, trecută până atunci cu vederea.

Genomul a oferit răspunsul

Aspectul exterior nu era suficient pentru a confirma existența unei specii noi. Pisicile sălbatice de talie mică sunt dificil de identificat în teren, iar diferențele dintre ele pot fi subtile. Chiar și fotografiile realizate de camerele automate pot să nu ofere suficiente indicii.

Pentru a lămuri situația, cercetătorii au analizat genomuri complete provenite de la 38 de exemplare din genul Leopardus. Studiul a fost realizat de o echipă internațională condusă de Paola Nogales-Ascarrunz, Eduardo Eizirik, genetician la Universitatea Catolică Pontificală din Rio Grande do Sul, și Jonas Lescroart, de la Universitatea din Antwerp.

Rezultatele au arătat că felina din Bolivia are o poziție distinctă în arborele evolutiv al pisicilor. Ea s-a separat de celelalte pisici-tigru în urmă cu aproximativ 1,4 milioane de ani, o distanță evolutivă comparabilă cu cea dintre leii actuali și leii de peșteră dispăruți.

Cercetătorii au propus numele Leopardus tigrinus tilcayo. „Tilcayo” este denumirea folosită de localnici. Când oamenii de știință au întrebat de unde provine cuvântul, răspunsul a fost simplu: îl foloseau bunicii lor, iar tradiția s-a transmis mai departe. Termenul nu pare să aibă un înțeles clar nici în spaniolă, nici în quechua.

Nu este o pisică domestică

Deși exemplarul a fost crescut o perioadă într-o gospodărie, L. t. tilcayo nu este o rasă de pisică domestică și nu trebuie confundată cu o pisică de companie.

Este o felină sălbatică, adaptată vieții în pădure. Faptul că un pui poate fi luat acasă și îngrijit de oameni nu îi schimbă comportamentul, nevoile biologice sau statutul. Pisicile sălbatice au nevoie de teritorii vaste, hrană procurată natural, adăposturi și condiții de mediu pe care o locuință nu le poate reproduce.

Cazul exemplarului de la Senda Verde arată și cât de ușor poate fi confundat un animal sălbatic de talie mică cu o pisică domestică neobișnuită. Dimensiunea redusă și înfățișarea familiară ascund însă o biologie complet diferită.

Unde trăiește

Până în prezent, cercetătorii au confirmat prezența acestei feline în regiunea Yungas din Bolivia, o zonă forestieră aflată pe versantul estic al Anzilor. Yungasul este caracterizat de relief abrupt, păduri subtropicale și schimbări rapide de altitudine și climă.

Acest tip de habitat oferă numeroase locuri de refugiu pentru felinele mici, dar face cercetarea extrem de dificilă. Pădurile dense, terenul accidentat și comportamentul discret al animalelor limitează observațiile directe.

Informațiile despre viața lui L. t. tilcayo sunt încă puține. Oamenii de știință nu știu cu certitudine ce pradă preferă, care sunt principalii săi dușmani naturali, cât de mare este teritoriul unui individ sau cum se desfășoară reproducerea. Nici dimensiunea totală a populației nu este cunoscută.

Ce o diferențiază de alte pisici

Individualizarea noii feline nu se bazează pe un singur semn exterior, ci pe combinația dintre aspect, distribuție și date genetice.

Printre elementele care au atras atenția se numără:

rozetele mai mari decât cele întâlnite la alte pisici-tigru;

fața mică și compactă;

urechile scurte și rotunjite;

mustățile lungi;

adaptarea la pădurile de pe versanții estici ai Anzilor;

separarea genetică profundă față de celelalte forme din genul Leopardus.

Totuși, specialiștii avertizează că identificarea în teren nu va fi simplă. Unele pisici mici și pătate, precum margayul sau alte forme de tigrină, pot avea un aspect asemănător. În anumite cazuri, până și exemplarele muzeale au fost clasificate greșit. Un specimen considerat inițial margay a fost reclasificat ulterior drept pisică-tigru după analizarea direcției firelor de păr de pe ceafă.

O singură specie care s-a dovedit a fi mai multe

Descoperirea nu privește doar o felină izolată. Ea face parte dintr-o reevaluare mai amplă a genului Leopardus.

Cercetările genetice din ultimii ani au sugerat că ceea ce era considerat o singură specie de pisică-tigru reprezintă, de fapt, un complex de specii. În 2013, oamenii de știință au prezentat dovezi că Leopardus tigrinus includea două specii distincte. În 2024, o altă formă genetic diferită a fost propusă ca specie separată. Odată cu tilcayo, numărul formelor recunoscute de pisică-tigru a ajuns la cinci, potrivit studiului citat de National Geographic.

Cercetarea oferă și indicii privind o posibilă subspecie nouă în Peru, Leopardus tigrinus andinus. Mai mult, analiza ridică suspiciunea că margayul, considerat până acum o singură specie răspândită din Mexic până în Argentina, ar putea include patru specii distincte. Specialiștii subliniază însă că această ipoteză necesită studii genetice suplimentare.

De ce contează pentru conservare

Clasificarea unei populații ca specie separată nu este doar o chestiune academică. Ea poate schimba radical evaluarea riscului de dispariție.

Dacă toate pisicile-tigru dintr-o zonă vastă a Americii de Sud sunt tratate ca o singură specie, populația totală poate părea suficient de numeroasă pentru a nu fi considerată amenințată. Dacă aceeași populație este împărțită în cinci specii, fiecare grup poate avea un număr mult mai mic de indivizi și o răspândire geografică limitată.

În acest caz, conservarea trebuie analizată separat pentru fiecare specie. O populație aparent stabilă la nivel continental poate ascunde, în realitate, grupuri mici, izolate și vulnerabile în anumite regiuni.

Pentru tilcayo, urgența este amplificată de lipsa informațiilor. Cercetătorii nu știu încă exact câte exemplare există, cât de fragmentat este habitatul sau în ce măsură activitățile umane afectează pădurile Yungas.

O fereastră către biodiversitatea ascunsă

Descoperirea felinelor tilcayo contrazice ideea că marile mamifere sunt deja bine cunoscute. Insectele, microorganismele și alte organisme de dimensiuni mici domină de obicei lista noilor specii, fiind mai ușor de ascuns și mai puțin studiate. Însă cazul pisicii din Bolivia arată că și un mamifer de aproximativ câteva kilograme poate rămâne nedescris de știință.

Genomica modernă le permite cercetătorilor să observe diferențe pe care fotografiile, hărțile și descrierile tradiționale nu le pot surprinde. Aceleași metode ar putea conduce la identificarea unor noi specii de pisici sălbatice în Africa și Asia.

În același timp, numirea unei specii nu înseamnă că misterul s-a încheiat. Pentru Leopardus tigrinus tilcayo, cele mai simple întrebări rămân încă fără răspuns: ce mănâncă, unde se odihnește, cât de departe se deplasează și câte exemplare mai trăiesc în pădurile Boliviei.

Felina care a fost luată drept animal de companie a ajuns astfel simbolul unei realități surprinzătoare: lumea naturală este încă mult mai puțin cunoscută decât pare, iar protejarea ei depinde mai întâi de capacitatea oamenilor de a-i recunoaște locuitorii.

Documentar realizat cu sprijinul Perplexity