Au câștigat ai noștri?

Alegerile de duminică din Serbia au fost primite bine de cercurile pro-europene de pe bătrânul continent, deși implicațiile căderii sistemului politic dominat de Aleksandar Vucic, nu sunt nici pe departe clare. Unii s-au grăbit să identifice Serbia de aseară începând drept o țară care a lăsat în urmă euroscepticismul, într-o mare de țări europene în care angajamentul pentru proiectul european scârțâie, fie ideologic, fie pragmatic.

Lucrurile nu stau chiar așa, sau, cel mai sigur, nu știm cum stau. Noua listă câștigătoare la parlamentarele anticipate din Serbia este mai degrabă anti-sistem decât pro-europeană. Unii au echivalat căderea regimului Vucic cu cea a regimului Orban în Ungaria, dar asemănările au și acolo niște limite, dincolo de apropierea dintre cei doi lideri ai „popoarelor vecine și prietene” respective, cum se spunea odată. În primul rând că regimul Orban și regimul Vucic semănau mai mult prin iliberalism și o anumită deviere spre autoritarism, decât prin euroscepticism. Raportarea la Uniunea Europeană este greu de comparat în mod real. Ungaria e stat-membru, Serbia e perpetuu candidat la porțile UE. Suveranismul lui Orban nu era neapărat unul de tip exit sau antisistem – era și absurd ca un lider cu atâta vechime și trecut prin atâtea faze ideologice să fie în mod real anti-sistem. Suveranismul lui era mai degrabă unul în contradicție cu auto-definirea și direcțiile de la un moment dat ale colosului european. În Serbia, situația e mai complicată: dacă Vucic era văzut de unii ca un suveranist de tip Orban, asemănarea are niște limite clare, pentru că președintele sârb nu și-a putut exercita această caracteristică decât în raport cu negocierile de aderare a țării sale la UE, sau cu trăsături adiacente ale suveranismului (discursul despre migrație, politica externă a UE, relația cu SUA, Rusia, China, relația complicată cu vecinii Serbiei etc.). Fie că vorbim despre suveranismul „clasic” european (gen Orban), bazat pe lideri cu o lungă istorie, fie că vorbim despre mișcări apărute (cu mai mult sau mai puțin succes electoral) din ultimii 10 ani încoace, cu o puternică dimensiune anti-sistem înaintea uneia ideologice, în țările membre, una dintre direcțiile de tensiune pe care suveranismul se construiește este național vs. european, în contextul bătăliei ideologice cu „birocratul de la Bruxelles”. Unii lideri europeni din această tabără subsumează acest capitol unui tip de anti-elitism/anti-politicianism care dă nuanța aceea specifică pe care analiștii politici o numesc populism.

Paradoxul Serbiei este acesta: noi ne uităm azi la sistemul Vucic ca la unul care derapase de la democrație și orientare europeană. Pentru tabăra pro-europeană, episodul este un succes în sensul căderii regimului Orban în Ungaria. Dar în contextul specific al Serbiei, Vucic a avut anumite accente bizare, sau, mai degrabă, oportuniste. A început în politică la extrema dreaptă, ulterior migrând mai spre centru și intersectându-se cu multe ideologii posibile. A fost om de bază în negocierile de aderare ale Serbiei la UE, dar a negociat atât de dur încât parcursul nu s-a încheiat nici astăzi și nici nu are perspective rapide. Asta a propos de diverși analiști de-ai noștri care se plâng că nu s-a negociat destul de dur cu UE atunci când România a aderat: nu ne voiau chiar așa de mult, să știți… Revenind la Vucic, a fost ba european, ba suveranist – e suficient să vedem atitudinea din timpul crizei refugiaților, când s-a poziționat alături de doamna Merkel, pentru ca ulterior să dispară acest referențial, o dată ce a dispărut din politica mare și doamna Merkel. Desigur, politica e dictată de interese. Liderii țărilor mici sunt sensibili la nuanțe și trebuie să gândească mai degrabă în interese decât în principii mari și abstracte. Pur și simplu constat că o Serbie europeană nu a existat politic prea mult înainte de Vucic. E de înțeles, având în vedere istoria recentă. Realitatea e că nu știm dacă episodul de la alegerile de ieri va duce la ceva gen o democratizare a Serbiei pe termen lung, sau la o creștere considerabilă acolo a apetitului pentru Europa. Vorba AI-ului: pot să te mai ajut cu ceva?