Școală renovată, caut profesori…

Două lucruri spuse de președintele Nicușor Dan despre școală săptămânile acestea mi-au atras atenția. Primul, pe 19 septembrie, în contextul de după începerea anului școlar pentru preuniversitar, la o dezbatere care nu era strict despre educație, nu insist cu detalii. Pe scurt, intervenția președintelui viza diferențe dintre rural și urban, mai ales cele de șanse în educație. O intervenție similară avusese pe 7 septembrie, la deschiderea anului școlar, participând la eveniment în cadrul unei școli din mediul rural, în județul Călărași. A vorbit despre statutul profesorului, despre salarii și atractivitatea profesiei didactice, despre (in)egalitatea de șanse dintre cele două medii de rezidență. Veți spune că sunt lucruri care se zic de câte ori un înalt oficial apare la deschiderea școlii. Au făcut-o și alții, mă rog, până s-au erodat la încredere, ca să zic așa, și nu au mai avut chef să își arate cinstitele fețe. Nu spun că este cazul actualului președinte, el are o anumită autenticitate în raport cu educația. Deși, dacă mă gândesc bine, Iohannis a fost și profesor în preuniversitar și inspector școlar. Și alți doi președinți, mai puțin Băsescu, au fost (și) profesori universitari, parcă. Despre România Educată nici nu mai vorbesc.

Nu e rău că se spun astfel de lucruri. Iar cu cât președintele este mai legitim în acest discurs (mai apropiat de educație, mai autentic în raport cu ea, mai la începutul mandatului) e cu atât mai bine, în așa fel încât vorbele să marcheze atenția acordată temei, nu să devină un motiv de hatereală, cum zic școlarii de azi, la adresa demnitarului.

Una peste alta, deocamdată zicerile președintelui au fost bine primite și comentate mai degrabă în medii profesionale apropiate de domeniu. Desigur, au existat și cârcotași, unii cu cârcoteli legitime. În acest sens aș introduce și eu o nuanță. Discuția despre subfinanțarea învățământului rural este legitimă, desigur, și veche. Dar nu epuizează problema, nici măcar nu reprezintă cea mai mare parte a ei, cumva. S-a investit mult în școlile de la țară, în unele mai mult decât în altele, desigur. Primăriile, așa cum sunt ele, au făcut chestii. Programele europene la fel. Infrastructura educațională din rural e mult peste ce era acum 10, ca să nu zic acum 20 de ani. Desigur, aceste lucruri trebuie întreținute, înlocuite la un moment dat, aduse la zi. Modernizarea e un efort cotidian. Paradoxul e că multe școli din rural, destul de bine puse la punct, sunt ca în filmele acelea cu orașe fantomă. Nu mă refer la variația anuală a numărului de elevi. Asta e demografia, iar dacă o comună nu are învățători, profesori, medic, asistentă medicală și post de poliție nu are cum să funcționeze și nici să se dezvolte pe viitor. Aici intervin banii, de fapt. Nu doar în subcontractarea de lucrări pentru infrastructură. În asigurarea faptului că aceste infrastructuri obligatorii pentru o comunitate sunt populate și, dacă e posibil, nu vine în fiecare an altă învățătoare. Oamenii ăștia care predau la țară de multe ori vin din alte comune sau din orașele din apropiere, cu mașina lor, cu benzina lor. În preuniversitar, a întârzia la ore nu e o opțiune. Programul începe de dimineață, presiunea este mare, drumurile sunt cum sunt, mai ales iarna.

Pe urmă, multe dintre aceste posturi sunt definite ca având viabilitate de scurtă durată. Treaba asta nu este foarte atractivă pentru o tânără învățătoare/profesoară sau pentru un tânăr învățător/profesor. Despre loteria titularizării nu mai vorbesc. Sistemul este foarte prost gândit și nu mai garantează nimic nici celor care trec baremul.

A recunoaște că e nevoie de bani într-un anume sistem al societății, de la înălțimea unei demnități politice, este bine. Dar există și reversul – riscul de a se trage concluzia că, neavând de fapt bani, nu se poate rezolva nimic.

Și a mai fost o declarație, mai recentă, corelată cu începerea anului universitar. Legată de necesitatea prezenței cadrelor didactice pe rețelele de socializare, că acolo sunt elevii și studenții. O simplă analiză de conținut îți arată că majoritatea comentariilor de pe rețele sfârșesc literalmente în chestii complet off-topic, dacă nu în comentarii deplasate. Na, fiecare cu supărările lui, legitime sau nu, proiectate asupra agenților statului. Dar aici e vorba de expunere publică și se pune la mijloc mai mult decât o persoană individuală. Așa ceva nu se rezolvă din vorbe, directive și entuziasm. Profesorul, medicul, polițistul, funcționarul nu sunt nici politicieni, nici influenceri. Aaa… cine vrea să fie și evoluează în cadrul unor regulamente clare, să fie. Poate are și talent. Dar fără reguli clare și fără un mecanism de control și de gestionare a imaginii acestor oameni, este o idee deocamdată discutabilă.