Cine ți-o mai lua umbrelă…

Știți cântecul acela vechi cu „cine ți-o mai lua basma…”, desigur. Cam așa e și povestea cu umbrela nucleară franțuzească, nu? Cum promiteam săptămâna trecută să discutăm și despre tema asta, iată.

Vă dați seama că, tehnic și strategic, puțini dintre noi știu despre ce este vorba în realitate cu umbrelele astea nucleare, scuturile, “patrioatele” și toate celelalte. Deci modul în care marele public percepe episodul umbrelei franțuzești trebuie că ne spune ceva despre alte lucruri decât despre eficiența sistemului respectiv. Practic, e logic să credem că jocul nuclear are în centru descurajarea, nu să ai mai multe umbrele suprapuse, nu?

Deci ce spune despre noi modul în care vedem oferta nucleară a președintelui  Macron? Cam 39% dintre români, ne spune Barometrul securității naționale realizat de INSCOP luna trecută, ar fi de acord cu extinderea umbrelei nucleare franceze. Votanții PNL și USR, tinerii cu studii superioare, urbanul mare au un grad mai ridicat de acceptare a acestui scenariu decât alte categorii socio-demografice. Vă aduceți aminte de polarizarea noua Europă vs vechea Europă, operată de președintele George Bush jr. în contextul angajamentului unor aliați de partea americanilor în Irak? Să fie și aici așa ceva, la categoriile de populație care agreează propunerea franceză? Un fel de noul NATO vs vechiul NATO? Aici stă de fapt întreaga dilemă de opinie publică. Ar fi un nou NATO, cumva francez, cumva franco-german, despre care nu știm cum ar funcționa tehnic, dar care ar face ceea ce vechiul NATO, american, dinainte de a doua venire a lui Donald Trump, promitea că ar face.

De câțiva ani încoace, mai mulți analiști au explorat pendularea publicului nostru între UE și SUA, surprinzând o loialitate economică și socială față de UE și una de securitate față de SUA. Unii puneau metaforic problema ca o alegere „între mama și tata”, comparație care la vremea aceea avea niște limite. Acum, cu tot ce s-a întâmplat în ultimele luni – și categoric în ultimele săptămâni – respectiva metaforă pare a căpăta tot mai mult sens, în condițiile în care majoritatea covârșitoare a românilor pariază în continuare pe orientarea euroatlantică. 51% dintre români refuză protecția nucleară a Franței. Cum justificarea nu poate fi tehnică, avem de-a face cu o poziționare pe o hartă mentală. Nu două umbrele sunt problema, ci eventuala supărare a primilor dacă am accepta-o pe cea de-a doua.

Și mai clar, doar un sfert dintre români ar accepta să găzduim arme nucleare franceze pe teritoriul național. 69% nu sunt de acord. Evident, nu ar însemna că devenim putere nucleară, dar cel mai probabil percepem că așa ceva ne-ar vulnerabiliza. Vrem NATO, clar, dar vrem neutralitate nucleară. Desigur, nu s-a întrebat în ce măsură ar exista un acord privind o ipotetică găzduire de arme americane de acest tip. Nu s-a întrebat, pentru că acest scenariu nu există, deci nu este obiect de opinie publică.

75% dintre români cred că SUA ar respecta articolul 5 din tratatul NATO dacă România ar fi atacată. 69% cred că, în același scenariu, Germania și Franța ar face același lucru.

Spuneam acum câțiva ani, în vremurile de optimism internațional ale acelui sfârșit de istorie care a caracterizat cele două decenii dintre 1995 și 2015, că lumea de după 1989 și autorii de specialitate din domeniul relațiilor internaționale uitaseră aproape complet tematica nucleară. Nu avem referențial pentru ea. Mai ales la noi în țară. Ultimele noastre amintiri sunt pacifismul și doctrina nealinierii anilor 80, ambele încărcate cu o grea moștenire ideologică.

Între supărările unui președinte american care se arată capricios și imprevizibil și promisiunile unui președinte francez pe sfârșit de mandat, eșuăm în a identifica salvatorul. Și Bruce Willis e bolnav… și Chuck Norris abia a murit.