Carl Bildt: A început ordinea mondială iliberală

Acum, după ce administrația Donald Trump a respins în mod explicit instituțiile și acordurile internaționale bazate pe reguli create de America după cel de-al Doilea Război Mondial, ideea însăși a unei ordini internaționale își pierde relevanța. Lumea aparține acum regimurilor iliberale determinate să-și urmărească propriile interese.

Odinioară, era normal să se vorbească despre o „ordine internațională liberală”. Chiar dacă reglementările instituționale care o acompaniau nu erau întotdeauna în întregime liberale, internaționale sau sistematice, această etichetă avea rostul ei. La urma urmei, scopul unui ideal nu este de a descrie realitatea, ci de a ghida comportamentul, iar timp de multe decenii, majoritatea țărilor au aspirat să facă parte din ordinea liberală și să contribuie la dezvoltarea acesteia (chiar dacă unele preferau să profite de sistem sau să-l eludeze).

Aceste vremuri au apus indiscutabil. Am intrat într-o nouă eră a dezordinii globale. Evident, ascensiunea constantă a Chinei și a altor economii emergente ar fi reprezentat întotdeauna o provocare pentru acordurile create de puterile occidentale după cel de-al Doilea Război Mondial. Dar factorul decisiv al dispariției ordinii internaționale liberale este faptul că principalul său arhitect, Statele Unite ale Americii, au abandonat-o. Liderii americani nu mai sînt loiali angajamentului lui John F. Kennedy „de a plăti orice preț, de a suporta orice povară, de a face față oricăror greutăți, de a sprijini orice prieten, de a se opune oricărui dușman pentru a asigura supraviețuirea și succesul libertății”.

E adevărat că SUA nu au fost întotdeauna consecvente în ceea ce privește respectarea dreptului internațional sau sprijinirea Organizației Națiunilor Unite și a rețelelor sale multilaterale de cooperare. Dar nimeni nu se îndoiește că, fără sprijinul american, acest întreg edificiu s-ar fi prăbușit, așa cum pare că se întîmplă acum. Sub cea de-a doua administrație a președintelui Donald Trump, SUA au ajuns să denunțe în mod explicit vechea ordine liberală, secretarul de stat Marco Rubio susținînd că aceasta „e nu doar depășită, ci este o armă folosită în prezent împotriva noastră”.

Prin definiție, o ordine internațională presupune anumite reguli comune. Dar administrația Trump se opune fățiș oricăror astfel de constrîngeri. Ea urmărește în mod explicit o politică ce pune propriile interese autodefinite mai presus de orice altceva și s-a dovedit dispusă – și chiar dornică – să își bruscheze prietenii și aliații în acest scop.

Taxele vamale punitive ale lui Trump sînt doar o parte din poveste. El a renunțat la întregul sistem de reguli, inclusiv prin impunerea de taxe de import din rațiuni care nu au nimic de-a face cu comerțul. Ne aflăm încă la început, dar nu există nici o îndoială că economia globală va plăti un preț însemnat pentru regimul distructiv al lui Trump – economia SUA fiind probabil cea care va suferi cel mai mult pe termen lung.

Însuși conceptul de drept internațional a fost evacuat aproape cu totul din elaborarea politicii externe și economice a SUA. Concepția de lungă durată a geopoliticii ca o luptă între regimuri democratice și regimuri autoritare pare acum complet irelevantă. Trump și persoanele numite de acesta vorbesc despre drepturile omului doar în mod selectiv, ca atunci cînd emit afirmații false despre genocidul comis împotriva fermierilor albi din Africa de Sud (în vreme ce palestinienii din Gaza și Cisiordania abia dacă sînt pomeniți).

În SUA a existat o reacție lesne de înțeles împotriva „războaielor eterne” din Afganistan și din Irak, precum și o recunoaștere tîrzie a faptului că țările străine nu pot fi reorganizate pur și simplu prin dictat american. Momentul „unipolar” al puterii de neegalat a SUA – între căderea Zidului Berlinului și apariția Chinei ca superputere tehnologică – a favorizat fără îndoială hybris-ul american.

Dar, acum, pendulul s-a întors în cealaltă direcție. Din Groenlanda pînă la Canalul Panama, SUA au devenit un motor al dezordinii internaționale, alăturîndu-se unor țări precum Rusia, cu războiul său delirant de agresiune împotriva Ucrainei și cu războiul din umbră tot mai intens împotriva Uniunii Europene. Între timp, regiuni vaste – din Cornul Africii pînă în Sudan, trecînd prin zona Sahel – se prăbușesc în conflict și haos, și nimănui nu pare să-i pese. De fapt, SUA sînt ocupate cu propriul lor mic „război ales” împotriva regimului lui Nicolás Maduro din Venezuela.

În ciuda puterii sale industriale și a resurselor navale în creștere, e puțin probabil ca R.P. Chineză să umple golul lăsat de SUA. Pînă în prezent, chinezii au acționat cu prudență, opunînd o rezistență puternică la ceea ce ei consideră a fi hărțuire și intimidare americană, dar abținîndu-se să intervină în diversele conflicte din întreaga lume. China își dorește în mod explicit o nouă ordine globală, și nu o continuare a ordinii liberale conduse de SUA care a prevalat timp de opt decenii după cel de-al Doilea Război Mondial.

Dar la orizont nu se întrevede nici o nouă ordine. Am intrat într-o perioadă de dezordine globală, în care regimurile iliberale cîștigă teren, iar vechile structuri internaționale se destramă. Aceste tendințe ar fi suficient de periculoase și luate în sine, dar ele sînt cu atît mai periculoase în contextul schimbărilor climatice, al riscurilor de pandemie și al tehnologiilor potențial perturbatoare, precum Inteligența Artificială.

Cooperarea necesară pentru a gestiona aceste amenințări nu pare să se contureze. Singura speranță care mai există în această epocă de dezordine globală rezidă în coalițiile plurilaterale axate pe probleme specifice – norme comerciale, sănătate globală și tranziție energetică, printre altele. Țările care recunosc pericolele cu care ne confruntăm vor trebui să găsească pe cont propriu noi modalități de colaborare.

Carl Bildt este fost prim-ministru și ministru de externe al Suediei. Copyright: Project Syndicate, 2025 www.project-syndicate.org traducere de Matei PLEŞU

https://www.dilema.ro/pe-ce-lume-traim/a-inceput-ordinea-mondiala-iliberala