ANALIZĂ. Ce riscă NATO sub presiunea pretențiilor lui Trump de a prelua Groenlanda

Criza declanșată de pretențiile lui Donald Trump asupra Groenlandei nu înseamnă, în sine, destrămarea inevitabilă a NATO, dar reprezintă cel mai serios test de coeziune, credibilitate și legitimitate al Alianței din ultimii 30 de ani.

Contextul politic și strategic

Trump a legat deschis chestiunea Groenlandei de nemulțumirile sale vechi față de nivelul cheltuielilor de apărare ale europenilor, după ani în care a pus sub semnul întrebării utilitatea NATO pentru SUA și chiar a amenințat cu retragerea.

În ultimele zile, Washingtonul a anunțat tarife suplimentare de 10% pentru opt state europene care se opun pretențiilor americane asupra Groenlandei, transformând disputa într-un conflict economic și politic transatlantic deschis.

Liderii europeni au reacționat neobișnuit de unitar, convocând reuniuni de urgență la Bruxelles și denunțând șantajul politic legat de un teritoriu suveran al Regatului Danemarcei.

Importanța Groenlandei pentru securitatea NATO

Groenlanda este esențială pentru arhitectura de securitate în Atlanticul de Nord și în Arctica: de aici se monitorizează așa-numitul „GIUK Gap” (Greenland–Iceland–UK), coridorul prin care submarinele rusești intră în Atlantic.

Statele Unite au deja o prezență militară importantă prin baza Thule, iar Danemarca a început să-și întărească capacitățile de supraveghere și patrulare în regiune, tocmai în logica angajamentelor sale NATO.

Administrația Trump prezintă preluarea Groenlandei ca o condiție pentru securizarea flancului nordic și pentru contracararea Rusiei și Chinei în Arctica, încercând să transforme o dispută de suveranitate într-una de „modernizare” a arhitecturii occidentale de securitate.

Danemarca, UE și mai multe state NATO au afirmat clar că statutul Groenlandei poate fi decis exclusiv de Danemarca și de poporul groenlandez, iar „insula nu este de vânzare” și nu poate fi preluată prin presiune economică sau militară.

Liderii europeni insistă că acceptarea ideii că un aliat mare poate „cumpăra” sau forța un teritoriu de la un aliat mai mic ar distruge principiile de integritate teritorială pe care se bazează atât UE, cât și NATO.

NATO și securitatea colectivă, nu hegemonia națională

Bruxellesul argumentează că securitatea în Arctica și Atlanticul de Nord trebuie gestionată în cadru NATO, nu prin extinderea unilaterală a suveranității americane, pentru a evita ca alianța să pară un instrument al ambițiilor teritoriale ale SUA.

Oficiali europeni atrag atenția că Danemarca deja își întărește prezența militară în Groenlanda – nave arctice, drone de supraveghere, capacitate satelitară – tocmai pentru a consolida securitatea NATO în regiune fără a schimba frontierele.

Riscul precedentului și al escaladării

Unii lideri europeni avertizează cu privire la riscul unui precedent periculos: dacă SUA pot pretinde un teritoriu aliat pe motive „strategice”, ce le-ar opri pe alte puteri să facă la fel în alte regiuni sensibile, inclusiv în Europa de Est sau în Pacific.

Diplomații europeni subliniază că presiunea americană – tarife, amenințări aluzive cu folosirea forței – vulnerabilizează NATO în fața Rusiei, care poate exploata diviziunile pentru a avansa propriile revendicări în Arctica și în Marea Barents.

Costuri geopolitice disproporționate pentru Washington

Mai mulți experți în NATO avertizează că beneficiile strategice suplimentare ale controlului direct ar putea fi depășite de costurile politice: pierderea încrederii aliaților, accelerarea autonomiei strategice a UE și deschiderea unui front de propagandă pentru Rusia și China.

Din această perspectivă, Groenlanda devine un test nu doar al apetitului de putere al Americii, ci și al capacității sale de a conduce prin consens, nu prin constrângere, într-o alianță care se pretinde comunitate de valori, nu imperiu.

Riscuri juridice și politice pentru NATO

Articolul 5 se bazează pe ideea că niciun stat membru nu va recurge la forță împotriva altui membru sau a teritoriilor sale; o eventuală anexare unilaterală a Groenlandei de către SUA – fie și precedată de presiuni, șantaj sau „acțiuni subversive” – ar lovi direct în esența apărării colective.

Analiști precum Anna Wieslander și experți citați în presa occidentală avertizează că un scenariu de folosire a forței împotriva Groenlandei ar transforma NATO într-o „umbră” a ceea ce este astăzi, deoarece niciun stat nu ar mai putea avea încredere că alianța îl protejează, și nu îl expune.

Declarațiile repetate ale lui Trump, inclusiv celebra formulă că Rusia poate face „whatever the hell they want” cu aliații care nu ating pragul de 2% din PIB, subminează și mai mult principiul securității indivizibile, alimentând suspiciunea că Washingtonul ar putea instrumentaliza NATO în interes strict național.

Dimensiunea economică și psihologică a crizei

Tarifele anunțate împotriva Danemarcei, Norvegiei, Suediei, Franței, Germaniei și altor state europene creează o falie dublă: economică, prin potențiale pierderi comerciale semnificative, și politică, prin delegitimarea parteneriatului transatlantic în fața propriilor opinii publice.

Reacția Copenhagăi – „Europa nu va fi șantajată” – indică faptul că pentru Danemarca și UE nu este vorba doar despre bani sau tarife, ci despre respectul pentru suveranitate și reguli internaționale, adică fundamentul normativ pe care s-a construit NATO după 1949.

În capitalele europene, șocul nu vine doar din radicalitatea pretențiilor americane, ci și din rapiditatea cu care o dispută asupra unei insule devine un test existențial pentru credința populațiilor în utilitatea și moralitatea alianței.

Scenarii de evoluție și probabilitatea destrămării

Scenariul maxim negativ – destrămarea NATO – presupune o combinație de factori:

folosirea efectivă a forței sau a unor „mijloace militare limitate” de către SUA împotriva Groenlandei;

refuzul masiv al statelor europene de a mai coopera militar cu Washingtonul;

apariția de inițiative paralele de apărare exclusiv europene, în afara cadrului NATO.

Deocamdată, reacția principală a UE este orientată către creșterea autonomiei strategice, nu către ruperea formală: discuțiile despre investiții sporite în apărare și capacitatea de a acționa fără SUA se intensifică, dar nu există, încă, apeluri oficiale la părăsirea NATO.

În același timp, Danemarca își consolidează prezența militară în Groenlanda și își intensifică exercițiile cu aliații NATO, semnalând că, din perspectiva sa, răspunsul nu este retragerea, ci adâncirea cooperării în interiorul alianței pentru a contrabalansa presiunile americane.

În concluzie, riscul real pe termen scurt nu este o destrămare bruscă a NATO, ci transformarea sa într-o structură formală, golită de încredere politică și de solidaritate, în care clauzele juridice continuă să existe, dar voința de a le aplica devine profund erodată de disputa asupra Groenlandei și de tentația Washingtonului de a folosi alianța ca instrument de presiune, nu ca pact de apărare colectivă.

Analiză realizată cu sprijinul NewsVibe și al Perplexity Comet