ANALIZĂ Patru ani de război în Ucraina: Cum arată frontul și care sunt șansele pentru pace, în timp ce conflictul continuă să schimbe Europa

Patru ani de la invazia pe scară largă găsesc frontul ucrainean într-un echilibru precar: Rusia păstrează inițiativa locală în est și nord, dar Ucraina recâștigă teren în sud și menține linii defensive esențiale, iar războiul de uzură se decide tot mai mult în tranșee, în industrie și în opinia publică, nu doar pe hartă.

Perspectivele unei păci durabile în 2026 sunt, în esență, foarte reduse: experți ucraineni, occidentali și regionali vorbesc mai degrabă despre armistiții fragile, „înghețarea” frontului sau acorduri impuse, decât despre o soluție justă și stabilă. Mai mult, războiul informațional și lipsa comunicării autorităților României fac ca opinia publică să devină tot mai permeabilă la narațiuni alternative.

Cum arată frontul în februarie 2026, la patru ani de război: unde se dă lupta

În sud, Ucraina a reluat inițiativa: forțele ucrainene au eliberat peste 200 km² și o serie de localități la granița dintre regiunile Zaporojie și Dnipropetrovsk, profitând de blocarea accesului rusesc la Starlink și de lovituri eficiente asupra logisticii ruse.

ISW notează că Ucraina a împins linia frontului în direcțiile Novopavlivka–Oleksandrivka–Huliaipole, în timp ce Rusia pierde capacitatea de a menține linii compacte, ceea ce duce la un front „poros”, cu poziții intercalate.

În nordul Ucrainei, Rusia încearcă să creeze o „zonă tampon” în Sumî și Harkiv, dar avansurile sunt limitate, fragmentare și costisitoare; la Kupiansk, ucrainenii au recăpătat poziții, iar rușii controlează sub 3% din oraș, fiind „în luptă pentru supraviețuire” în interiorul acestuia.

În Donbas, Rusia presează pe axele Lîman–Sloviansk și Kostyantynivka–Drujkivka, cu mici infiltrări confirmate, însă fără schimbări decisive de teren; după patru ani, Moscova continuă să lupte pentru orașe medii precum Pokrovsk, fără să fi obținut controlul complet asupra Donbasului.

Cine deține inițiativa pe front

Militar, Rusia dictează ritmul în est (Donbas) și pe axa Sumî–Harkiv, dar plătește un preț disproporționat, fiind optimizată pentru un război lent, de infanterie, cu pierderi masive lunare (zeci de mii de oameni). În sud, inițiativa revine Ucrainei, care exploatează vulnerabilitățile de comunicații și logistică ruse, forțând Moscova să împrăștie rezervele pe un front foarte lung.

Un studiu citat de New York Times și alte media estimează aproximativ 1,2 milioane de militari ruși și aproape 600.000 de militari ucraineni morți, răniți sau dispăruți în aproape patru ani – un raport de circa 2,5 la 1 în favoarea apărătorului, dar la un cost devastator pentru ambele societăți.

Teritoriile ocupate: ce controlează Rusia după 4 ani

Harta ISW arată că Rusia păstrează sub ocupație continuă aproximativ o cincime din teritoriul recunoscut internațional al Ucrainei: Crimeea, mari părți din Donețk și Luhansk, coridorul terestru spre Crimeea (Mariupol–Melitopol–Berdiansk) și fâșii semnificative în Zaporojie și sudul Hersonului.

Spre deosebire de 2022–2023, nu mai asistăm la câștiguri teritoriale rapide: după ani de ofensivă, Moscova a reușit doar să extindă cu aproximativ 12% suprafața ocupată față de momentul invaziei, la un cost uman fără precedent pentru o putere militară după al Doilea Război Mondial.

Ucraina a recuperat deja zone importante din jurul Hersonului, Harkivului și acum, gradual, în sudul Zaporojiei, însă nu a reușit să rupă coridorul terestru rus spre Crimeea.

Unde este lupta mai acerbă în aceste zile

Axele fierbinți în jurul datei de 24 februarie 2026 sunt:

nord-estul regiunii Harkiv (Vovceansk–Kupiansk),zona Lîman–Sloviansk și „centura de fortărețe” din Donbas,frontul sudic în jurul Oleksandrivka–Ternuvate–Huliaipole, unde armata ucraineană avansează metru cu metru, folosind micro-grupuri de luptă și drone.

Războiul dronelor a devenit elementul definitoriu al conflictului: Armand Goșu observă că „războiul de drone practic a schimbat cu totul fața războiului”, unitățile ucrainene lucrând în echipe mici de trei oameni, capabile să manevreze armament, drone și să asigure prim-ajutor pe câmpul de luptă. Unde s-a mutat miza războiului lui Putin, după patru ani

Istoricul Armand Goșu subliniază, într-un interviu HotNews, că Vladimir Putin „nu vrea să oprească acest război, pentru că se consideră în avantaj și crede că va mai dura puțin până când Ucraina se va prăbuși”.

În același timp, el notează că moralul populației ucrainene rămâne „sănătos” și că societatea nu este dispusă „să treacă peste liniile roșii”, chiar în condițiile unor pierderi uriașe și a unei mobilizări prelungite.

Goșu avertizează că obiectivul strategic al Rusiei nu este doar teritoriul ucrainean, ci erodarea sprijinului occidental pentru Kiev, iar în România, spune el, Moscova „a reușit să zăpăcească opinia publică și să o facă să nu mai înțeleagă ce se întâmplă”, inclusiv prin televiziuni și rețele, unele alimentate de bani și influență ale serviciilor secrete.

În plan militar, ISW arată că Moscova se pregătește de noi mobilizări parțiale, într-un regim de „apeluri” din rezervă, în timp ce încearcă să-și întărească capacitățile de bruiaj și interceptare a comunicațiilor satelitare occidentale – un semn că Kremlinul se pregătește nu doar pentru prelungirea războiului, ci și pentru un posibil conflict viitor cu NATO.

Ucrainenii din România: viață între două lumi

La patru ani de la atac, Ucraina are „cu 10 milioane de oameni mai puțin” – morți sau plecați – iar fața războiului se vede clar în diaspora: Oksana, refugiată din Ismail, povestește în HotNews cum și-a înghesuit „toată viața într-o valiză” când mama ei, bolnavă de cancer, a fost evacuată către tratament în străinătate.

Ajunsă la București cu fiul ei de 8 ani, Oksana spune că a primit „ajutor dezinteresat” din partea unor români pe care nu-i cunoștea, iar al doilea copil i s-a născut aici – un detaliu biografic care transformă România din zonă de tranzit în spațiu de apartenență.

După patru ani, familia trăiește și lucrează într-un centru de after-school al unei fundații, unde copiii refugiaților primesc o masă caldă, învață română, își fac temele și cântă cântece ucrainene – o formă de reziliență culturală într-un exil care se prelungește.

De fiecare dată când se întoarce acasă, la Ismail, Oksana descrie nopți „în care se trage toată noaptea”, iar corpul reacționează cu tremur la zgomotul bombardamentelor, însă dorința ei rămâne „să se întoarcă la soț, la casă, la familie”, odată ce războiul se va fi încheiat.

Pentru ea, „ceea ce se întâmplă în Ucraina este un exemplu pentru toată Europa” – o țară care „a ținut piept Rusiei” într-un fel în care nu știe dacă alt stat european ar fi reușit.

Rusoaica Marina Ovsyannikova: din platoul Kremlinului în exil

Marina Ovsyannikova, jurnalista care a întrerupt în 2022 principalul jurnal de știri al televiziunii Pervîi Kanal cu o pancartă anti-război, descrie astăzi, tot pentru HotNews, Rusia ca pe un „gulag informațional”, în care propaganda a creat o „bulă” ce înghite inclusiv oameni cu vederi anterior liberale.

Ea observă că, după patru ani, nu mai poate vorbi de „războiul lui Putin”: „mulți ruși susțin cu adevărat tot ceea ce se întâmplă”, iar media independente, exilate și subfinanțate, pierd „războiul informațional” în fața unor instituții ca Russia Today, cu bugete de sute de milioane de euro.

Gestul ei din 2022 a avut mai ales un efect psihologic: le-a transmis rușilor anti-război că „nu sunt singuri” și a arătat Kremlinului că există oameni împotriva războiului chiar în interiorul aparatului de propagandă. Ovsyannikova avertizează însă că exodul potențial al elitelor și al propagandiștilor nu s-a produs la scară mare din cauza faptului că Occidentul a blocat simultan regimul și anturajele acestuia, împingându-le înapoi spre loialitate față de Putin.

În ceea ce privește viitorul, jurnalista consideră că Rusia are nevoie de un nou „Război Rece 2.0” din partea Occidentului, cu sancțiuni coerente și o strategie comună, iar democrația ar putea reveni abia după o lungă perioadă de tranziție, poate de încă 25 de ani.

România, la patru ani de război, învinovățește mai puțin Rusia pentru conflict, pe fondul dezinformării

Sondajul INSCOP realizat la final de ianuarie 2026 arată o opinie publică profund fracturată: 44,5% dintre români cred că Rusia va câștiga războiul, în timp ce doar 23,4% mai indică Ucraina drept viitor câștigător, procentele inversându-se practic față de 2022.

La întrebarea „ce trebuie să se întâmple pentru a se opri războiul”, 35,4% consideră că Ucraina ar trebui să facă concesii teritoriale, iar 53,3% cred că Rusia trebuie să se retragă și să returneze teritoriile – o scădere a taberei „principiale” față de 2023 (de la 64,7%).

În ceea ce privește rolul României, 42,6% dintre respondenți spun că țara noastră nu ar trebui să acorde niciun fel de ajutor Ucrainei, în timp ce o treime preferă doar sprijin umanitar, iar doar 10,5% susțin ajutorul militar.

Un alt set de date indică și o percepție de timp lung: doar circa 30% dintre români cred că războiul se va încheia în 2026 printr-un acord de pace, în timp ce aproape o treime se tem că Rusia ar putea declanșa un nou război în Europa în următorii trei ani.

Armand Goșu leagă această „mlaștină morală” – în care victima și agresorul sunt puși pe același plan – de „haosul de informație” din media românească, de televiziunile care „implicit sau explicit au fost de partea Rusiei” și de rețele opace, inclusiv din zona serviciilor, care rostogolesc narative anti-ucrainene.

Războiul din Ucraina, la patru ani, nu mai poate fi descris nici ca „fulger” rusesc, nici ca „contraofensivă decisivă” ucraineană: este un conflict de lungă durată în care frontul militar, rezistența unei societăți traumatizate, propaganda rusă și oboseala morală a publicului occidental se întâlnesc într-un punct de cotitură, iar deciziile din 2026 – la Kiev, Moscova, Berlin, Washington și București – vor decide dacă această uzură se transformă într-un conflict înghețat sau în începutul unei dezescaladări reale. Mai puțin 55% dintre români mai cred că Rusia este vinovată de declanșarea războiului din Ucraina, în scădere semnificativă față de mai 2022.

„Creșterea ponderii celor care atribuie vina altor actori decât Rusia indică nu doar polarizare, ci și o diversificare a cadrelor de interpretare geopolitică în rândul populației pe fondul eforturilor constante de influențare a populației. Aceste evoluții se datorează absenței în ultimii 4 ani a unor linii curajoase de comunicare strategică asumate de clasa politică și care să proiecteze clar și constant interesele critice ale României”, explica săptămânile trecute fondatorul și directorul general al INSCOP Research, Remus Ștefureac.

Ce spun ucrainenii despre șansele de pace

Fostul ministru de externe Dmîtro Kuleba apreciază că șansele ca războiul să se încheie în 2026 sunt „zero”, făcând distincția clară între sfârșitul războiului și un eventual armistițiu.

El vede o fereastră limitată pentru o posibilă încetare a focului abia după sfârșitul iernii 2025–2026, și doar dacă Ucraina „iese din iarnă cu voința de a continua lupta”, iar rușii înțeleg că nu pot obține o victorie militară, în ciuda devastării infrastructurii și a presiunii asupra populației civile.

Evaluările experților internaționali cu privire la pacea din Ucraina

Analista Olga Oliker, citată de Europa Liberă, spune că „este puțin probabil ca războiul din Ucraina să se încheie cu o pace durabilă în 2026”, scenariul cel mai radical fiind acela în care administrația Trump ar putea presa Kievul să accepte „majoritatea, dacă nu toate condițiile Rusiei”, ceea ce ar echivala, de facto, cu o capitulare.

Un material Eurasia Review notează că, pe măsură ce conflictul se apropie de al cincilea an, perspectivele de pace sunt „înghețate”: nici Moscova, nici Kievul nu par dispuse să facă acele concesii teritoriale și de securitate care ar putea susține un acord solid.

Radio Free Europe subliniază că, în lipsa unei apropieri pe „chestiunile de fond” (frontiere, garanții de securitate, statutul teritoriilor ocupate), este „puțin probabil” ca războiul să se încheie în 2026, iar un eventual stop al ostilităților nu ar însemna neapărat pace, ci mai degrabă o fază de conflict înghețat sau latente pregătiri pentru un nou război.

Negocieri în culise: zona demilitarizată și riscul unei „păci nesustenabile”

În culisele discuțiilor de la Geneva, negociatori occidentali și ucraineni au explorat un compromis sub forma unei „zone demilitarizate” în estul Ucrainei, care să nu fie formal sub controlul niciunei părți, idee reluată și dintr-un plan în 28 de puncte promovat de administrația Trump.

Fostul ambasador american la Kiev, William B. Taylor, citat de The New York Times, consideră că o zonă demilitarizată ar putea deveni parte a unei soluții viabile, dar numai dacă interesele Ucrainei sunt strict protejate și dacă Washingtonul exercită presiuni reale asupra Moscovei.

O analiză Kyiv Post rezumată de Digi24 vede drept probabil (25%) un scenariu de „acord de pace nesustenabil în 2026”: Trump îl forțează pe Zelenski să accepte cedarea Donbasului, Putin încalcă imediat acordul sau așteaptă explozia politică internă la Kiev pentru a interveni din nou și a cuceri teritorii suplimentare.

„Pace” ca instrument de presiune politică

The National citează experți care atrag atenția că simpla discuție despre o apropiată „pace în 2026” poate avea un efect coroziv în Ucraina: militarii și voluntarii se întreabă de ce să riște viața „dacă pacea e după colț”, ceea ce devine parte a jocului Moscovei de a submina voința de rezistență din interior.

Orysia Lutsevych, de la Chatham House, explică faptul că narativul unei păci iminente este folosit pentru a eroda mobilizarea ucraineană: „De ce să mai merg la front, dacă oricum urmează un acord?”, întrebare care apare tot mai des în societatea ucraineană.

Scenarii pentru 2026–2027: de la armistițiu impus la conflict înghețat

Kyiv Post, prin scenariile prezentate, și consultanți citați de Adevărul descriu câteva direcții posibile: un armistițiu impus de Washington, cu cedări teritoriale ucrainene; un conflict înghețat cu linie de contact stabilă, dar militarizată; sau o continuare a războiului la intensitate variabilă și fără acord formal.

Experți europeni consultați de International Crisis Group atrag atenția că orice „fast-track” al integrării europene pentru Ucraina, combinat cu negocieri incomplete pe securitate, riscă să ducă la o „stabilitate artificială și nesustenabilă”, în care un nou atac rusesc rămâne doar o chestiune de timp.

Cum se vede viitoarea pace de la Kiev și București

Din perspectiva ucrainenilor intervievați la București, pacea înseamnă în primul rând întoarcerea acasă și reunirea familiei, nu o formulă tehnică de „încetare a focului”: Oksana spune că vrea să se întoarcă la soțul ei și la casa din Ismail, dar „nu cu rușii acolo, la doi pași”, ci cu garanția că orașul nu va mai fi bombardat.

Armand Goșu avertizează că o „pace” bazată pe cedări de teritoriu ar trimite un semnal periculos în regiune, inclusiv României: ar arăta că, în Europa secolului XXI, agresiunea militară este răsplătită, nu sancționată, iar linia frontului devine linie de frontieră prin simple negocieri între marile puteri.

În același timp, el remarcă faptul că Rusia mizează tocmai pe oboseala opiniei publice occidentale și pe fracturarea societăților - în România, prin sondaje care arată o creștere a celor dispuși să accepte „concesii teritoriale” din partea Kievului pentru a opri războiul - pentru a ajunge la o „pace rusească”, nu la o soluție de securitate pentru Ucraina.

În sinteză, experții văd în 2026 mai degrabă perspectiva unui armistițiu fragil sau a unui conflict înghețat - posibil chiar printr-un acord prost pentru Kiev - decât șansa unei păci reale, durabile, care să garanteze securitatea Ucrainei și să descurajeze o nouă agresiune rusă; miza nu este doar „să se oprească războiul”, ci să nu se consacre, prin pace, victoria forței asupra dreptului în Europa.

Sinteză realizată cu ajutorul unui flux de monitorizare de date asigurat de platforma de monitorizare media NewsVibe Romania. Analiza prezentată a fost îmbunătățită cu ajutorul unor instrumente de Machine Learning și Artificial Intelligence.