SPECIAL Informat.ro / „Nu de diplome ducem lipsă”. Cum stă de fapt România la numărul absolvenților de studii superioare față de UE, în contextul declarațiilor lui Ilie Bolojan

Declarația lui Ilie Bolojan „nu de diplome ducem lipsă” intră în contradicție cu tabloul statistic al României: suntem, de fapt, una dintre țările UE cu cei mai puțini absolvenți de studii superioare, în timp ce rata abandonului educațional rămâne structural problematică. În plus, modul în care Guvernul taie indemnizația de doctorat - rapid, procentual și fără un studiu de impact - riscă să penalizeze nediferențiat atât impostura, cât și performanța academică și să deterioreze relația cu mediul universitar, exact într-un moment în care România are nevoie de mai mulți, nu de mai puțini, oameni bine formați.

„Toate sectoarele administrației participă la acest efort. Am convenit ca măsura de reducere a cheltuielilor în zona universităților să se facă începând din toamnă, a venit propunerea de a reduce la jumătate sporul pentru doctorate. Este o practică pe care nu veți regăsi în țările din vestul Europei, a fost introdusă în țara noastră. Nu de diplome ducem lipsă, ci de competențe, dedicare. Avem mulți oameni talentați și faptul că ești cadru didactic într-o universitate din România ești remunerat de cadrul didactic pe care îl ai”, a transmis Bolojan, marți seară, la adoptarea pachetului de măsuri de reformă prin care taie sporul de doctorat la doar 500 lei brut, în anul 2026.

Guvernul a decis, prin ordonanță de urgență, ca indemnizația pentru titlul științific de doctor să fie plafonată la 500 de lei brut lunar în 2026, față de plafonul actual de aproximativ 950 de lei brut (sumă înghețată de ani de zile la nivelul salariului minim din 2018). În termeni de venit net, vorbim de o scădere de la circa 550–580 de lei la aproximativ 293 de lei, adică aproape 47% tăiere pentru persoanele care beneficiază de acest drept.

România în statisticile europene: puțini absolvenți, abandon încă ridicat

Contextul invocat de premier – ideea că România ar avea „prea multe diplome” – este contrazis de datele oficiale privind ponderea absolvenților de studii superioare.

În 2024, doar 23,2% dintre tinerii români de 25–34 de ani aveau studii superioare, România fiind pe ultimul loc în UE la acest indicator, la mare distanță de media europeană de 44,1% și chiar sub Italia, Ungaria sau alte state din regiune.

În 2023, România avea în jur de 22,5–23% absolvenți de învățământ terțiar în grupa 25–34 de ani, în timp ce media UE era de circa 43–44%; obiectivul pentru 2030 este 45% la nivelul Spațiului European al Educației.

Țări precum Irlanda, Luxemburg sau Cipru depășesc 60% pondere a tinerilor cu studii superioare, în timp ce România trage în jos media UE.

Pe abandon, imaginea statistică este mai nuanțată:

Pe indicatorul Eurostat citat de Digi24, doar 1,5% dintre tinerii români de 15–34 de ani declară că au abandonat un program de educație sau formare cel puțin o dată, mult sub media UE de 14,2%, România apărând printre țările cu „cele mai puține cazuri raportate”.

În paralel, însă, documente și interpelări oficiale subliniază că România are una dintre cele mai ridicate rate de abandon școlar timpuriu (16–17%) aproape dublă față de media UE, dacă ne uităm la indicatorul clasic de „early school leavers” (tineri 18–24 de ani care nu au finalizat liceul și nu mai sunt în educație).

Cu alte cuvinte, în timp ce un indicator Eurostat punctual ne arată „puține episoade declarate de abandon” pe o plajă largă de vârstă, indicatorii structurali – ponderea absolvenților de facultate, abandonul timpuriu la 18–24 de ani – indică o problemă cronică de menținere a tinerilor în sistem și de trecere către studiile superioare. În acest context, afirmația „nu de diplome ducem lipsă” pare mai degrabă un semnal retoric către opinia publică, construit pe percepția scandalurilor de plagiat, decât pe tabloul statistic general, în care România are prea puține diplome de calitate, nu prea multe.

Reacții din universități și sindicate: între revoltă și neîncredere

Mediul universitar și sindicatele din educație au reacționat rapid și, în general, critic.

Președintele Federației Alma Mater, Anton Hadăr, numește măsura „neînțeleaptă” și avertizează că „vom rămâne în coada Europei la numărul de absolvenți cu titluri de doctor”, subliniind că sporul de doctorat este deja „plafonat din plafonare în plafonare” și că efectele reducerii se simt mai ales pentru cadrele universitare la baza piramidei salariale.

Hadăr spune explicit că sindicatele acceptă ideea unui „efort de strângere a curelei”, dar „nu oricât și nu oricum”, criticând faptul că măsura lovește nediferențiat și nu este însoțită de o reformă reală a criteriilor de performanță sau de o luptă consecventă împotriva plagiatului.

Federația Națională CulturMedia cere menținerea indemnizației la nivelul actual și retragerea prevederii, invocând lipsa unei consultări reale și riscul de demotivare a cercetătorilor și specialiștilor din cultură și presă cu titlu de doctor.

La nivel de leadership universitar, declarațiile lui Bolojan privind consultarea cu rectorii sunt nuanțate sau contrazise:

Rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Liviu George Maha, a afirmat că tăierea sporului de doctorat nu a fost propusă de Consiliul Național al Rectorilor, contrazicând narativa că universitățile și-ar fi asumat explicit această măsură.

În același timp, Edupedu notează că premierul insistă pe ideea că diminuarea a venit „în urma discuțiilor cu reprezentanții universităților”, ceea ce sugerează fie o consultare formală, fie o negociere în care mediul academic a avut, în realitate, puțină marjă de manevră în fața deciziei politice de a reduce cheltuielile.

Axa discursului lui Bolojan – „nu de diplome ducem lipsă, ci de competențe” – atinge un punct sensibil, dar o face într-un mod care amestecă două planuri distincte. Pe de o parte, există un consens larg că România a generat, în ultimele două decenii, un număr disproporționat de titluri de doctor în anumite zone ale administrației și politicii, în condiții de calitate discutabilă și cu un grad mare de plagiat și formalism. Pe de altă parte, datele Eurostat arată că, în ansamblu, România are o pondere foarte mică de tineri cu studii superioare și se află la coada UE la indicatorii de rezultate educaționale.

În concluzie, reducerea indemnizației de doctorat, așa cum este formulată acum, este o măsură de austeritate, nu o politică educațională; nu există în OUG un pachet corelat de criterii de calitate, de filtrare a programelor slabe sau de întărire a mecanismelor anti-plagiat.

Istoricul și cercetătorul Dorin Dobrincu (Institutul de Istorie „A.D. Xenopol”) critică dur atât Guvernul, cât și „comoditatea mediului academic” care a acceptat ani de zile politizarea și inflația de titluri, pentru ca acum să suporte o tăiere nediferențiată.

Potrivit acestuia, OUG-ul penalizează uniform, fără a distinge între domenii în care doctoratul este esențial pentru cercetare și formare (științe fundamentale, medicină, inginerie, științe sociale cu impact de politici publice) și zone unde titlul a fost folosit mai ales pentru prestigiu și spor salarial în administrație. Poate descuraja tinerii cercetători și cadrele universitare aflate la început de carieră, pentru care indemnizația de doctorat era una dintre puținele forme de recunoaștere financiară într-un sistem oricum subfinanțat, potrivit lui Anton Hadăr.

Sinteză realizată cu ajutorul unui flux de monitorizare de date asigurat de platforma de monitorizare media NewsVibe Romania. Analiza prezentată a fost îmbunătățită cu ajutorul unor instrumente de Machine Learning și Artificial Intelligence.