Digital Duel by NewsVibe. Vizibilitatea și impactul candidaților prezidențiali în spațiul online, la început de 2025
În primele zile agitate ale unui nou an electoral, Călin Georgescu rămâne candidatul despre care se discută cel mai mult în spațiul online românesc, potrivit evaluării realizate cu ajutorul NewsVibe, platformă de monitorizare și analiză online cu suport AI și machine learning. Acesta este urmat, din perspectiva frecvenței mențiunilor publicate de surse relevante din presa online și Facebook, de Crin Antonescu, prezumtivul candidat comun al PSD și PNL. Clasamentul vizibilității online este închis de primarul Capitalei, Nicușor Dan, cu un volum de mențiuni de peste 2 ori mai mic decât Antonescu, și Elena Lasconi, candidata USR aflându-se, din perspectiva analizată, la o distanță relativ mică de fostul lider al acestui partid. Călin Georgescu s-a bucurat de mediatizare printr-un mix de canale online, inclusiv pagini de Facebook generaliste și cu conținut tabloid, în timp ce despre posibilii săi contracandidați au scris mai ales surse media mainstream.
Top 4 potențiali prezidențiabili după vizibilitatea online
- Călin Georgescu (2351 mențiuni)
- Crin Antonescu (1546 mențiuni)
- Nicușor Dan (688 mențiuni)
- Elena Lasconi (442 mențiuni)
Notă – au fost reținute în top doar mențiunile din sursele relevante online și social media (surse validate de platforma NewsVibe)
La nivelul evoluției comparative a volumului de mențiuni, constatăm evoluții diferite pentru cele patru nume incluse în analiză. În momentul său de maximă vizibilitate, 10 ianuarie (când a avut loc mitingul anti-CCR al susținătorilor săi), Călin Georgescu a concentrat un sfert din toate referirile online la numele său din tot intervalul analizat. Candidatul suveranist își depășește posibilii contracandidați aproape pe întreaga durată a ultimelor 7 zile, fiind mai vizibil decât aceștia în fiecare zi, cu excepția zilei de 8 ianuarie, când a fost depășit de Crin Antonescu, odată cu decizia coaliției de reconfirmare a susținerii pentru candidatura sa.
Grafic NewsVibe. Comparație la nivelul numărului de mențiuni generate în surse relevante online și Facebook de cei 4 prezidențiabili, în ultima săptămână.
DIn perspectiva impactului, adică a estimării de public atins cumulat prin referirile la numele celor patru candidați, se observă mai ales ritmul constant scăzut al impactului referirilor la Elena Lasconi, dar și evoluțiile în paralel ale lui Crin Antonescu și Nicușor Dan în a doua parte a săptămânii, în contextul unor declarații politice sau analize care îi amintesc pe ambii.
Grafic NewsVibe. Comparație la nivelul impactului generat în surse relevante online și Facebook de mențiunile despre cei 4 prezidențiabili, în ultima săptămână.
Motorul de analiză concurențială creat de NewsVibe evaluează forța acestor actori politici de a penetra spațiul online raportat direct la competitorii lor.
Acest instrument de analiză indică faptul că, deși Georgescu obține aproape jumătate din volumul total de mențiuni referitoare la toți cei 4 candidați, totuși impactul potențial al acestor mențiuni nu depășește 40%; acest lucru se datorează faptului că multe din aceste referiri sunt publicate de canale online cu reach mai redus.
Crin Antonescu obține scoruri similare de vizibilitate și impact, în timp ce Nicușor Dan și Elena Lasconi au scoruri de impact supradimensionate față de numărul de mențiuni, ceea ce indică volumul mare de comentarii despre aceștia în surse de impact ridicat.
Grafice NewsVibe. Ponderea numărului de mențiuni (stânga), respectiv impactului mențiunilor (dreapta) despre fiecare prezidențiabil din totalul cumulat de mențiuni despre toți, în ultima săptămână
CĂLIN GEORGESCU. În privința conceptelor și actorilor publici menționați frecvent în contextul referirilor online la candidatul suveranist, remarcăm rolul central jucat de Curtea Constituțională, în primul rând în contextul protestului organizat de susținătorii acestuia, dar și al altor comentarii referitoare la decizia CCR din decembrie de invalidare a alegerilor. Se observă de asemenea și referirile frecvente la susținătorii sau la avocații acestuia, dar și invocarea entității Rusia.
Printre sursele care au publicat cel mai mult conținut despre Călin Georgescu în perioada analizată, se remarcă – atipic față de ceilalți candidați – două pagini de Facebook cu conținut generalist, inclusiv tabloid, Acasă în România și ViralNews.ro.
Grafic NewsVibe. Entități dominante în contextul mențiunilor despre CĂLIN GEORGESCU în surse relevante de presă online și Facebook, în ultima săptămână.
CRIN ANTONESCU. În conversația online despre Crin Antonescu, se evidențiază clar rolul important jucat de coaliția guvernamentală și de partidele PSD și PNL, entități centrale foarte vizibile. Secundar se văd și numele liderilor Ciolacu și Bolojan, ca și UDMR.
Sursele care au amintit cel mai frecvent numele fostului președinte liberal au fost website-urile stiripesurse.ro și PS News.
Grafic NewsVibe. Entități dominante în contextul mențiunilor despre CRIN ANTONESCU în surse relevante de presă online și Facebook, în ultima săptămână.
NICUȘOR DAN. În cazul primarului Capitalei, se remarcă faptul că printre entitățile prezente constant în discuțiile despre acesta, se numără elemente legate direct de funcția sa (primarul capitalei, primarul general, București), ceea ce indică inclusiv abordarea unor teme ce țin de administrație. Se observă și multe referiri la USR, la Elena Lasconi și la Crin Antonescu.
Sursa care a publicat cele mai multe referiri la edil a fost website-ul Adevărul.
Grafic NewsVibe. Entități dominante în contextul mențiunilor despre NICUȘOR DAN în surse relevante de presă online și Facebook, în ultima săptămână.
ELENA LASCONI. Rolul său în USR (președinta) și numele partidului s-au numărat printre entitățile dominante în conversațiile online referitoare la Elena Lasconi în ultima săptămână, ca și Curtea Constitutuțională, în contextul declarațiilor sale critice la adresa acestei instituții.
Sursele care au amintit cel mai frecvent numele liderei USR în acest interval de timp au fost Adevărul și Evenimentul Zilei.
Grafic NewsVibe. Entități dominante în contextul mențiunilor despre ELENA LASCONI în surse relevante de presă online și Facebook, în ultima săptămână.