Digital Duel by NewsVibe. TOP 5 partide în spațiul online românesc, în ultima săptămână

Agenda media a cunoscut în ultima săptămână modificări importante, fiind influențată de evoluțiile de pe scena internațională și regională, mai exact de discuțiile dintre SUA și Rusia pe tema războiului din Ucraina, de relațiile dintre noua administrație americană și liderii europeni, precum și de situația României în acest nou context. Deși în această perioadă au existat momente în care numele României a fost invocat în dezbaterile internaționale – cum s-a întâmplat, de exemplu, în discursul vicepreședintelui SUA, JD Vance, la Conferința de Securitate de la München – acest lucru nu a fost neapărat capitalizat de formațiunile politice interne în ceea ce privește vizibilitatea lor în sursele online relevante. Conform datelor analizate cu ajutorul NewsVibe, platformă de media intelligence cu suport AI, asistăm mai degrabă la un recul al principalelor partide, la nivelul vizibilității în sursele online.
Astfel, cu excepția notabilă a SOS România, care și-a dublat aproape numărul de mențiuni (oricum redus) față de ultima evaluare, partidele incluse în top înregistrează scăderi, cea mai consistentă fiind pentru Partidul Național Liberal, aflat acum la egalitate cu PSD, obținând puțin peste 1.500 de mențiuni fiecare. USR, de asemenea în scădere, rămâne pe locul 3 în clasament, cu 1.102 mențiuni.
Top 5 partide după vizibilitatea online
- Partidul Național Liberal – 1.533 de mențiuni
- Partidul Social Democrat – 1.509 de mențiuni
- Uniunea Salvați România – 1.102 de mențiuni
- Alianța pentru Unirea Românilor – 470 de mențiuni
- SOS România – 418 de mențiuni
Notă – au fost reținute în top doar mențiunile din sursele relevante online și social media (surse validate de platforma NewsVibe)
VOLUM DE MENȚIUNI. Din perspectiva evoluției comparative a volumului de mențiuni, se remarcă o creștere a numărului celor despre PSD și USR în ziua discursului vicepreședintelui SUA, JD Vance, liderii celor două partide având reacții la acesta. Pe 17 februarie, au fost amplificări pentru PNL, AUR și USR, pe fondul discuțiilor despre moțiunea de cenzură, și pentru SOS România, în aceeași zi, în urma ”descinderii” Dianei Șoșoacă la CCR și a anunțului acesteia privind dorința de a candida la prezidențiale.
În ultima parte a intervalului, se remarcă mențiunile constante și la un nivel ridicat despre PNL, ca urmare a intervențiilor președintelui interimar, Ilie Bolojan, prezentat și ca “liberal” în discuțiile despre alegeri, dar și ale ministrului de Externe, pe teme ce țin de situația regională și relațiile transatlantice.
Grafic NewsVibe. Comparație între numărul de mențiuni generate în surse de presă online și Facebook relevante, de către primele 5 partide, la nivelul ultimei săptămâni
VIZIBILITATE COMPARATIVĂ. Motorul de analiză concurențială creat de NewsVibe evaluează forța acestor actori politici de a penetra spațiul online, raportat direct la competitorii lor.
Tendința înregistrată constant în aceste analize se menține, ponderea impactului mențiunilor despre PNL și PSD în totalul mențiunilor despre cele 5 partide fiind mai mică decât ponderea volumului mențiunilor. Cel mai consistent dezechilibru este la PNL – deși numărul de mențiuni despre acest partid reprezintă 30% din total, impactul acestora este de doar 25% din total.
În contrapartidă, deși mențiunile despre USR reprezintă 22% din total, impactul acestora este de 26%, ceea ce semnifică publicarea lor în surse cu public mai numeros. La fel și la AUR, dar într-o măsură ceva mai mică – deși referirile la acest partid reprezintă o cotă de 10% din numărul total de mențiuni despre toate partidele analizate, acestea aduc 12% din impact. Mențiunile despre SOS reprezintă 8% din total, dar generează 10% din impact.
Grafice NewsVibe. Ponderea numărului de mențiuni (stânga), respectiv impactului mențiunilor (dreapta) despre fiecare dintre partide din totalul cumulat de mențiuni despre toate cinci
IMPACT. La nivelul impactului, adică al estimării publicului atins cumulat prin totalitatea mențiunilor despre actorii politici analizați, observăm creșterea, pe 14 februarie, a impactului mențiunilor despre USR, în urma reacției Elenei Lasconi la discursul lui JD Vance, iar pentru PSD, pe 15 februarie, ca urmare a unui video TikTok postat de Marcel Ciolacu cu salvarea unei pisici.
Pe 17 februarie, impactul mențiunilor crește pentru PNL, AUR și USR, pe fondul discuțiilor legate de moțiunea de cenzură, și, în aceeași zi – pentru SOS România, în urma acțiunii Dianei Șoșoacă la CCR și a anunțului privind candidatura la președinție.
La finalul intervalului, impactul mențiunilor despre PSD și SOS România continuă să crească. PSD înregistrează această creștere ca urmare a intervențiilor premierului, iar Diana Șoșoacă – în urma atacurilor la procurori și a declarării lui Nicolae Ceaușescu, Ion Antonescu și Zelea Codreanu drept „eroi naționali”.
Grafic NewsVibe. Comparație la nivelul impactului generat în surse de presă online și Facebook relevante de mențiunile despre primele 5 partide, la nivelul ultimei săptămâni
TRENDURI DE ACCELERAȚIE. Cele mai notabile salturi ale vizibilității online, determinate cu ajutorul unui algoritm propriu NewsVibe, se remarcă în cazul SOS România, în primul rând, în ziua în care Diana Șoșoacă a intrat abuziv în sediul CCR și și-a anunțat intenția de a candida la președinție, precum și în cazul USR, pe fondul semnalelor transmise de acest partid că nu va vota moțiunea de cenzură inițiată de AUR.
Grafic NewsVibe. Momente de creștere sau scădere accelerată a volumului mențiunilor despre primele 5 partide, la nivelul ultimei săptămâni, în surse de presă online și Facebook relevante.