SPECIAL Cum poate fi aplicată interdicția accesului la rețelele de socializare pentru minori, deși autoritățile din România spun că nu se poate

Mai multe state au trecut deja de la dezbatere la legislație atunci când vine vorba de limitarea accesului minorilor la rețelele de socializare, iar experiența lor arată că discuția nu este despre „dacă se poate” interzice, ci despre „cum” și cu ce costuri politice, tehnice și juridice se face asta. Asta, în timp ce la București premierul Ilie Bolojan, dar și miniștri susțin că o astfel de interdicție nu este realistă.

Salvați Copiii România a solicitat Guvernului să implementeze măsuri legislative urgente pentru a interzice total accesul copiilor sub 13 ani la rețelele sociale și a permite accesul condiționat pentru copiii între 13 și 15 ani, doar cu acordul părinților. Organizația subliniază necesitatea sancțiunilor pentru platformele care permit crearea de conturi de către minori.

Cu toate acestea, premierul a spus că nu se poate.

„E greu să iei o măsură care să pună în practică o astfel de interdicție, pentru că cei mici pot să ocolească aceste lucruri. Putem lua însă măsuri de prevenție, de educare, de a reglementa ca părinții accesul, pe cât posibil”, a declarat oficialul. „Mi-e greu să cred că poți veni cu interdicții dacă nu le poți pune în practică”, a declarat Ilie Bolojan săptămâna trecută.

Tot mai multe țări anunță că vor sau sunt pe cale să interzică

Franța tocmai a aprobat în Adunarea Națională un proiect de lege care interzice folosirea rețelelor sociale de către copiii sub 15 ani, iar Spania anunță un pachet pentru interdicție până la 16 ani, cu detalii de implementare încă neclare. Și aici, ideea centrală este că platformele nu au voie să ofere legal servicii acestor segmente de vârstă dacă nu dovedesc contrariul prin mecanisme de verificare. Măsuri similare au anunțat și Olanda, Portugalia.

Ce fac efectiv statele: legi, amenzi și obligații pentru platforme

Primul strat este legislația primară, care definește vârsta țintă și responsabilitatea juridică. În Franța, legea adoptată în 2023 cere consimțământ parental pentru orice utilizator sub 15 ani, iar noul text votat în 2026 merge mai departe către o interdicție explicită de acces la rețele pentru copiii sub acest prag. Proiectul prevede amenzi de până la 1% din cifra de afaceri a platformelor care nu se conformează, ceea ce transformă respectarea vârstei într-un risc de business real.

Spania, care tocmai a anunțat intenția de a interzice accesul până la 16 ani, pregătește obligații suplimentare pentru platforme: sisteme robuste de verificare a vârstei și posibilitatea de a trage la răspundere penală sau contravențională directorii companiilor digitale pentru încălcări grave. În retorica politică, această linie este formulată ca o „luptă cu tehnooligarhii”, un clivaj între guvern și „magnatul algoritmilor”, menit să facă măsura digerabilă pentru public.

În Statele Unite, primele state care au legiferat – Utah și Arkansas – au impus platformelor obligația de a verifica vârsta prin terți și de a nu permite crearea de conturi pentru minori fără consimțământul verificat al unui părinte. Utah a insistat pe trei elemente:

consimțământ parental obligatoriu pentru orice cont de minor;acces extins al părintelui la setările și conținutul contului copilului;interdicția de a servi publicitate și de a colecta anumite date de la utilizatori minori.

Arkansas a urmat un model similar, dar o bună parte din lege a fost suspendată de instanțe pentru probleme de constituționalitate și imprecizie.

La nivel european, Digital Services Act (DSA) nu interzice direct accesul, dar obligă platformele mari să evalueze riscurile pentru minori și să implementeze instrumente „eficiente” de verificare a vârstei, lăsând statelor membre libertatea de a ridica sau coborî pragurile de vârstă prin legislație națională. Astfel, Italia și Germania preferă pentru moment o linie „soft”, bazată pe consimțământ și educație, în timp ce Franța și Spania împing către interdicții mai dure.

Cum funcționează în practică: verificarea vârstei și controlul tehnic

Nodul tehnic al acestor politici este verificarea vârstei: cum dovedești că un utilizator are 12, 14 sau 16 ani, fără să transformi fiecare login într-o procedură de identificare aproape bancară.

Autoritățile franceze nu impun o singură tehnologie, dar recomandă așa numitele metode de „dublă anonimitate”: un terț (companie specializată sau operator telecom) verifică actul de identitate, iar platforma primește doar un „da/nu” privind peste sau sub o anumită vârstă. În practică, două tipuri de soluții sunt deja folosite pentru site urile porno și sunt luate în calcul și pentru rețele sociale:

scanarea unui act de identitate oficial împreună cu un selfie, pentru a asigura concordanța între document și persoană;

estimarea vârstei pe baza unei fotografii selfie, cu algoritmi de inteligență artificială, fără stocarea identității civile.

În paralel, Comisia Europeană testează o aplicație pan europeană de „portofel de vârstă” digitală, pe care deja o pilotează șase state (Franța, Spania, Grecia, Danemarca, Italia și Portugalia). Ideea este ca utilizatorul să își verifice o dată vârsta într-un mediu reglementat și apoi să poată dovedi, prin aplicație, că depășește un anumit prag (de exemplu 16 ani), fără a dezvălui restul datelor personale către platforme.

În Utah, verificarea se face prin furnizori terți, care compară datele introduse de utilizator cu baze de date publice sau private și emit o confirmare de vârstă către rețea. Legea prevede inclusiv un „curfew digital”: în absența unei derogări setate de părinte, conturile minorilor nu pot fi accesate între 22:30 și 6:30, interval determinat prin IP și setările de fus orar.

China merge mai departe cu un „mod pentru minori” integrat în sistemul de operare și în aplicațiile principale: timpul de ecran este plafonat, accesul la anumite funcții este limitat, iar intervalele orare de utilizare sunt prestabilite în funcție de vârstă. Spre deosebire de democrațiile occidentale, acest model se bazează pe un control mult mai intruziv al infrastructurii digitale și pe posibilitatea statului de a impune rapid schimbări la nivel de ecosistem.

Toate aceste mecanisme au însă limitări evidente: unii dintre minori vor ocoli interdicțiile folosind datele de identitate ale părinților, VPN uri sau conturi străine, iar riscul de „subteranizare” a comportamentelor online este real, după cum arată specialiștii în adolescenți citați în presa spaniolă. Eficiența depinde nu doar de tehnologie, ci și de nivelul de cooperare al platformelor și de disponibilitatea părinților de a participa activ la supraveghere.

În Europa, Comisia preferă deocamdată să pună accentul pe DSA și pe instrumente de autoreglementare și cooperare cu platformele, evitând impunerea unui „prag de vârstă digital unic” pentru toată Uniunea.

Ce înseamnă pentru România „nu se poate”

Pentru publicul din România, experiența altor țări oferă câteva concluzii incomode. În primul rând, afirmația că „nu se poate” interzice accesul minorilor la rețelele sociale este tot mai greu de susținut într-un context în care Franța votează o interdicție sub 15 ani, Spania pregătește un prag de 16 ani, iar șase state UE testează deja aplicații oficiale de verificare a vârstei. Se poate - întrebarea este la ce cost și cu ce grad de acceptare socială.

În al doilea rând, România nu pleacă de la zero: GDPR permite deja statelor membre să fixeze vârsta consimțământului digital între 13 și 16 ani, iar aliați europeni comparabili (Italia, Germania) au folosit acest cadru pentru a formaliza consimțământul parental în relația minor–platformă.

Adăugarea unui regim de sancțiuni pentru companiile care nu verifică vârsta – așa cum cer deja organizații precum Salvați Copiii România – ar fi mai degrabă o ajustare a unui cadru existent, nu o revoluție legislativă.

În al treilea rând, orice variantă de interdicție serioasă ar obliga statul să intre într un parteneriat tehnic cu marile platforme: fără integrarea unei soluții de „portofel de vârstă” sau a unui sistem similar de verificare anonimă, legea rămâne un exercițiu de comunicare. Asta înseamnă investiții, reglementări secundare, acorduri de interoperabilitate și, inevitabil, dezbateri despre protecția datelor și riscul de supraveghere digitală.

Pe de altă parte, experiența altor țări arată și limitele modelului pur prohibitiv: acolo unde interdicția e foarte dură, comportamentele nu dispar, ci se mută „în subteran”, pe conturi false, profiluri de adulți sau platforme mai greu de supravegheat, ceea ce reduce, de fapt, controlul parental și vizibilitatea asupra riscurilor. Între „nu se poate” și „interzicem tot” există o zonă în care România poate să și construiască propriul mix: vârstă prag realistă, consimțământ parental verificabil, sancțiuni clare pentru companii și o strategie de educație digitală care să nu lase familiile singure în fața ecranelor.

Cum ar arăta „mecanica” unei interdicții, potrivit unui specialist român

Andrei Marinescu, antreprenor și expert în securitate națională, analiza datelor și AI, spune într-un material Libertatea cum se poate implementa o interzicere din punct de vedere tehnic. Modelul propus în articolul din Libertatea pornește de la o idee simplă: copilul nu își mai poate face cont direct, ci doar printr-un adult identificat. În practică, interdicția nu înseamnă „copilul nu mai poate intra pe net”, ci că nu își mai poate face singur cont pe rețele. Fluxul ar arăta așa: platforma cere întâi un cont de adult verificat (părinte), care își confirmă identitatea cu buletinul și un selfie video sau foto. Adultul creează apoi „sub contul” copilului, legat juridic de el, iar orice modificare de vârstă sau suspiciune obligă utilizatorul să reia verificarea. Exact acest tip de scanare (document + selfie, procesat de un terț) este testat sau folosit deja în Franța, Australia, Malaezia, dar și direct de platforme precum Instagram.

Sinteză realizată cu ajutorul unui flux de monitorizare de date asigurat de platforma de monitorizare media NewsVibe Romania. Analiza a fost îmbunătățită cu ajutorul unor instrumente de Machine

Learning și Artificial Intelligence.

Citește și:

SPECIAL „Tiranul” Sanchez și „Vestul Sălbatic” al lui Musk. Între „tirania digitală” și „epidemia” de dependență și violență online în rândul copiilor



ANALIZĂ. Accesul minorilor la rețelele sociale. Reglementări în România, Europa și în lume