După sancționarea a 10 bănci pentru presupusa coordonare în procesul de stabilire a ROBOR (decizia fiind adoptată în iunie și comunicată la finalul lunii septembrie), băncile au deschis contestații în instanță, iar în paralel instanțele au început să se pronunțe asupra cererilor de suspendare a executării amenzilor.
Banca Națională a României a precizat ulterior că nu va modifica reglementările privind ROBOR și că nu există un motiv de revizuire a cadrului normativ, în contextul investigației Consiliului Concurenței. În același timp, ARB a avertizat că unele inițiative legislative ar putea afecta sistemul financiar, invocând riscul de „suspendare a dobânzilor” și blocarea creditării, mai ales pe fondul discuțiilor declanștate de amenda record.