Conform datelor publicate de Institutul Național de Statistică (INS), deficitul balanței comerciale (FOB/CIF) al României a crescut la aproape 24,5 miliarde de euro în primele nouă luni ale anului 2025, fiind cu peste un miliard de euro mai mare (+4,3%) decât în aceeași perioadă a anului trecut. Exporturile FOB au totalizat 72,2 miliarde de euro, iar importurile CIF au ajuns la 96,7 miliarde de euro, ambele înregistrând o creștere de 4,2%. Cele mai importante grupe de produse în structura exporturilor și importurilor sunt mașinile și echipamentele de transport, precum și alte produse manufacturate. Schimburile intra-UE27 au reprezentat 71,5% din total exporturi și 72,1% din total importuri, în timp ce schimburile extra-UE27 au avut o pondere de 28,5% la exporturi și 27,9% la importuri.
Surse