Războiul hibrid a ajuns pe străzi – România are nevoie de un centru de reacție rapidă. Acum!

„Franța decapitează Vidraru. Resursele României furate pentru profit străin.” Cu acest prilej, în online, a început o adevărată campanie de dezinformare. Unii internauți au scris că francezii evacuează apa ca să pună mâna pe aurul care se află pe fundul lacului. Într-un alt clip, realizat tot cu ajutorul inteligenței artificiale, se arată că barajul Vidraru a fost demolat. Cel care a postat filmulețul scrie că apa face ravagii. Scopul postării este să instaureze frica în rândul oamenilor. În paralel, pe TikTok au apărut mii de videoclipuri în care utilizatori anonimi proclamau cu certitudine: „Din septembrie intrăm în război pentru Ucraina.” Într-un alt registru, o conferință pseudo-academică despre Covid-19 aduna „experți” care discutau despre vaccinuri ca arme biologice, despre nanotehnologie ca instrument al războiului cognitiv și despre inteligența artificială ca invazie a ființei umane.

La prima vedere, aceste narațiuni par disparate și absurde. În realitate, ele fac parte dintr-o arhitectură sofisticată de dezinformare, care nu urmărește doar să transmită minciuni, ci să construiască o realitate paralelă, psihologic coerentă, în care democrația este delegitimată, instituțiile sunt corupte sau captive, iar salvarea poate veni doar de la un lider radical, antisistem. Această realitate alternativă nu este produsul întâmplării. Ea se bazează pe o triadă narativă – istoric-mitizantă, conspiraționist-politică și emoțional-catastrofică – care, odată interiorizată de public, transformă percepția socială și devine rezistentă la fapte și argumente.

Prima verigă a triadei este trecutul mitizat. În România, acest tip de discurs recuperează teme precum „România distrusă de trădători”, „dacii ca popor pur și liber” sau nostalgia pentru comunismul transformat, retroactiv, într-o epocă a „demnității naționale”. Aceste narațiuni răspund unei nevoi psihologice de prestigiu și stabilitate pierdută. Ele oferă un sentiment de identitate și de siguranță prin proiectarea în trecut, dar transformă prezentul într-un teren al resentimentului. Mai mult, miturile istorice sunt folosite ca un vehicul de mobilizare politică, deoarece conferă legitimitate morală radicalilor care se prezintă drept continuatori ai unei „misiuni naționale”. În acest fel, trecutul devine nu doar refugiu psihologic, ci și armă ideologică.

A doua componentă o reprezintă conspirațiile despre elite. Dacă trecutul a fost glorios și prezentul este degradat, atunci trebuie să existe vinovați. Mesajele despre Bruxelles care dictează tot, NATO care sacrifică România sau ONG-urile și globaliștii care subminează suveranitatea oferă o explicație simplă și atractivă. În campania prezidențială din 2024, aceste narațiuni au fost amplificate de algoritmii TikTok și de rețele de conturi false sau coordonate, care l-au propulsat pe un outsider fascist într-un rol de candidat viabil. Certitudinea cauzală pe care o oferă conspirațiile satisface o nevoie fundamentală: aceea de a înțelege „cine este de vină”. Astfel, ura se canalizează spre instituțiile democratice și spre partenerii occidentali.

A treia verigă este criza emoțională. Mesaje alarmiste despre război iminent, despre resurse jefuite, despre vaccinuri criminale declanșează frică, furie și vinovăție. Această dimensiune emoțională închide accesul la gândirea critică și transformă individul într-un receptor impulsiv, predispus la reacții rapide și radicale. Criza emoțională are rolul de catalizator: ea nu doar reactivează traumele colective, dar face imposibilă deliberarea rațională și compromite însăși capacitatea societății de a distinge între real și imaginar. Este și motivul pentru care, după două atacuri hibride masive – cel din timpul pandemiei și cel din alegerile din noiembrie 2024 – autoritățile române rămân în continuare inconștiente, subestimând magnitudinea pericolului. Această neglijență este dublată de complicitatea unor partide și structuri anti-naționale și pro-ruse, care transformă dezinformarea într-o armă politică pentru câștig imediat. În goana lor după putere, aceste forțe nu ezită să sacrifice stabilitatea statului și să calce în picioare suveranitatea democratică, câștigată cu sânge pe străzile României în decembrie 1989.

Împreună, cele trei narațiuni produc o lume alternativă. România apare ca o țară trădată de elite, subjugată de forțe externe, aflată în pragul colapsului și războiului, unde singura soluție este un lider mesianic care va conduce Romania „cu mana de fier”. Această triadă nu operează doar la nivelul percepției, ci generează un proces de radicalizare informațională. Expunerea pasivă la astfel de conținuturi se transforma gradual în aderență emoțională, apoi în angajament activ, militantism digital și, în final, mobilizare offline. România a văzut deja cum rețele de Telegram și TikTok au devenit hub-uri de coordonare pentru activism algoritmic, campanii de comentarii și proteste manipulate.

Mai grav, atacurile nu mai sunt doar verbale. Săptămâna trecută, indivizi instigați online au atacat brutal lucrători străini pe stradă, semnalând trecerea de la retorica digitală la violența fizică. Odată validat acest tip de comportament, ținta va fi ușor extinsă: de la migranți la „globaliști”, intelectuali, jurnaliști sau minorități, alimentând o atmosferă care amintește periculos de România anilor ’30, când violența ideologică devenise o normă în spațiul public.

Această escaladare arată că metodele defensive nu mai sunt suficiente. Fact-checking-ul, reglementarea platformelor sau programele de alfabetizare media sunt necesare, dar rămân un joc de tip „whack-a-mole”: pentru fiecare fals demontat, apar alte zece. În lipsa unei strategii ofensive, inițiativa rămâne în mâinile celor care manipulează. Statele democratice, inclusiv România, trebuie să înțeleagă că războiul hibrid nu poate fi câștigat doar prin reacții întârziate și fragmentare instituțională.

România are nevoie de un centru național de reacție rapidă la războiul hibrid, care să combine expertiza în securitate cibernetică, comunicare strategică, intelligence și societate civilă. Un astfel de hub ar avea sarcina nu doar să contracareze campaniile de dezinformare, ci și să preia inițiativa: să identifice din timp vulnerabilitățile, să expună public rețelele de influență și să construiască narațiuni pozitive, ancorate în realitate. Prevenirea radicalizării violente și apărarea democrației nu se pot baza exclusiv pe reacții defensive. Doar printr-o strategie ofensivă, capabilă să demonteze operațiunile ostile înainte ca acestea să devină virale și să creeze falii sociale, România va putea evita alunecarea într-o spirală a instabilității care ar face jocul adversarilor săi.

Miza este foarte ridicată. Dacă nu va fi oprită, triada dezinformării va continua să transforme societatea romanească în comunități paralele, separate de realitate și refractare la adevăr. Iar în momentul în care o masă critică de cetățeni trăiește într-o lume alternativă, nu mai vorbim doar despre fragilitatea instituțiilor, ci despre fragilitatea democrației însăși. România nu își mai poate permite luxul de a aștepta. Este timpul să treacă de la defensivă la ofensivă și să își construiască propriile instrumente de reacție rapidă înainte ca realitatea alternativă să devină realitatea dominantă.