Busola Culturală a unei Europe debusolate

Să fim serioși: de multe decenii, bugetul UE pentru zona culturii – 0,000135% din PIB-ul UE – este/a fost o glumă. Probabil (nu vom avea niciodată suma pentru că cifrele sunt, inerent, secrete) războiul hibrid la care sunt supuși cetățenii europeni (din partea Rusiei, a altor „actori statali”, dar și din partea unei rețele globale religios-conservatoare), a mobilizat sume care depășesc cu ușurință un asemenea buget.

Busola Culturală europeană (Culture Compass), ca direcție strategică, și AgoraEU, ca program de finanțare a noii direcții, vin să suplinească ceva din lipsurile de până acum. Creșterea de aproape patru ori a bugetului este un (mic) pas în direcția corectă. Din motive de comoditate, până acum UE a evitat un angajament decisiv în zona culturii. Prin noile programe, Comisia începe să-și asume un rol activ. În sfârșit, cultura este scoasă din marginalul atenției europene și începe să migreze spre centrul preocupărilor, unde îi este locul.

La început a fost Piața Comună. Dar începutul nu s-a sfârșit Uniunea Europeană s-a construit pe fundații economice. În anii 1950, țările europene, epuizate de război, au ales cooperarea comercială în locul conflictului armat. Piața Comună a devenit soluția pragmatică: interdependența economică făcea războiul nu doar nedorit, ci și nepractic. Această logică a funcționat și continuă să funcționeze remarcabil.

În timp, toate celelalte proiecte strategice s-au construit pe această fundație. Green Deal-ul a venit ca o extensie firească a acestei abordări economice. Extins cu NextGenerationUE, programul a devenit unul cu adevărat semnificativ, păstrându-și centralitatea economică. Deteriorarea mediului, deși are reverberații sociale, filosofice și culturale profunde, rămâne în esență o problemă generată de modele de producție și consum. Răspunsul european a fost consecvent: dacă economia creează problema, reglementarea economică trebuie să o rezolve. Bugetele pentru climă reflectă această prioritate – Fondul pentru Climă, instrumentele Green Deal și extensia pentru reziliență post-Covid urcă la aproape un trilion de euro.

Erasmus, programul de mobilitate academică, a fost și el o fațetă a pieței comune. Prioritatea: formarea forței de muncă. Un focus complet marginal: promovarea cetățeniei și valorilor civile. Politica de coeziune, programele pentru agricultură, fondul social – toate cu un incontestabil impact pozitiv – păstrează același focus pe nevoile primare.

Treptele piramidei: prosperitate fără identitate? Există însă o logică mai profundă în această evoluție. Când privim prin modelul teoretic oferit de piramida nevoilor lui Maslow, lucrurile nu arată prea bine. UE a început de jos: securitatea economică, stabilitatea, bunăstarea materială. Aceste fundamente erau necesare și urgente. Dar odată ce un anumit nivel de securitate economică este atins, miza se deplasează inevitabil spre valorile superioare: identitate, sens, creativitate, auto-realizare.

Aici apare problema: dedicându-se aproape exclusiv treptelor inferioare ale piramidei – economie, mediu, infrastructură – UE a lăsat cultura să scape de sub control. Iar cultura este cea care definește comunitățile umane. La urma urmelor, Egiptul antic și Mesopotamia au construit canale de irigații și și-au asigurat supraviețuirea sau chiar prosperitatea. Dar nu pentru canale au rămas în istorie. Au rămas pentru arta și cultura pe care le-au generat și care încă contribuie la dezvoltarea umană. Societățile preistorice sunt încă cunoscute drept „culturi materiale” – pentru că aceasta e singura urmă care mai vorbește despre identitatea lor. Prin cultura pe care au generat-o au contribuit la etapele ulterioare ale dezvoltării umane.

Dincolo de supraviețuire, valoarea general-umană a oricărei societăți este dată de capacitatea de a genera cultură, forme de artă și inovație care să contribuie la perpetuarea și dezvoltarea umanității. În competiția globală contemporană, societățile pot fi cu adevărat prospere doar dacă sunt capabile de creație artistică și tehnologică. Fără această dimensiune, prosperitatea materială devine fragilă, lipsită de direcție și vulnerabilă.

Cultura: o problemă incomodă pentru „U”-ul din UE Cultura însă a fost tratată cu prudență de către instituțiile europene. Motivul e complex, dar nu greu de înțeles: patrimoniul cultural european, deși imens și bogat, poartă în sine și cicatricile istoriei. Operele fundamentale ale multor națiuni celebrează rezistența împotriva altor popoare care astăzi sunt parteneri în Uniune. Această dimensiune divergentă a culturii clasice riscă să genereze tensiuni, mai degrabă decât să consolideze unitatea.

Răspunsul Comisiei Europene a fost unul de neutralitate prudentă. Cultura a primit sprijin, dar în forme marginale și relativ exterioare: mobilitatea artiștilor, co-producții internaționale, traduceri și circulație de opere contemporane. Europa Creativă, principalul program cultural, a avut un buget de aproximativ 2,44 miliarde de euro pentru perioada 2021-2027 – un contrast semnificativ comparativ cu cele ~95,5 miliarde pentru Horizon Europe (cercetare) sau ~26,2 miliarde pentru Erasmus+ (educație). Asta pentru a nu lua în calcul programele pur economice. Această prudență a lăsat însă spațiul public cultural european vulnerabil. În ultimii ani, investițiile în propaganda externă – atât cea rusească, cât și cea a organizațiilor religios-conservatoare globale – au depășit probabil întregul buget al Europei Creative. Narativele culturale au fost modelate de actori care nu au avut în vedere coeziunea europeană. Dimpotrivă. În lipsa unei viziuni culturale proprii, clare și asertive, UE a asistat la fragmentarea discursului public și la erodarea consensului democratic în multe state membre.

Educația: formare economică sau formare civică? Similar, educația și cercetarea – domenii în care UE a rămas în urmă față de SUA și China – au fost privite predominant prin prisma economică. Programele de mobilitate, deși valoroase, sunt orientate mai ales spre formarea forței de muncă calificate și mai puțin spre construirea unei mentalități și a unei cunoașteri comune la nivel european. Nu e un defect în sine, dar e o oportunitate neexplorată pentru consolidarea unei identități europene care să depășească narativele naționale divergente.

Cultural Compass și AgoraEU: în căutarea busolei Metafora Busolei Europene (Cultural Compass) nu e întâmplătoare. Vine într-un moment în care Europa pare din ce în ce mai clar debusolată: creșterea extremismului, erodarea încrederii în instituții, polarizarea socială, vulnerabilitatea la dezinformare. În acest context, Cultural Compass și AgoraEU reprezintă un semnal pentru o schimbare de paradigmă în modul în care Uniunea Europeană gândește rolul culturii.

Cultural Compass, lansat în 2025, nu este un program de finanțare, ci un document strategic care va ghida politicile culturale europene și va ancora cultura în viitorul Cadru Financiar Multianual 2028-2034. E primul semn că Bruxelles-ul tratează cultura nu ca pe un domeniu auxiliar, ci ca pe o componentă strategică – o busolă pentru direcția în care vrea să meargă Europa.

În contrapartidă, AgoraEU (2028-2030) vine cu resursele concrete: un buget total de 8,6 miliarde de euro pentru trei ani – aproape dublu față de ritmul actual. Programul integrează cultura, media și societatea civilă: Creative Europe – Culture strand: 1,8 miliarde € MEDIA+ strand: 3,2 miliarde € Democracy, Citizens, Equality, Rights and Values: 3,6 miliarde € Cifrele merită contextualizate. Comparativ cu domeniile prioritare ale UE, investiția rămâne modestă:

Cultura primește mai mult decât înainte, dar încă substanțial mai puțin decât cercetarea, educația sau mediul. Lăsăm iarăși departe programele pur economice. Iar implementarea efectivă a Busolei începe abia în 2028 – un delay care, în contextul actualelor tensiuni sociale și culturale, pare aproape anacronic.

Ce semnifică această schimbare? Cu toate limitările sale, Cultural Compass + AgoraEU sugerează că UE începe să înțeleagă că viitorul european nu se poate construi doar pe reglementări economice și protecție a mediului. Armonia cu planeta presupune în primul rând armonie socială – iar aceasta e un construct cultural, nu comercial-vamal.

Programele încearcă să facă ceea ce UE a evitat mult timp: construcția participativă a unor valori europene comune, consolidarea unei identități complexe care include culturile naționale și mediază activ dincolo de divergențele istorice. Nu e vorba de ștergerea identităților naționale, ci de adăugarea unei dimensiuni comune care să le îmbogățească și să ofere un cadru comun de referință.

O problemă de supraviețuire culturală Conflictul global contemporan nu mai e doar militar sau economic – e și cultural, informațional. Controlul narativelor influențează societățile la fel de mult ca reglementările economice. O Europă puternică economic, dar fără coeziune culturală, fără capacitate de a genera și a disemina propriile narative, rămâne vulnerabilă și, în ultimă instanță, irelevantă în competiția globală.

Cultura nu e un ornament, ci substanța care face ca o comunitate politică să funcționeze pe termen lung și să aibă o contribuție la dezvoltarea umană dincolo de propriile granițe. Europa are una dintre cele mai bogate moșteniri culturale din lume. Transformarea acesteia dintr-un patrimoniu static, adesea divergent între națiuni, într-un dialog viu care să construiască identitate comună fără a uniformiza diferențele, e o provocare complexă și urgentă.

Cultural Compass și AgoraEU nu rezolvă totul. Efortul rămâne mult prea mic față de amploarea provocării și vine (cam) târziu. Dar marchează o recunoaștere fundamentală: dacă Uniunea Europeană vrea să rămână o forță politică relevantă și stabilă în secolul XXI, nu poate fi doar un supermarket cu reguli stricte și canale de irigație bine întreținute. Șoselele și căile ferate sunt bune, dar nu sunt suficiente. Dincolo de orice și mai presus de toate, trebuie să fie și o comunitate cu valori, viziune comună și capacitate de creație culturală. La urma urmelor, exact asta face diferența între civilizații care supraviețuiesc în manualele de istorie intens ideologizate și cele care efectiv construiesc istoria.