Rai Comunist pe Datorie Capitalistă

Prieteni foarte buni, dar si non-prieteni imi povestesc mereu despre ani `70 din regimul Ceaușescu, descrisi ca un fel de rai pe pământ, reperul după care ar trebui judecat regimul comunist din punctul de vedere al nivelului de trai.

Din ce am citit, din ce am auzit, cu siguranță, în anii `70 se trăia mult mai bine decât în anii `60 și infinit mai bine decât în anii `80 când o națiune întreagă (cu mici excepții nomenklaturiste) a fost obligată să facă foamea pe întuneric și frig.

Ce nu se spune este că Raiul pe Pământ Comunist din anii `70 s-a născut pe.... datorie. Cu munca românilor, dar cu banii capitaliștilor. Mai precis, cu împrumuturi masive din Occident, de la capitaliști, de la FMI, Banca Mondială. Da da, ați auzit bine.... O mare parte a industriei comuniste (insuficient adaptată la nevoile comerciale si rigorile tehnologice ale timpului) a putut fi ridicată doar cu credite capitaliste de la oculta globală în frunte cu FMI. Drept urmare, în anii `70, datoria externă a României a crescut de vreo 20 de ori. Ce a urmat după, adică foametea din anii `80 pentru achitarea facturii, par că nu își mai aduc aminte, din păcate, prea mulți români. Unele asemănări cu situații mai contemporane sunt pur întâmplătoare...

Pentru conformitate, las mai jos un citat dintr-un interviu acordat în martie 2013 cotidianului Gândul de fostul ministru de Finanțe al României comuniste din anii `70, fost guvernator al BNR în anii `80, Florea Dumitrescu.

Florea Dumitrescu a fost primul ministru de finanțe dintr-o țară socialistă membră CAER care a semnat acorduri cu Fondul Monetar Internațional și Banca Mondială.

Și acum citatul din Gândul, din articolul publicat pe 9 martie 2013.

“Cu paşi timizi, autorităţile de la Bucureşti au început să culeagă informaţii din presă şi prin intermediul ambasadelor despre modul de lucru al celor două instituţii (n.a. FMI și Banca Mondială), aspectele tehnice ale unei potenţiale colaborări fiind puţin cunoscute în acea perioadă. Cu toate că informările s-au purtat sub semnul unui "embargo al secretului", Dumitrescu este de părere că autorităţile de la Moscova au început să bănuiască intenţiile României, mai ales pentru că "spionajul lor îşi făcea datoria", susţine fostul oficial” . După negocieri intense care au durat peste doi ani şi în contextul unei poziţii ostile a Moscovei, evidenţiate inclusiv în desele critici ale unor oficiali sovietici de rang inferior care vizitau România, pe 20 august 1975 România trimite către FMI prima scrisoare de intenţie pentru obţinerea unui acord cu Fondul. Documentul sublinia faptul că România se afla într-un program continuu de promovare a creşterii economice rapide, astfel încât nivelul de trai al populaţiei să se apropie de cel al statelor mai puternic industrializate. (...)

În 1972, când România a luat decizia de a deveni stat membru FMI şi BM, ministrul de Finanţe a participat, după cum se obişnuia în acea perioadă, la o şedinţă a comisiei financiare a CAER-ului, hotărât şi având mandat să anunţe planul României omologilor săi din blocul socialist. (...)

Au urmat discuţii aprinse însă, ulterior, Dumitrescu a fost abordat de doi colegi care voiau şi să ştie care au fost demersurile României în ceea ce privea relaţia cu reprezentanţii Fondul. "Să nu-ţi faci program că după-masă ne întâlnim. Florea, să-mi spui ce ai făcut, primii paşi, cum ai îndrăznit să faci asta. Dom'le, zice (ministrul polonez), aţi făcut un pas mare, zice. Şi noi avem nevoie", îşi aminteşte Dumitrescu. Pe 15 decembrie 1972, România a devenit membru FMI, plătindu-şi cota parte în aur. "Cred că vreo 40-42 de tone a fost cota noastră. România a avut în medie, în permanenţă, în jur de 100 de tone de aur în rezervă, mai mult sau mai mai puţin, din producţie internă, din cumpărări de pe piaţă, dar mai mult din producţia internă care se acumulase", a precizat fostul ministru de Finanţe.”