
Ce am văzut zilele acestea în opinia publică – în sondaje, desigur, că nu avem glob de cristal – îmi aduce aminte de o glumă veche, nu știu cât de reușită, dar foarte bine așezată pe ce se întâmplă zilele acestea în țara noastră.
Practic, este vorba de scenariul acela cu avem o veste bună și una proastă. „Vestea bună e că vă schimbați voturile. Vestea proastă e că le schimbați între voi”. Ultimele cifre INSCOP ne spun că jumătate dintre români ar vota cu un partid nou înființat. Aceasta după ce, puțin mai înainte, același studiu INSCOP ne arăta un AUR la 40-41%, PSD pe la 18, PNL la 15, USR pe la 12% etc. Noi am tot vorbit aici, în ultimele luni, despre motivațiile acestei ierarhii, ca și ale rezultatelor de la alegerile din 2024 și 2025. Nu reluăm argumentația.
În ultimă instanță, totul se reduce la întrebarea „ce este un partid nou?”. Dacă dezamăgirea cu clasa politică și chiar nevoia de țap ispășitor au pus aparent iremediabil în criză cele două mari partide tradiționale (mă refer la PSD și PNL, desigur), atunci să înțelegem că prin partid nou publicul are în vedere AUR, un eventual alt partid suveranist sau pur și simplu alt partid, diferit față de tot ce există acum? Suveranismul pare că vorbește pe limba multor români de ceva vreme încoace, dar nu doctrina este cheia înțelegerii acestui fenomen, ci mai degrabă comunicarea partidelor de acest tip, comunicare ce reușește să capitalizeze nemulțumirile și eșecurile a diferite categorii de oameni. Dar, acum, etajul acesta electoral este deja luat. Deci ce ar putea fi un alt partid nou?
Omul politic trebuie să promită și să fie credibil când promite. Și trebuie să inspire încredere publicului. Momentan, partidele noastre tradiționale nu par a mai avea prin curte așa ceva, adică toboșari (comunicatori) charismatici, care să aibă potențialul de a se transforma în lideri de același tip.
Până la urmă, întrebarea de o mie de puncte este deci alta: sunt capabile alte partide, noi, să apară cu lideri gata să aprindă imaginația publicului? Vorbim despre lideri. Cu ideile, deja ne-am lămurit.
În general, atât la alegeri cât și între, toate partidele măsoară încrederea în diferite persoane pe care au intenția de a ni le împacheta drept candidați pentru funcții politice. Și, să fim serioși, criza partidelor de mainstream nu este ideologică. Este de resursă umană. Să terminăm discuția tot cu o glumă, celebră în consultanța politică: dacă partidul nu merge bine, schimbi candidații, nu doctrina. Dacă mă miră ceva, este incapacitatea partidelor mari de a mai produce personalități politice cu priză la public, desigur, adaptate condițiilor comunicării de azi. De aici și dorința votanților de a vedea partide noi. Pentru că în partidele vechi vede structuri încremenite organizațional și la nivel de resursă umană, nu neapărat încremenite ideologic.