SnapShot. Șeful Telegram, în atenția justiției franceze. Reflectare online
Investigația justiției franceze asupra lui Pavel Durov, fondatorul Telegram, a generat peste 600 de mențiuni în ultimele zile în sursele online din România, cu un impact total estimat la peste 20 de milioane de vizualizări, conform datelor NewsVibe, instrument inovativ de tracking online pentru subiecte și branduri.
Datele obținute prin monitorizarea conversațiilor online despre ancheta justiției de la Paris împotriva lui Durov arată că numele său a fost menționat în ultima lună aproape exclusiv în legătură cu acest eveniment. Anterior, singurul moment notabil din 2024 când s-a mai scris despre Durov în spațiul online românesc este luna aprilie, când s-a preluat declarația sa despre previziunea atingerii unui miliard de utilizatori ai aplicației într-un an.
Grafic NewsVibe. Evoluția comparativă a volumului și impactului mențiunilor despre scandalul Telegram, în ultima lună
Topul celor mai relevante surse online care au reflectat evenimentele legate de arestarea fondatorului Telegram, Pavel Durov, este dominat de site-uri de știri și pagini de Facebook asociate acestor surse media. În fruntea listei se află știripesurse.ro și ziare.com, fiecare cu peste 20 de mențiuni. Alte surse notabile includ Hotnews, Gândul, Digi24.
Grafic NewsVibe: Topul surselor online relevante care au generat mențiuni despre scandalul Telegram, în ultima săptămână
Cei mai utilizați termeni în articolele și postările de pe Facebook despre incidentul care îl privește pe fondatorul Telegram se referă la funcțiile pe care acesta le deține în cadrul companiei, precum și la Paris și Franța – locurile unde are loc ancheta împotriva lui Durov. Totuși, apar și termeni precum „Moscova” și „Vladimir Putin” , precum și referiri la Ambasada Rusiei la Paris, sugerând legături mai ample cu contextul geopolitic și un mix de speculații variate, ce ilustrează un tablou plin de incertitudini.
Pe lângă informațiile factuale prezentate în sursele online cele mai relevante, au apărut și narative care explorează posibila relație a lui Pavel Durov cu Kremlinul sau speculații privind un eventual rol al său în reprezentarea ilegitimă a intereselor Federației Ruse, inclusiv prin activități de „spionaj”. Pe de altă parte, există și surse – precum pagina de Facebook a platformei pro-ruse Vești din Rusia – care preiau acuzația de la Moscova că arestarea s-ar fi produs “la cererea SUA”.
Grafic NewsVibe: Top cuvinte cheie incluse în știrile și postările despre șeful Telegram, în ultima săptămână