News Focus: Frenezia sondajelor electorale. Impact în online

A trecut mai bine de o săptămână de la debutul campaniei electorale și, ca de fiecare dată în astfel de momente, dincolo de acțiunile candidaților și de mesajele transmise de aceștia, în centrul dezbaterilor publice și mediatice se află și sondajele de opinie. Nici această campanie nu face excepție: în ultima săptămână au fost publicate mai multe date din cercetări sociologice privind alegerile prezidențiale.
Totodată, sondajele au devenit un argument pentru decizii politice strategice, cu impact public major, așa cum a fost cea a conducerii USR de a retrage sprijinul pentru Elena Lasconi, decizie însoțită de redirecționarea susținerii către Nicușor Dan.
Aceste evoluții au fost reflectate și în mediul online, în sursele cele mai relevante. Cu toate acestea, datele analizate prin intermediul NewsVibe — un instrument cu suport AI pentru analiza în timp real a conversațiilor online — arată că sondajele electorale nu au monopolizat vizibilitatea subiectului de interes. Astfel, cele mai multe mențiuni despre sondaje cumulate într-o singură zi apar la momentul deciziei USR privind-o pe Elena Lasconi. Un vârf important de impact al dezbaterii despre sondaje a coincis însă cu publicarea cercetării sociologice realizate de INSCOP, referitoare la patriotismul economic, dar și la opiniile românilor despre NATO și Uniunea Europeană — așadar, un sondaj detașat de actualitatea electorală, care a atras atenția surselor online relevante, în ciuda desfășurării campaniei prezidențiale.
Grafic NewsVibe. Evoluția la nivelul numărului de mențiuni despre sondaje, respectiv a impactului total al acestora, în ultima săptămână
Surse predominante
Deși topul surselor care au scris cel mai mult despre sondaje în ultima săptămână este dominat, în prima parte, de site-uri de știri, se remarcă în cadrul acestuia și prezența mai multor pagini de Facebook. În general, este vorba despre pagini care aparțin tot unor surse de știri.
Dintre cele mai relevante surse care au scris despre sondaje se evidențiază Adevărul (în mod special), Evenimentul zilei, PS News și stiripesurse.ro, fiecare având cel puțin 20 de mențiuni referitoare la acest subiect. Numărul ridicat de mențiuni înregistrat de Adevărul este explicat prin mediatizarea mai intensă, în această sursă, a situației din USR privind retragerea sprijinului pentru Elena Lasconi.
Grafic NewsVibe. Topul surselor web relevante care s-au referit la sondaje, în ultima săptămână
Topul cuvintelor cheie menționate
Cele mai frecvent asociate entități în articolele și postările de pe Facebook sunt Nicușor Dan, Elena Lasconi și USR — ceea ce indică faptul că tema principală legată de sondaje a fost retragerea sprijinului USR pentru Elena Lasconi. În același timp, apar mențiuni frecvente și despre Crin Antonescu, George Simion, CURS, România și Victor Ponta, în contextul discuțiilor privind scorurile înregistrate de candidați la alegerile prezidențiale.
Printre entitățile asociate cu tema sondajelor se remarcă și INSCOP, Confederația Patronală Concordia, UE și NATO. Aceste asocieri sunt legate de sondajul publicat de INSCOP, care nu are legătură directă cu evoluțiile electorale, ci cu teme precum patriotismul economic și percepțiile românilor asupra parteneriatelor internaționale, printre altele.
Grafic NewsVibe. Top entități menționate în contextul mențiunilor despre sondaje, în ultima săptămână
Evaluarea tonului comunicării
Platforma NewsVibe a creat un sistem avansat de analiză a sentimentului, care nu se limitează la cuantificarea aparițiilor actorilor publici în mediul online, ci examinează și percepția asociată acestora. Utilizând inteligența artificială, algoritmi special antrenați și modele de limbaj de tip LLM, sistemul detectează nuanțele de ton – favorabil, nefavorabil sau neutru – și identifică temele dominante care contribuie la formarea acestei percepții, prin extragerea entităților relevante pentru fiecare categorie de tonalitate. Această metodă oferă o perspectivă aprofundată asupra comunicării digitale, depășind simpla analiză cantitativă a mențiunilor.
Grafic NewsVibe. Evaluarea automată a tonului entităților frecvent menționate în contextul mențiunilor online despre sondaje, în ultima săptămână
Analiza de sentiment indică un climat comunicațional tensionat și puternic polarizat în jurul temei sondajelor electorale. Mențiunile pozitive (indicate cu verde) sunt mai puține decât cele negative (cu roșu), ceea ce accentuează percepția unei atmosfere conflictuale.
Se remarcă ponderea mare a referirilor în context favorabil la Nicușor Dan și a celor în context negativ la Elena Lasconi. Aceste nuanțe se datorează terminologiei folosite în referirile la acești candidați – acordarea de sprijin este evaluată pozitiv din perspectiva limbajului utilizat, în timp ce retragerea acestuia și schimburile de replici aferente conțin mulți termeni conflictuali cu tentă negativă.
Emoji și hashtags
Cele mai utilizate emoji în postările de Facebook simbolizează stări și reacții puternice asociate subiectelor politice din ultima perioadă: uimire, tristețe, stare de alertă, atenție, dar și grafice de sondaje, breaking news sau obiectiv atins.
Grafic NewsVibe. Top emoji folosite pe Facebook în conversațiile despre sondaje, în ultima săptămână
Hashtagurile utilizate cel mai des în postările de Facebook în care au fost menționate și sondajele fac referire, în principal, la procesul electoral: #alegeriprezidentiale, #alegeri, #romania. De asemenea, apar nume de candidați precum #elenalasconi și #nicusordan, în contextul scandalului intern din USR, dar și hashtaguri folosite în campanie de anumiți candidați, cum este #respect, asociat lui George Simion.
Grafic NewsVibe. Top hastags folosite pe Facebook în conversațiile despre sondaje, în ultima săptămână
Surse locale
Aproximativ 30% dintre mențiunile despre sondaje provin din surse locale relevante.
Interesul este mai pronunțat în partea de Centru și Vest a României, în special în județe precum Brașov, Cluj, Satu Mare, Argeș, Olt, Mehedinți, Gorj sau Timișoara. În zona Moldovei, se remarcă un interes crescut în rândul surselor online din județul Iași, care generează un volum semnificativ de mențiuni legate de sondaje, comparativ cu alte județe din regiune.
Grafic NewsVibe. Surse locale relevante care au menționat sondajele, în ultima săptămână
Analiza evidențiază faptul că tema sondajelor a generat un interes semnificativ în spațiul online, nu doar în legătură cu competiția electorală, ci și cu subiecte mai largi precum patriotismul economic sau poziționarea României față de partenerii internaționali. Deși dezbaterea a fost dominată de scandalul din jurul retragerii sprijinului pentru Elena Lasconi, datele arată că sondajele continuă să fie un instrument central în configurarea discursului public și a strategiilor politice.