Un șofer de microbuz care efectua curse între Olanda și România a transportat, fără să știe, 2,4 kilograme de cocaină și 6,1 kilograme de heroină, în valoare de aproximativ 900.000 de euro. Drogurile au fost descoperite după ce bărbatul a fost tâlhărit în județul Bihor.
Șoferul le-a declarat anchetatorilor că a primit coletele în Olanda, urmând să le transporte în România. În localitatea Avram Iancu, călătorii i-au cerut să oprească pentru a-și lua bagajele. Când a coborât pentru a le înmâna, patru persoane l-au atacat, au furat cele două colete și au fugit cu o altă mașină.
Bărbatul a sunat la 112, iar polițiștii din Bihor au ajuns la fața locului împreună cu un câine de urmă, antrenat să detecteze droguri și obiecte periculoase. Animalul a indicat că în remorcă existau urme de substanțe interzise, iar autoturismul suspecților a fost dat în urmărire.
Cei patru bărbați, cu vârste între 22 și 43 de ani, au fost interceptați în județul Timiș. În cutiile ascunse sub sticle cu băuturi au fost găsite șapte pachete cu droguri. Suspecții au fost reținuți și arestați preventiv pentru tâlhărie calificată și complicitate la trafic internațional și intern de droguri de mare risc. Ei riscă până la 20 de ani de închisoare. Persoana care a trimis coletele este vizată într-o anchetă internațională separată.
Ultimele știri
17:18
17:18
17:11
16:59
16:52
Vezi mai multe știri